Coperta cărţii în discuţie( Ambasadorul invizibil) surprinde foarte bine tema centrală a ultimei proze a lui Nichita Danilov. Este vorba despre ocultarea adevărului. Am evitat expres cuvântul atât de traficat manipulare, deşi mâinile de păpuşar din imaginea de care am pomenit deja exact aceasta sugestionează, şi am ales din seria sinonimică intenţionat termenul de ocultare pentru a da forţă impresiilor mele de lectură. Şi pentru a epuiza întrucâtva potenţialităţile iconice ale copertei, adaug că metafora jocului de şah ale cărui piese sunt manevrate la Danilov prin sfori, iară nu direct prin apucare, devine o paradigmă a intermedierii. Omul contemporan nu mai este, iată, capabil să execute o mişcare comandată instant de propria-i inteligenţă ori decizie. În mutarea pe tabla de şah a existenţeii, el se lasă dirijat, intermediat, ia distanţă.
Ocultare şi intermediere. Pe aceste două idei puternice şi-a construit Nichita Danilov acest cel mai recent roman al său, unul fluent şi meditativ asupra condiţiei omului contemporan în calitatea lui de fiinţă cugetătoare. Titlul cărţii conţine termenul ,,ambasador’’, un cuvânt frumos la rostire, mustind de potenţialităţi precum o boabă de strugure. În romanul său făcut din şase tablouri, Evgheni Lein, poet alcoolic şi fost ambasador în zone baltice îşi povesteşte pe îndelete experienţele exotice şi iniţiatice din locurile pe unde a umblat. Îl ascultă vrăjit un ,,eu’’ confident, răbdător, avid de împărtăşirea unei poveşti rare. Într-o perioadă culturală a minimalismului literar atotstăpânitor, iată, observă postfaţatorul prieten al cărţii Radu Aldulescu, Nichita Danilov alege să nu fie în rând cu lumea ,,micilor scriitori’’. El încalecă mereu caii mari ai literaturii de atmosferă şi pe aceia ai epicului cu migală construit.
Nichita Danilov se întoarce prin acest roman al său la originea literaturii în istorisire, la arborescenţa orientală a poveştilor în ramă care se nasc ca ramurile pomului cunoaşterii una dintr-alta. Danilov mizează sigur de talentul şi inteligenţa sa pe cartea câştigătoare a dualităţii etern provocatoare a povestitorului misterios care-şi iniţiază ascultătorul în tainele unei poveşti secrete. Noi toţi, în calitate de cititori, ne aşezăm în jurul Ambasadorului ca să auzim nesăţioşi următoarea istorisire nemaizăzută, nemaiîntâlnită, nemaitrăită. Suntem încă ahtiaţi să aflăm mai multe după întâmplarea cu anghilele ce iubeau momeala din carne de om, după misterele de la ambasadă unde şoferul Alioşa este un mesager misterios, după ciudatele întâmplări cu secta scopiţilor care profanau cadavre.
În tot acest timp, Ambasadorul, el, Cel-Întors-de-pe-Tărâmurile-unde-noi-n-am-fost-încă, ne vrăjeşte prin ritualul povestirii. Ce altceva să ne mai ţină atenţi azi şi acum pe noi, dezvrăjiţii, pe noi cei lipsiţi de credinţă decât un anume fel de artă, singura care nu încetează să se mire?,, După cum vezi, conchise Lein după o clipă de tăcere, lipsa de credinţă naşte monştri. Şi excesul de credinţă la fel. Iar cale de mijloc nu există. Căci, vorba lui Dostoievski, lui Dumnezeu nu-i plac sufletele călduţe’’(p.120)
Pe lângă darul povestirii cu care ţine în devoţiune orice ascultător, Ambasadorul lui Nichita Danilov mai are unul. Pe acela al libertăţii de gândire. El mărturiseşte că în ambasadele pe unde a umblat, a trăit mereu experienţa BB, big brother. Continuu supravegheat, pus în lesă de un sistem în care informaţiile secrete nu pot fi lăsate la a fi accesabilizate, el s-a vulnerabilizat extrem pierzându-şi încrederea în oameni. Se simţea urmărit permanent, se aliena. Îşi dă seama că de fapt în spatele oricărui amabasador există un alt ambasdor invizibil, un sistem care pune la încercare fidelitatea de conştiinţă a individului. De fapt, prin angrenarea în sisteme care nu ne mai permit să decidem singuri pe tabla personală de şah noi toţi devenim nişte ambasadori. Adică nişte indivizi dornici de exotism, de putere şi de libertate, dar care eşuăm lamentabil în aceste idealuri.
Ambasadorul suferă enorm de la ocultarea adevărului în ambasadă, metaforă a spaţiului supravegheat. Şcolit pe băncile marii literaturi ruseşti, profund meditativ asupra istoriei simbolului şi al psihanalizelor, Nichita Danilov presimte că Omul din Est este mai sensibil la ,,intermedieri’’ ori la ,,medieri’’, mai mult ca alţii în orice caz. Tradus, romanul său este la fel de bine adresabil foştilor germani ,,de Est’’, ungurilor, slavilor, balcanicilor ca şi românilor. El depăşeşte cultura românească definitiv prin profunzimea meditaţiei asupra condiţiei umane, prin simbolistica iscusită şi prin pitorescul unor descrieri de care ne era aşa de dor. Cum să nu-ţi vină să vizitezi Odessa, de pildă, după ce Lein o recomandă aşa:,,Fenicienii, evreii, grecii, (...) hunii, avarii, pecenegii, turcii, tătarii,(..)slavii. Pentru fiecare dintre aceste popoare ţinutul a fost considerat ca un nou pământ, ca un nou Eden. ( ...) Creştinismul s-a suprapus peste mahomedanism şi peste civilizaţii mai vechi, arhetipurile sale au intrat în contact cu alte arhetipuri...Bolşevicii au încercat să facă tabula rasa, aruncând în aer mănăstirile şi bisericile( ..)Romanovilor. Însă n-au putut să arunce în aer şi ideile şi panoplia de imagini sedimentate în mentalul colectiv.’’( p.114)
Fără să fi citit cartea, care pare interesantă, vreau să mă refer la cei 2 termeni: ocultare şi manipulare. Eu nu îi văd interşanjabili. Ocultarea înseamnă a ascunde ceva, de multe ori de privirile profane. Manipularea vine cu ceva în plus: nu doar faci inaccesibilă o informaţie, ba chiar jonglezi cu ea, faci accesibile doar anumite părţi din ea sau prezinţi alte informaţii false în locul ei, astfel încât să obţii o anumită reacţie dorită de la interlocutor. Ocultarea este pasivă, manipularea este activă. Ocultarea poate fi privită ca o formă de protecţie împotriva ochilor indiscreti. Manipularea implică perfidie si intentie de control. Ocultarea are de multe ori conotaţii mistice. Manipularea - politice. :)
Cei doi termeni trebuie interpretaţi aici, în contextul cărţii, după criteriul ,,gen proxim şi diferenţă specifică''. Ei nu se înlocuiesc unul pe celălalt, dar rămân foarte înrudiţi în funcţii şi în manifestări.
Nu e vorba de Teodor Baconschi disparut sub mrejele Elenei Udrea ? Ah...
Prefer să rămân în hermeneutica literară, politicul ar profana recenzia mea, mofturi... Eeee, iar tu nu zici nimic de faptul că m-am exhibat aici cu o recenzie care încă mai păstrează căldura ,,mâinii'' mele. După cât m-ai luat prin învăluire a propos de recenzii ar trebui să te simţi flatat...
Ai dreptate. Iata o recenzie buna. Poate putin cam apasata, dar reusita. Felicitari !
Tu pentru actul postării în sine trebuie să mă feliciţi, vreau să spun. Fiindcă tu ai fost cel mai insistent ,... că să postez recenzii, că să nu mă produc în altă parte. Din trei una: ori eşti tu convingător, ori sunt eu influenţabilă, ori sunt eu receptivă la sfaturi bune, hihihi...
Te felicit cum vrei tu. Da, pentru postarea recenziei pe blog. Meriti din plin ! (Chiar ai poze d'alea ?)
Mi-a placut mai mult prima jumatate a cartii, unde am regasit ineditul exploziv al intamplarilor din Locomotiva Noimann. Din motive subiective, de prea plin al nuantarilor istorice, nu fara talent abordate, mi-au sunat distant urechilor mele de... cititor. :)
...continuand discutia de pe isuciu.ro: cum sa nu iti placa densitatea de intamplari si profunzimea unor asemenea carti (mai pun Viata lui Kostas Venetis, Medgidia, orasul de apoi, Cartea Soaptelor, mai vechile Saludos sau Baricada etc) in comparatie cu scrierile recente ale tinerilor prozatori, axate pe subiecte "netede", despre vome, droguri si discutii petrecute pe email ale unor revoltati impotriva a nimic? :)
...am uitat sa trec pe lista cartilor muncite Ghetarul lui Serban Tomsa. Si nu pot sa imi iert aceasta greseala :)
Just great, o altă Evă cu pretenţii, dacă nu cumva e tot aia pe care o ştiu bine! Zilele astea, când aud o femeie vorbind de şah mi se face rău!
Auzi dragă, nu vrei să citeşti şi tu ceva mai feminin ? Îţi recomand „Out” de Natsuo Kirino, deşi la câtă franceză şi rusă ştii tu, probabil nu ai să înţelegi nimic!
Cheers!
Liviu, vineri dau o raită să mă mai aprovizionez cu cărţi, am ca prioritare recomandările tale.
X., eşti hacker? :) Sau din trupele speciale? :)
Ok, m-am prins, confuzia totală vine de la ,,şahul'' de la tv legat de evaziunea din vamă. Adieu.
Ok, m-ai citit printre rânduri, hackeresc/restartez inimi de femei frumoase, uneori, când am chef... Şi cred că arăt cu unul de la trupele speciale alteori, când mă îmbrac corespunzător... Dar asta contează prea puţin să ştii...
ADIOS!
Eva, te sfatuiesc sa cauti Saludos (Alexandru Ecovoiu) si BLOCADA, nu Baricada, cum prosteste am scris, de Pavel Chihaia doar pe internet (de unde le-am luat eu)sau la anticariate. Sunt mai vechi si nummai la noroc le gasesti in librari.
Din toata lista trecuta la comentariul precedent, as pune Saludos pe ultimul loc, in caz ca iti e de folos o minima ierarhie.
Noroc vineri, deci... :)
Mofturi, :)...
Liviu, pentru Ecovoiu am parcurs cu interes(+ recenzat),,Ordinea''. Iar ,,Cartea şoaptelor'' m-a fascinat, mă voi pronunţa odată despre ea.
Eva, in topurile cartilor lui Ecovoiu, pe criterii strict subiective - cum altfel? -, sunt puse 1) Saludos 2) Sigma. Citindu-le eu pe amandoua, sunt de acord cu topul majoritatii. N-am citit Ordinea.
Liviu, revin la ,,Ambasador''. De acord cu tine că prima jumătate este mai uşor de parcurs, dar în cea de a doua Danilov devine un vizionar extrem de curajos. Romanul se încheie exact cu propoziţia, atenţie:
,, America-i un monstru ce poate înghiţi orice...''
...după ce cu câteva pagini mai înainte se relatează o scenă posibilă de canibalism din timpul foametei impuse, din 1921, din Letonia. Să înţelegm că monstrul s-a mutat în altă parte a Oceanului politic? Danilov ne sugerează să fim treji, să nu mai fim luaţi prin surprindere ca în 1917,1939, 1948...Tipul ăsta e un scriitor angajat, nu se joacă de-a literatura.
Eva, aici e problema mea. Danilov e PREA angajat. Poate n-ar strica sa aiba mai mult subtilitate. Sosiile din a doua parte m-au tras de manaca la fiecare sa inteleg ca ele sunt de fapt purtatoare de mari mesaje ale istoriei, or eu nu ma impac cu asa ceva.
Chestia cu atentionarea putea sa o puna intr-un eseu or something, e pacat de talentul si fantezia domniei sale sa se bage in asa balci al desertaciunilor istorice.
Pacat, inca o data, ca exploziei de creativitate a simtit nevoia sa ii puna "dop" cu moralizatoare cartonase rosii.
Liviu, scriitorul ,,angajat''( al propriei conştiinţe) ca specimen a existat în toate epocile. Acuma, trebuie să vedem pe viitor dacă Danilov va face excese pe tema asta sau ba.