Tema lui,,l'air du temps'' la autoarea Gabriela Adameşteanu

Nu-mi place titlul Provizorat. Şi nici primele cincizeci de pagini din romanul pe care îl discut azi. Se întâmplă astfel pentru că sunt o fană împătimită a Dimineţii pierdute.  Am să spun din nou, precum Ion Negoiţescu, că Dimineaţa...Gabrielei Adameşteanu se situează definitiv între primele trei romane, cele mai bune, din  literatura românească sub comunism. Carevasăzică, pentru că Gabriela Adameştenu este o scriitoare atât de mare prin volumul său din 1984, eu am devenit o cititoare ingrată, extrem de exigentă, care pretind de la ea enorm. Citind începutul  lui Provizorat descopăr că fluenţa  ,,matinală'' a Gabrielei Adameşteanu este revolută. Letiţia şi Sorin, cuplul ilicit al cărţii, se încleştează erotic prin încăperi sordide, anii '70 made in Romania, cam ca în filmele lui Danieliuc. Nimic poetic, totul gri. Dar când în text se interpun fragmentele de,,interbelic'' atunci revin la sentimentele mele vechi şi constat că Gabriela Adameşteanu n-a pierdut nimic din teribila ei inteligenţă scriitoricească, nimic din capacitatea extraordinară de a reanima evenimente istorice. Nimic nu s-a zădărnicit din talentul Gabrielei Adameşteanu de a ne reda, de a ne reconstitui o atmosferă, un decupaj perfect din l'air-ul timpului pierdut, din vremea de aur a anilor '30 când pasiunile culturale, personale ori politice erau atât de vii. Când totul erau  în fapt viu şi colorat, ca apoi să îngheţe pe o perioadă de  aproape jumătate de secol. Atunci, constat că Gabriela Adameşteanu s-a aflat ea însăşi într-un provizorat autoimpus al scriiturii romaneşti. Iar nu al înţelegerii mentalităţii româneşti. Căci Gabriela Adameşteanu este scriitoarea care  dovedeşte  putinţa de a explica  fără  rest, cel mai eficient, mecanismele unei mentalităţi naţionale.Şi  felul cum ideologiile au transformat românul în alt homo homini lupo.

(Mostră: Nelly Olaru, personajul din roman, este în anii cincizeci -şaizeci o oportunistă minoră  a regimului comunist. Una din miloanele de oportunişti care trebuiau să supraveţuiască pentru a-şi întreţine rudele. Dar iată  însă cine era  Nelly în anii '40, o cu totul altă persoană, cu alte potenţialităţi o fiinţă fină, fără presentimente:,, Îi făcea zâmbind bezele cu mâna înmănuşată şi Virgil, rămas la geam, îi privea silueta care se tot micşora, pălărioara cu borul lăsat peste părul blond şi des, tuns carree, cu breton până la sprâncenele subţiate, gura bine conturată, cu un ruj grenat, picioarele cu glezne delicate în pantofii moi de chevreau, o tânără doamnă scoasă din cutie, cu care totdeauna se mândrea când ieşea în lume. Nu-i făcuse multe daruri şi în viitorul pe care nu şi-l ştia avea să-i facă şi mai puţine''.( p.162)

Atentă  până în cel mai mic amănunt  la condiţia femeii din România, în comunism, Gabriela Adameşteanu râmâne  o maestră a detaliului şi a potenţialităţilor unui caracter feminin transpus epic.