Archive for septembrie 2012

Amanta rusoaică


scris de în

2 comentarii

De o frumusețe absolut originală, interpretă a Annei Timiriova din ,,Amiralul'' filmul bazat pe faptele reale ce ilustrează tragica iubire a lui Aleksandr Kolceak, amiralul care a murit eroic în războiul civil rusesc, Elizaveta Mikhailovna Boiarskaia afirmă că are multe în comun cu personajul istoric feminin.
Povestea prezintă asemănări majore cu ,,Doctor Jivago'' fapt despre care actriţa afirmă:,,Singurul element comun pe care îl au aceste filme îl constituie dragostea de care sunt în stare femeile ruse: este o temă abordată în multe romane. Ele iubesc până la ultima picătură de sânge, până la sfârșitul cel mai îngrozitor, până la moarte. Ele sunt capabile să-și abandoneze familia și copiii pentru dragostea bărbatului pe care și l-au ales.''
(Wikipedia)
Cu cinismul care îmi e specific, aş comenta că pasiunile femeii rusoaice au fost mult literaturizate şi că iubirea feminină rusească nu a fost niciodată străină de faima ,,bărbatului ales''. Bărbaţii comuni n-au făcut nicicând pasiunea eroinelor rusoaice. Dar miturile create de literatură par să aibe viaţă lungă şi nu o dată s-au extins asupra realităţii înseşi, anihilând-o.

Pelerinaj interior


scris de în

comentează primul

  
                                                     Mon Combray a moi. Septembre.

Spuma zilelor


scris de în

2 comentarii

Boris Vian considera că în viață totul e trecător, tragic de trecător. Nimic nu merită investiția, doar jazzul și dragostea cu femeile frumoase.
http://theredlist.fr/wiki-2-24-525-970-1070-view-1950s-6-profile-b.html#photo

,,Spuma zilelor’’ este un roman de dragoste oniric şi psihanalitic în care sugestiile erotice prind aripi, iar realitatea se combină cu imaginarul. În fond, nu exact după această formulă funcţionează îndrăgostirea? Este un text care celebrează principiile lui Vian care socotea că în viaţă nimic nu merită, nu durează cu adevărat. Doar frumuseţea femeilor şi jazzul. Spirit liber, parizian, îndrăgostit de viaţă, Boris Vian scrie o literatură a emoţionalulul, a ritmului interior, pe alocuri a dicteului automat. Tot el considera că realitatea, spre a fi suportată, trebuie distorsionată, selectată şi neapărat consumată cu o doză bună de artă.

Dacă prima jumătate  a cărţii oferă imaginea unei feerii erotice încununate de o nuntă ireală, cea de a doua devine reprezentarea unui coşmar morbid. Pe scurt, Spuma zilelor reprezintă consemnarea  unei iubiri între doi tineri, el rentier, ea tânără şi superbă.  Tinereţea şi vitalitatea cuplului Colin-Chloe exprimă esenţa visului de fericire care subzistă în fiecare om. Dacă eroii lui Vian, tinerii de 20  de ani, sunt simbolurile vitalităţii dragostei, mesajul cărţii devine acela de a trăi viaţa ca pe o petrecere frumoasă, invitaţi ai Destinului fiind.  Să nu irosim arta de a face din existenţă o mică sărbătoare în fiecare zi. Să constatăm că ,,spuma zilelor noastre’’  a fost bucuria mică a prieteniei, a îndrăgostirii, a dăruirii. Şi toate acestea pentru că la pândă, în umbra neagră, sălăşluieşte negreşit boala.

În consecinţă, curând după nuntă, în Chloe înfloreşte un nufăr cu rădăcini profunde. Este desigur descrierea simbolică a unei tumori care o va devora. Aşezată în patul ei înconjurat de flori, menite după un protocol paramedical să o vindece, Chloe se stinge încet şi tragic precum o damă cu camelii. Colin îşi risipeşte toată averea, considerabilă altminteri, pentru tratamentele ei şi ajunge să facă muncile de jos. Iar la finalul ineluctabil nu-i poate oferi decât o îngropăciune în cimitirul săracilor. Construit pe antinomiile tinereţe-boală, sărăcie-bogăţie, romanul îşi transformă sensul iniţial din titlu. Spuma viselor de tinereţe se topeşte în spuma nonsensului bolii, astfel că în urma tinereţii rămâne doar spuma evanescentă a iluziilor rănite, răpuse…

Dalmaţia 2012


scris de în

6 comentarii

Pentru care motive să te îndrăgosteşti fatal de Croaţia? Pentru nenumărate. De pildă pentru grădinile de măslini şi de smochini mai frumoase ca ale Greciei. Pentru plajele mici, izolate, liniştite, cu apă invariabil cristalină. Pentru culoarea Adriaticii care se schimbă la fiecare oră. Pentru defileele la mari înălţimi, pentru rezervaţiile naturale unice. Pentru curăţenia oraşelor şi a staţiunilor, pentru calitatea turiştilor. Pentru poporul croat: harnic, de cuvânt, onest, cu simţ estetic, inteligent. Pentru ruinele romane, pentru teribilul patrimoniu UNESCO. Pentru politeţea din hoteluri. Pentru mâncarea gustoasă şi generoasă. Pentru reţeaua de şosele impecabilă (poţi străbate ţara din Sud până-n Nord în cinci-şase ore!). Pentru poliţia discretă şi sistemul medical pus la punct. Pentru frumuseţea porturilor. Pentru tinereţea de pe plaje (am văzut nenumărate familii tinere de intelectuali cehi, croaţi, polonezi, sârbi care aveau 2-3 copii, comparaţi cu România, vă rog) Pentru climă şi briză, pentru temperatura apei mării, toate constante şi balsamice pentru organism. Pentru insulele care dantelează coasta dalmată.  Pentru energia pozitivă  a pământului. Şi pentru un je ne sais quoi ce nu l-am descoperit prin alte părţi şi care te cheamă ca o voce de sirenă să revii, să revii, să revii.