Archive for ianuarie 2013

Mică istorie a literaturii erotice


scris de

9 comentarii

Întâmplarea a făcut ca în ultimele două săptămâni să citesc literatură erotică, situația prilejuindu-mi o meditație asupra temei dragostei carnale în literatură. Am început cu poetul meu latin favorit, Ovidius, cel exilat de Octavian Augustus printre barbarii tomitani pentru că scrisese, nu-i aşa, poezie  de dragoste. Apoi, m-am întâlnit cu ,,Patul răvăşit'' al  Francoise-ei Sagan, excelent tradus de Adina Diniţoiu, dar neinspirat copertat (zilele acestea va apărea recenzia mea la el pe bookblog.ro). Şi din curiozitate critică am citit deopotrivă ,,Adulterul cu smochine şi pescăruşi'' al lui Adrian Cioroianu: lamentabil. (vezi recenzia tot pe bookblog)


Într-o lume extrem stereoripă, banalizată, în care sexul e monedă de schimb mediatic, sfătuiesc tinerii scriitori să nu rişte prea mult pe această temă. Au fost epoci mai favorabile erotismului în literatură decât secolul XXI: Ovidius şi-a scris Ars Amandi sub ameninţarea politicii de stat, Sagan a debutat în anii '50 când feminismul francez era pe val, şi ce mai val! Unde mai pui că Francoise Sagan era o mare stilistă, ea putând descrie un act sexual de o manieră subtilă, fără simplisme anatomice, vulgarizante.

Amoc by Alexander Hausvater


scris de în

3 comentarii

 
,,Mi-am făcut datoria de scriitor'' rosteşte Scriitorul interpretat superb de Bogdan Costea. Este de departe replica mea favorită din acest spectacol. Apoi scriitorul, liber şi absolvit de îndatoriri artistice, se poate împuşca.

În paralel, şi Alexander Hausvater şi-a făcut datoria de regizor. A preluat celebra nuvelă a lui Stefan Zweig şi a transformat-o într-o piesă de teatru cu un puternic impact emoţional. M-a dus cu gândul la un alt fel de ,,Bateau ivre''...

Am revăzut aseară montarea ,,Amoc'' în cadrul ,,Lunii pline de teatru'', cu casa închisă la Teatrul arădean. Din varii motive, sau poate nu, m-a emoţionat încă şi mai mult ca prima oară. Un spectacol vizual complex, de muzică, de music hall şi de sofisticate tehnici teatrale. Totul brodat în jurul unei poveşti de dragoste în care trei bărbaţi iubesc aceeaşi femeie şi niciunul n-o poate salva de propriul ei orgoliu. Ea moare însângerată în urma unui avort clandestin, iar cel mai devotat dintre cei trei, Doctorul, se aruncă o dată cu trupul ei în mare. Secretul trebuia pecetluit şi altă cale n-a fost.

Amocul, alias ceasul rău, căderea în pulsiune, glisarea în inconştient, hybrisul, îşi pune amprenta pe acţiunile tragice ale personajelor. Rezultă un dinamism desăvârşit al montării. Fin cunoscător de filozofia artei, Alexander Hausvater nu doar că pătrunde în firidele  sufletelor noastre postmoderne, unse cu tot felul de alifii publicitare contra tristeţii, şi tulbură. Cât despre mesajul esenţial al montărilor lui Hausvater, semnalez preferinţa sa pentru atenţia la rolul artistului în societatea contemporană. Or, dacă lumea este ca un vas de croazieră, Oceania în speţă, şi care trece impasibil la experienţele individuale, vas simbolic pe care toţi o duc într-o petrecere, fiind beţi de tentaţii şi orbi de dorinţe, ei bine, scriitorul nu doarme. Nu trebuie să doarmă. El stă de veghe şi are datoria să rescrie poveştile unice, poveştile frumoase, poveştile tragice. Are menirea să eternizeze ce este mai profund în noi.

Ca o bucătărie germană...


scris de în

4 comentarii

Îmi place luciditatea Norei Iuga din egografiile ei:

,,Eu care am crezut toată viața că sunt făcută pentru aventură, am avut o viață cuminte și onestă ca o bucătărie germană''. Sau ,,singura realitate a iubirii sunt de fapt glandele, în rest, totul e literatură''. (Sexagenara şi tânărul)

Spectacolul ,,Blessed'' la Teatrul din Arad


scris de în

comentează primul

Hotărâtă să profit de oferta ,,Luna plină de teatru'' de la Arad, am vizionat aseară  la Studio, cu sala arhiplină, spectacolul în patru personaje ,,Blessed''. Este o montare de integrat ,,teatrului de cameră''- cel care favorizează spaţiile mici şi intimitatea cu publicul- în care Simona Vintilă a fost un factotum, şi regizor, şi scenarist. Distribuţia este alcătuită din actorii Dorina Darie Peter, Georgiana Popan, Ştefan Statnic, Florin Covalciuc.

Ilustrând diversitatea repertorială care este preferată mai nou de teatrul arădean, spectacolul este unul sensibil, de  mare actualitate. În primă instanţă, devine un act social de trezire la realitate, de conştientizare a pericolulului bolii Alzheimer. Dar pentru că noi oamenii suntem mai aplecaţi să îmbrăţişăm atitudinile de negare, acelea care încep cu ,,mie nu mi s-ar putea întâmpla'', eu una am ales o  cheie mai metaforică de interpretare.

Astfel că vizonarea ne pune în situaţia de  a medita asupra rostului memoriei. Ce am fi fără amintirile noastre? De la Marcel Proust şi până la contemporana Nicole Krauss, scriitori de anvergură au tratat tema cu maximă acurateţe. Dar, după cum ar fi opinat  însuşi Jung, psihicul uman rămâne încă pe mari suprafeţe o terra incognita.

În rezumat, subiectul o surprinde pe o intelectuală de azi-cu o profesie plină de responsabilităţi, ea fiind arhitecta oraşului- în postura de a manifesta mici scăpări de memorie. Ceea ce părea minor anunţă un Alzheimer prematur, o formă de demenţă. Considerându-se umilită de conversaţia cu psihiatrul, ea neagă realitatea. Cea care-şi dă seama de pericol este fiica ei proaspăt revenită de la studii din America. În joc intră şi neputinţa soţului de a o ajuta, precum şi sentimentul de culpă în care acesta se adânceşte.

Dacă stăm să privim în jur, trăim într-o lume aflată în acută criză de memorie. Copiilor la şcoală le e tot mai greu să memorizeze istoria sau tabla înmulţirii, iar noi începem  să uităm numerele de telefon ori zilele de naştere bazându-ne de-altminteri pe agendele electronice.  În afara diverselor memorii artificiale ne simţim neputincioşi. Memoria  bună este semn de sănătate mintală şi de tinereţe, să nu uităm. Atunci, haideţi să nu îmbătrânim prematur.