Ursoaica Lili şi Balena Goliat, Cârtiţa, Lumea interlopă a brusturelui, Amintirile mele din al doilea război mondial, Poveste de Crăciun, Paişpe ţigări, Lampa cu căciulă, Nea Mihai şi tovarăşul Dumnezeu, Titanicul, Maimuţa. Acestea sunt povestirile care alcătuiesc volumul de povestiri Lampa cu căciulă al lui Florin Lăzărescu. Fiind un scenarist mult premiat pentru filmul omonim, i-am deschis cartea cu maximă reţinere. Mă aşteptam să descopăr schematisme epice, dialoguri dinamice lipsite de complexităţi, numai bune de pus în scene filmate, evitarea emoţiilor în schimbul proclamării acţiunii. Nimic din toate acestea însă. Şi totul în favoarea scriitorului Florin Lăzărescu, un autor care merge la sigur când trebuie să surprindă exact esenţialul întâmplărilor banale din viaţă. De fapt, esenţa tare a acestor instantanee epice este sugestia că în marele ocean al banalităţii în care înotăm haotic, fiecare are mica sa epopee. Prototipul personajelor lui Florin Lăzărescu este insul în formare. Mai exact un ,,boţ de humă'' care face ochi aflat fiind pe falia subţire dintre copilărie şi adolescenţă. Acest preadolescent generic prezent în toate textele lui Florin Lăzărescu vrea să înţeleagă lumea. Pentru aceasta, nutreşte visul de a călători la Oraş. Căci insul de care pomenim provine dintr-un mediu rural românesc precar unde este mereu abandonat să se descurce singur. Cei mari nu au niciodată timp să se ocupe de el, prinşi cu altele mai importante, de pildă cu subzistenţa.. Toate personajele centrale din povestirile lui Florin Lăzărescu sunt nişte mici Ulise moldoveni porniţi să vadă luminile şi bâlciurile Oraşului şi pentru aceasta parcurg un traseu iniţiatic, pornind pe jos pe firul drumului desfundat de ploi, prin lanuri de păpuşoi şi prin harbuzării. La Oraş, unde nu bănuiau ce aveau să găsească lumea e pestriţă, păcălitoare şi nervoasă, iar senzaţia este că lumea este un bâlci sau o sfârlează enormă. Inocenţa acestui personaj în faţa lumii celor mari, nervoşi şi indolenţi rezultă şi din următoarea secvenţă. Hotărât lucru, Florin Lăzărescu scrie poveşti adevărate, cu o naturaleţe şi cu o tehnică epică specifice marilor povestitori moldoveni.
,, Acasă, am mâncat la repezeală şi am întrebat-o pe mama unde-i hîrleţul.
-Vezi că l-a pus taică-tu prin grădină, că a scos cu el nişte hrean.
Adevărul este că ne binecuvântase Dumnezeu cu hrean cât cuprinde. În fiecare an tata îl scotea din grădină şi îl arunca la marginea cărării. Eu aşteptam să se usuce, ca să fie mai uşor, îl încărcam într-un cărucior cu rulmenţi şi îl aruncam la gîrlă. La răstimp de o lună, hreanul răsărea şi mai viguros, ca semănat cu mâna.
Asta e! Nu mi-e greu să mi-l închipui pe Sisif cărând hrean.''(p.52, Polirom, 2009)
scrie prost, parerea mea.
Mă repet: eu am enunţat mai sus că am deschis cartea hotărâtă să îl desfiinţez(din prejudecata că în RO, dacă eşti mediatizat prea mult eşti suspect.)Nu am avut cum să îmi continui ,,opera''pentru că textele lui se apără singure. Eu am spus şi am exemplificat ce îmi place la el. E rândul tău să te justifici, enumerând într-o frază lipsurile prozei sale.
e plicticos si neinteresant.
si sper ca nu v-ati suparat pe mine:(
Ne t'en fais pas, lola....:)
Mi-a placut 'Lampa cu caciula', mi-a placut inocenta si substratul ei, tuseurile istoriei si natura umana. Am sa rasfoiesc si cartea, fara prejudecati. Uneori si romanii premiati scriu bine.
Bine-ai venit, OFZ! Dar ce titlu bun poartă blogul tău! Superb :)
Uite, ce mai cred eu despre culegerea de povestiri. Anume că fiecare text e un film în sine, fără exagerare. Sunt extrem de cinematice.
si eu am citit-o tot saptamana trecuta, cu o seara inainte de a ma intalni cu Florin (e aici, in Viena, pentru 5 saptamani); mi-a placut foarte mult; si cartea si el
capricornk13,
norocoaso! :)
Iar eu care credeam că Viena-i un oraş maaaare, cu străzi multe, un ,,car cu fân'' etc. hihihi,...