Perversităţi banale


scris de în

6 comentarii

Susan Sontag Reborn  Citesc  ritualic Sur la Photographie de Susan Sontag cu  dicţionarul meu fetiş alături, pe canapeaua favorită, un Larousse de vârsta mea, aflat într-o stare i-re-pro-şa-bi-lă. Mă simt un peu perverse. Iau intenţionat înghiţituri mici din acest eseu-cult, mă opresc din loc în loc la câte un cuvânt francais, din acelea care-ţi umplu gura, gourmanderie pură, şi îi mai evaluez o dată sensul secundar. Nu mă grăbesc, nu vreau să se termine. Susan Sontag a publicat prima oară în 1977 acest eseu vizionar, acest un pic Contra Fotografiei. Ea foloseşte în mai multe locuri cuvântul ,,pervers'' legat de actul fotografic. Spune că fotografia are două scopuri implicite şi altele nu. Ori plăcerea( citeşte,,desir''=dorinţa), ori excitarea etică( citeşte ,,trezirea'' simţului moral). Aceasta din urmă este specifică fotografiilor de război, tragice, celor din campaniile de ajutorare etc. În rest, majoritatea fotografiilor( bune, proaste) au ca scop stârnirea dorinţei în privitor. Excedenţa de  vizual din lumea contemporană ne-a pervertit sau ne-a făcut perverşi. O fotografie ce-ţi place înseamnă intrinsec procurarea unei plăceri în absenţa obiectului, prin urmare este un act pervers. A doua trăsătură esenţială după perversitate devine banalizarea. Tot ce este văzut de mai multe ori, repetitiv,  toceşte emoţiile. Susan Sontag mărturiseşte că în iulie 1945, adolescentă fiind, descoperă într-o librărie din Santa Monica fotografii de la Bergen Belsen şi Dachau şi are o reacţie şoc. La câteva decenii distanţă, nimeni nu mai are aceeaşi tresărire intensă, pentru că iconicul, infernalul sau însăşi frumuseţea, ca şi concepte, s-au banalizat. Excesul de vizual, de iconografii mediatice, ne-a făcut tot mai perverşi şi tot mai rezistenţi, imuni  chiar, la emoţiile provocate de o fotografie prea frumoasă ori prea realistă, şocantă. Nici frumuseţea şi nici infernalul nu ne mai excită destul. ( În imagine, coperta altei cărţi.)

6 comentarii

Tu ce crezi?