Archive for septembrie 2015

Visul unei seri de vară crepusculară în Podgoria Artelor


scris de în , , ,

comentează primul


Septembrie, elogiată odinioară de pictura manieristă pentru culorile sale de miere, ambră şi măceşe, reprezintă o lună de tranzit între pasiunile verii şi nostalgiile secrete ale unui anotimp mai puţin îndurător, toamna. Ea merită de fapt, după cum bine sesizau cu înţelepciune bătrânii indieni, un anotimp doar al său şi tocmai de aceea în Canada este numită vara indiană.



Ca să ne facă adaptarea mai facilă la noi temperaturi, senzaţii şi culori, instanţa supremă a naturii ne-a îngăduit să ne bucurăm de podgoriile aurii şi de vinul nou tocmai în această lună generoasă. Iar dacă vinul nou local nu este încă destul de prestigios, am putea miza pe un vin... artistic. Pesemne că la aceasta se vor fi gândit şi iniţiatorii Clubului Degustătorilor de Vin Neautorizaţi din Arad când au plasat  un eveniment aparte al vinului pe data de 8 septembrie 2015.




Ca atare, Teatrul de Vară Ethos, cu a sa curte vintage, a fost populat cu picturi (în vin!), cu bijuterii asortate, cu veioze din sticlă, cu creaţii de plută, cu fotografii de artă, cu miniaturi şi a primit în clinchet de pahare pe oricine doritor să cunoască relaţia complexă a vinului cu alte arte. S-au ciocnit vinuri de la cramele Avincis, Bauer, Liliac, Metamorfosis, Vinarte, Giusti. Şi fără a fi un eveniment fandosit, cu ţinută obligatorie, a reuşit să se preschimbe dintr-un subiacent free style într-unul fine style punând faţă în faţă artişti plastici neconvenţionali şi public tânăr. Temele evenimentului le-a perceput fiecare vizitator degustător la nivel endorfinic şi gustativ cu asupra de măsură: bucuria de a fi altfel, de a degusta, de a conversa, de a inova, de a privi, de a tăcea meditativ, de a asimila senzaţii noi, de a binevoi, de a dărui. Însăşi presa locală şi-a declarat entuziasmul de a fi fost părtaşă, evaluând artistica întâmplare ca fiind adevăratul festival de vin al toamnei la Arad. http://specialarad.ro/pasiunea-pentru-bautura-dionisiaca-celebrata-printr-un-eveniment-artistic-extrem-de-stilat-foto-video/

Dicţionar din dragoste de vin


scris de în , ,

comentează primul

Se spune că mondialul consum de vin este contracarat de apetenţa pentru nevinovata apă plată. Iar aceasta din pricina dietelor ce ni le impunem în sensul dobândirii unor standarde de zvelteţe şi pe deasupra din cauza şofatului incompatibil cu consumul rezonabil de vin. 


Dar vinul ne alege pe noi, zice o vorbă moldovenească străveche. Iar într-o lume foarte aglomerată de indivizi, idealuri, informaţii şi senzaţii, avem tendinţa să căutăm sofisticări de orice fel pentru a ne redefini, probabil. Numai că, deja, cultura franceză lucrează la sofisticare încă de câteva secole înaintea noastră şi poate că tocmai de aceea avem tendinţa să o absolutizăm. Şi o putem face cu încredere.


Născut într-o familie de podgoreni care îşi produceau propriul Beaujolais cu ajutorul unui oenolog, celebrul om de litere francez Bernard Pivot are dexteritatea şi calificarea de a se pronunţa asupra vinurilor franţuzeşti. Trăind o viaţă printre intelectuali de rasă şi luând prânzul cu acordul unor mari somelieri, lecturând cărţi sofisticate sau pur şi simplu excelente, Bernard Pivot întocmeşte un dicţionar convivial (şi alfabetic..., iertat să îmi fie pleonasmul!) despre arome, legende, istorii, soiuri, personalităţi, turism, cărţi, tradiţii, iubiri, picanterii, joie de vivre. O carte ce se poate citi şi pe sărite, care conferă optimism, bun-gust şi care pur şi simplu vă va trimite subtil la alte lecturi de mare calitate pe care poate, unele, nu le-aţi comis la timpul potrivit.

Arta tragică a mariajului modern


scris de în , ,

comentează primul

(Si dacă bărbatii superiori ar suferi profund când nu îşi înţeleg femeile iubite?)



Nu sunt specialistă în literatură americană, deşi am strălucit un semestru de masterat studiindu-l pe William Faulkner, spre bucuria profesorului Ion Vlad. Din varii motive nici măcar nu m-am întâlnit la aşa-zisul ,,timp potrivit'' cu F. Scott Fitzgerald.  Toate acestea ca să îl descopăr, precum o domnişoară bătrână a lecturilor specializate -dacă îmi permiteti autoironia-,  la  o vârstă la care certamente pot înţelege teribilul rafinament al unui autor unic. 

Altfel, întotdeauna m-am temut de (bănuita)amprentă prea locală, fie: prea americană! a scriitorilor de dincolo de Atlantic. Şi mă puteti bănui de conservatorism. Dar greşeam enorm în privinţa lui Fitzgerald, câtă vreme ,,Cei frumoşi şi blestemaţi'' reprezintă un studiu intrinsec al amorului pasional dintre doi intelectuali, studiu valabil în orice timp, în orice loc.

Fitzgerald detine arta impecabilă de a nu transforma un roman de dragoste în ceva caduc, sentimental. Tema eternului feminin etern neinteles este studiată în amănunţime, reliefând perplexitatea elementului masculin în faţa capriciilor, inflexibilităţii, măreţelor dorinţe ale unei femei frumoase.

La cei 22 de ani ai săi când se mărită intempestiv, Gloria Gilbert este o ...glorie, numele nu pare deloc întâmplător, a New York-ului  anului  1914. În Europa izbucnea Marele Război, dar la New York viaţa trepida, plină de plăceri şi de confort. De sesizat superbele descrieri ale apartamentlui newyorkez al lui Anthony, protagonistul scrierii; un rentier norocos ce va mosteni averea bunicului, un playboy excentric şi amator de cărţi care se îndrăgosteşte fatal, propulsat din calmul ordonat al apartamentului său într-un mariaj modern. Mult prea modern, căci Gloria are mai mult decât necruţarea unei Gibson girl.

Individualismul, intelectualismul, cultul originalităţii, dorinţa de confort şi de libertate sunt demonii ce bântuie puritatea ideii de ,,mariaj din dragoste''. Roman cu rădăcini extrem de complexe şi de adânci, ,,Cei frumoşi şi blestemaţi'' face referire la originile averilor americane, la stâlpii discutabili ai unei societăti nepermis de prospere.

Şi peste toate, blestemul de a fi o femeie frumoasă. De a iubi o femeie frumoasă. Blestemul calofiliei în artă, de ce nu! ,,Ochii ei erau ca nişte valuri strălucitoare pe lacul alb al feţei, părul ei arunca asupra frunţii o umbră rece, tăioasă. Nu era nici un semn de dragoste acolo. Frumuseţea ei era la fel de rece ca briza umedă, ca buzele ei umede şi moi.''(p. 105)