Ţin minte că pe când eram, fără ca nimeni să mă fi întrebat dacă îmi place sau nu, pionieră, auzeam des în cadrul exprimării ,,de lemn'' a vremii sintagma ,,cu conştiinţa trează''. Pe atunci mi se făcea lehamite de ea şi mă durea în cosiţele împletite de ceea ce însemna respectiva asociere de cuvinte de fapt, dar, recent, am descoperit că ea, sintagma, n-avea la urma urmei nicio vină, şi că îmi poate folosi prin reciclare totuşi la ceva. Mai precis, la aserţiunea că ,,Varujan Vosganian şi Nichita Danilov sunt doi scriitori cu conştiinţe treze''. În Cartea Şoaptelor se prezintă la modul infuzat literar drama armenilor din 1915. Totul devine de o sută de ori mai percutant decât într-o carte de istorie, cei care au citit-o înţeleg bine de tot despre ce vorbesc eu acuma. În Ambasadorul invizibil, Danilov restituie o scenă plauzibilă de canibalism din timpul foametei ruseşti din 1921. Mesajul subliminal al acestor două angajamente literare este fără putinţă de tăgadă apelul la conştiinţă şi la memorie, adresat urmaşilor celor care-au vorbit,,în şoaptă''. Cei care n-au trăit aceste tragedii au nevoie să le afle. Pentru simplul fapt de a nu risca să ne şobolanizăm ca în experimentul legat în romanul danilovian de experienţa de Gulag a prinţului Amiredjibi.
,,Într-un butoi este închis un lot de şobolani. În fiecare zi, şobolanilor li se dă, din abundenţă, aceeaşi hrană. După o lună rozătoarele aproape nu se mai ating de ea. Grupul devine extrem de agresiv. Şobolanii se supraveghează unul pe altul. Stau la pândă şi apoi încep să se mănânce între ei. Individul cel mai slab este atacat de grup şi devorat. A doua zi este sacrificat altul. Şi tot aşa. Până la urmă, din tot grupul supravieţuieşte doar un singur exemplar, care devine''...propriul canibal. ( p.130, Ambasadorul invizibil) Morala mea: aveţi grijă să nu daţi spiritului vostru aceeaşi hrană mediatică zi de zi.
N-am citit cartea lui Vosganian, dar l-am vazut pe autor la emisiunea lui D.C.E la Literatura de azi. Stiu ca Vosganian are talent literar din alte scrieri ale lui, dar modul in care a prezentat Cartea soaptelor m-a convins ca pune problema prea personal, de parca tragedia armenilor ar fi atins numai familia lui. Mi-a indus un fel de senzatie de respingere asemanatoare celei provocate de cei care-si pun pe blog poze cu ei cand erau mici prin carucioare, poze cu mama lor (mama lor!), cu cainele si cu prima lor trotineta.
Nuuuu,... te rog să renunţi la prejudecata asta. Cartea este elegant,,impersonală'', deschide-o şi vei vedea. Poate faptul că V. V. e politician ne poate influenţa, dar nu e corect faţă de carte să gândim aşa.
Mofturi! Ce nesocotință să judecați cartea după atâta lucru! Știu că Vosganian e greu de înghițit ca om sau ca politician, dar asta e cum ai spune de Marquez că e de necitit PENTRU CĂ e prieten cu Fidel castro. Irelevant!
Pierderea dumitale!
Tragedia armenilor, vă asigur, e prezentată în Cartea șoaptelor cât se poate de obiectiv (cât s-a putut de..., deși nu s-a putut). Nu plângăcios, nu jenant, nu cu bătăi de pumn în piept. Nu e hronicul familiei Vosganian. Ăsta e un simplu pretext.
@Cristian Sirb :
Nu judec cartea pentru ca n-am citit-o. Provoc doar pentru a afla mai multe !
Oare ce-am facut sa merit aceasta vizita marca Cristian Sirb?:) Ma flateaza, dat fiind ca mi-am declarat in trecut apreciarea definitiva pentru articolele si postarile dvs. Asa e, cartea este superba,iar mofturi ne va da dreptate in curand.
Dar va multumesc pentru incredere! :)