Caleidoscopul

...este un ochean ludic, la prima vedere. O jucărie de care uiţi adesea ieşind din copilărie şi care, pentru adulţi, devine un clişeu al culturii postmoderne, mai nou. Vă reamintesc, dacă ar mai fi necesar, că vorbim despre un tub cu pietricele colorate dispuse între nişte oglinzi interioare. La o infinitezimală atingere, dispunerea pietricelelor se modifică, rezultând în fiecare secundă o altă imagine. Nu-mi imaginez calvarul vreunuia care ar urmări să surprindă a doua oară aceeaşi simetrie colorată. Şi asta deoarece cred că trebuie să te laşi pradă iluziei optice fermecător hazardate a acestui joc solitar, să vrei să pierzi controlul, pur şi simplu. Privitul prin caleidoscop este cel mai solitar joc, fără îndoială. Dintotdeauna am găsit asemănări flagrante între imaginile din caleidoscop şi comportamentul uman. Pentru mine, la rigoare, oamenii sunt toţi construiţi din aceleaşi pietricele( instincte, sentimente, deprinderi, vise, idealuri, frustrări etc.) doar dispunerea acestora diferă. Numai din aranjarea şi din simetria culorilor derivă diversitatea noastră sau pasagerele incomunicări. Mereu alţii la suprafeţe şi constant aceiaşi în abisurile noastre, iată revelaţia şi  discernământul pe care mi le produc câteva minute de privit printr-un caleidoscop.