Archive for iunie 2015

Scrisori de la Polul Est de Bogdan Suceavă


scris de

comentează primul

(Haideţi să vă povestesc astăzi despre o carte agreabilă pentru mine, neconfortabilă pentru câţiva.)



În fond este ,,very Bogdan Suceavă’s style’’ acela de a-şi intitula volumul ,,Scrisori de la Polul Est’’. În urma impresiilor puternice lăsate de cărţile pe care i le-am citit, pot jura că Bogdan Suceavă are un raport de mare profunzime cu actul scriitoricesc, act de la care se revendică implicit termenul ,,scrisoare'', dezvoltând mai de curând un sens vintage de bun gust. Astfel că titlul ales nu putea fi decât acesta şi nu altul, denotând un autor excelent cunoscător al unei esenţiale tradiţii literare.  Pe de altă parte, opiniile intelectuale conţinute de acest volum propun o temă comună şi foarte ,,estică'', vezi substantivul compus (imaginar) care sugerează că lumea intelectuală românească se va fi răsturnat într-un fel sau altul.  Însă, parcurgând eseurile lui Bogdan Suceavă colecţionate aici vom sesiza un mesaj de bun-simţ care recheamă o bună parte a intelectualilor români la bune practici şi la atitudinile fireşti pierdute. 

La urma urmei, în presa culturală orice articol ar putea fi definit ca o scrisoare cu bune intenţii către mai mulţi adresanţi simultan. Şi pentru că Bogdan Suceavă este genul de autor care pune mult suflet în articolele sale din Observator Cultural, şi nu doar de acolo, ele meritau cu prisosinţă a fi adunate în volumul apărut la Editura Agol de curând.

Mergând mai în profunzime, ideea de scrisoare  ne induce deopotrivă frumoasa reminiscenţă a unei relaţii foarte personale între autor şi receptor, deghizaţi la rigoare în expeditor şi adresant. Chiar dacă Bogdan are, cel puţin prin formaţia sa de veritabil matematician, capacitatea şi luciditatea de a-şi domina afectele, articolele lui din volumul ,,Scrisori de la Polul Est’’ provin dintr-o nelinişte intelectuală. Nelinişte de care s-ar cuveni să ne contaminam şi noi câtă vreme se întâmplă lucruri îngrijorătoare cu scriitorimea română.

Dar, iarăşi mă repliez şi zic: poate că tocmai asta este stipulată în incerta fişă a postului de intelectual, anume să te nelinşteşti de soarta elitelor, a celor care ,,instituie’’ universităţi şi academii, de cei care dau premii celor ,,merituoşi’’, de cei care  imprimă trendul în lumea cărţilor. Iată motivele pentru care temele volumului sunt: respectul intelectual pe care creatorii şi-l datorează unii altora, moralitatea discutabilă a unor cariere de academicieni, profesori universitari şi editori, rigiditatea de rău augur a USR, relaţia dintre intelectuali şi exil, recunoaşterea  mult mai mare pe care autorii de talent o au în Europa decât la ei acasă, imixtiunea politicului în acordarea premiilor literare româneşti, lipsa de viziune din învăţământul nostru etc. Nepăsarea multora faţă de destinul cultural românesc, în fond.  

Pasiunea irepresibilă a lui Bogdan Suceavă pentru idei este evidentă o dată în plus în articolul redând cronica sa la volumul ,,Viaţa unui om singur’’ de Adrian Marino (O istorie a iraţionalităţii umane). Chiar dacă nu are consecvent acelaşi sistem de valori cu Adrian Marino, Bogdan este un intelectual capabil să ierte cu mărinimie multe celor în stare de o argumentaţie şi de o erudiţie infailibile. Iar Adrian Marino le deţinea.

Cumva asemănător cu Marino, Bogdan Suceavă a experimentat el însuşi un necuvenit oprobriu cu nişte ani în urmă, iar printr-o înţeleaptă rezilienţă l-a depăşit. Ca urmare, el este mai în măsură decât alţii să emită opinii despre excludere şi izolare. (Însă, toate trec căci ,,La capătul deşertului te poţi regăsi cu o tărie pe care naivitatea de dinaintea şocului nu o conţinea’’. p. 61) El a simţit ameninţarea însingurării intelectuale, dar a depăşit-o şi asta se vede în faptul  că  se preocupă onest de soarta învăţământului universitar românesc, poartă noroc literaturii noastre invitat la marile târguri de carte internaţionale, la ambsade şi la consulate, e tradus şi premiat. Pentru că Bogdan Suceavă scrie cu infailibil talent şi nu se teme să demisioneze înaintea multor altora din USR. Pentru că Bogdan Suceavă atrage atenţia că la Academie lucrurile sunt departe de a fi  curate şi morale.  Pentru că Bogdan Suceavă are candoarea să îi pese, punându-şi probleme spre a le oferi soluţii. Şi iată cum soluţia matematică a ipotezei noastre iniţiale se revelează: un intelectual are obligaţia de a cugeta la şi de a schimba ţara lui în bine. Şi pentru acestea toate cel puţin, doresc tuturor sa citească fie şi numai pilduitorul articol intitulat ,,Studii în vremuri de criză’’ din volumul de mai sus.  Deopotrivă profesor universitar în California, Bogdan Suceavă are toată probitatea, onorabilitatea şi credibilitatea de a ne expedia un alt fel de ,,scrisori persane'' generate de ceea ce eu aş numi o profundă iubire pentru cultura sa naţională în care includem si tandreţea faţă de scumpul său Bucureşti.


Lansarea volumului ,,Vilayetul Timişoara'' la Arad


scris de în , ,

comentează primul

În 1521, cădea în mâna turcilor tocmai Cetatea Belgradului. În 1526, Regatul Ungar îngenunchea la Mohacs, fapt marcând o traumă naţională perenă. În 1529, Sultanul Suleyman Kanuni decidea că Europa trebuie să îi ştie de frică şi asedia Viena, dar, surpriză, oraşul rezistă printr-o ingenioasă strategie militară. Erau vremuri grele, de bejenie în Rumelia şi în Câmpia Panonică.



În jurul lui 1540, turcii decopereau Câmpia Banatului şi după un asediu de douăzeci si cinci de zile îngenunchează Timişoara. Ulterior, cronicarul Bartinli Ibrahim Hamdi scria despre revelaţia acestor noi pământuri unde vreme de un secol si jumătate turcii se vor instituţionaliza: ,,întinderi de apă împodobite cu flori roşii şi verzi, precum şi specii nenumărate şi felurite de păsări din locurile de vânătoare.'' La acestea se adăuga prosperitatea unui pamânt fertil care oferea cereale, legume şi păşuni optime pentru cirezi şi turme. Din aceste motive, populatia locală nu suferea de sărăcie nicidecum, subliniază cronicarul.




Am redat în cele de mai sus doar unul dintre multiplele aspecte inedite scoase la lumină -dintr-o cvasinecunoscută istoriografie bănăţeană- de către volumul excepţional al doamnei Cristina Feneşan. El încununează munca de o viaţă a dumneaei, ca să îl citez pe Daniel Vighi care ne mărturisea că autoarea  a învăţat cel puţin limba turcă şi persană spre a accede la o necesară documentare asupra cronicilor rarisime. Altminteri, istoria Banatului rămâne o istorie grea, complexă, plină de provocări adăuga Viorel Marineasa istorisindu-ne poveştile picareşti ale unul turc capturat de ghiauri, Osman Aga. Iar următoarea ambiţie a editurii Ariergarda va fi tocmai traducerea din limba turcă medievală (osmanlâie) a jurnalului inedit al acestui personaj.




Încântată de prietenia intelectuală ce ne leagă, mărturisesc ca de fiecare dată că este o bucurie a spiritului să îi asculţi în direct expunându-şi fina erudiţie şi multipla competenţă filologică pe Daniel Vighi şi pe Viorel Marineasa. Nu e prima oară când publicul savurează cu asupra de măsură expunerile lor fermecătoare şi absolut spectaculoase axate pe ,,la petite histoire'', pe istoria secundară, pe istoria greu recuperabilă, pe istoria măruntă şi neoficială, cea a outsiderilor şi a perdanţilor.  Publicul arădean avea nevoie să afle de la sursă despre această lucrare-eveniment în care extrem de multe toponime arădene (Arad, Radna, Lipova, Ineu, Buteni şamd.) sunt prezentate în completarea a ceea ce mai mult sau mai puţin cunoaştem din trecutul nostru bănăţean melanjat, metis, multicultural. Aptă de a fi citită de către doctori ori academicieni din perspectivă pur ştiintifică, şi deopotrivă de către profani din perspectivă epică, beletristică, lucrarea ridică standardele istoriei bănăţene, definitiv.