pot fi fertile pentru mintea unui eseist. Aşa s-a întâmplat cu Xavier de Maistre(1763-1852) care a stat în carceră în urma unei neortodoxe provocări la duel şi care a socotit de îndată că răstimpul acela pasiv poate fi transformat în ceva favorabil sieşi. Umbrit de gloria fratelui său mai mare, Joseph, Xavier a lăsat posterităţii o carte de eseuri care pe mine m-a cucerit. Considerat în epocă un diletant al condeiului din cauză că scria rar, puţin şi nu în ultimul rând pentru că ducea o viaţă cam lumească, autorul textului,,Călătorie în jurul camerei mele''( 1794) este, în ochii mei, un vizionar ghiduş. Iată ce plină de prospeţime este ideea sa despre literatură ca şi călătorie interioară.
,, Câtă glorie îţi aduce faptul de a deschide un drum nou şi de a-ţi face deodată apariţia în lumea savantă, cu o carte de descoperiri în mână, asemeni unei comete neaşteptate strălucind în univers!
Nu, nu-mi voi mai ţine cartea in petto, poftiţi, domnilor, luaţi şi citiţi! Am întreprins şi efectuat o călătorie de patruzeci şi două de zile în jurul camerei mele. Observaţiile interesante pe care le-am făcut şi plăcerea neîntreruptă pe care am simţit-o de-a lungul drumului trezeau în mine dorinţa de a o face publică: convingerea că ea ar putea fi de folos cuiva m-a ajutat să mă hotărăsc în acest sens. Sufletul mi-e încercat de o nespusă bucurie când mă gândesc la numărul uriaş de nefericiţi cărora le ofer în felul acesta, un remediu sigur împotriva plictiselii şi o alinare a suferinţelor îndurate. Plăcerea pe care o simţi când călătoreşti în propria-ţi cameră este ferită de invidia oamenilor, ea nu ţine loc de avuţie.
Chiar se poate să fii atât de nenorocit, atât de părăsit, încât să nu ai nici măcar o cămăruţă în care să te retragi şi să te ascunzi de toată lumea? Aceasta este singura pregătire de care ai nevoie când vrei să faci o asemenea călătorie.
Sunt sigur că orice om cu minte la cap va adopta sistemul meu, indiferent ce caracter şi ce temperament are. Chiar dacă e zgârcit sau cheltuitor, bogat sau sărac, tânăr sau bătrân, născut într-o zonă toridă sau aproape de pol, orice om poate călători ca mine.''( p.8, Editura ALL)
Nu, nu-mi voi mai ţine cartea in petto, poftiţi, domnilor, luaţi şi citiţi! Am întreprins şi efectuat o călătorie de patruzeci şi două de zile în jurul camerei mele. Observaţiile interesante pe care le-am făcut şi plăcerea neîntreruptă pe care am simţit-o de-a lungul drumului trezeau în mine dorinţa de a o face publică: convingerea că ea ar putea fi de folos cuiva m-a ajutat să mă hotărăsc în acest sens. Sufletul mi-e încercat de o nespusă bucurie când mă gândesc la numărul uriaş de nefericiţi cărora le ofer în felul acesta, un remediu sigur împotriva plictiselii şi o alinare a suferinţelor îndurate. Plăcerea pe care o simţi când călătoreşti în propria-ţi cameră este ferită de invidia oamenilor, ea nu ţine loc de avuţie.
Chiar se poate să fii atât de nenorocit, atât de părăsit, încât să nu ai nici măcar o cămăruţă în care să te retragi şi să te ascunzi de toată lumea? Aceasta este singura pregătire de care ai nevoie când vrei să faci o asemenea călătorie.
Sunt sigur că orice om cu minte la cap va adopta sistemul meu, indiferent ce caracter şi ce temperament are. Chiar dacă e zgârcit sau cheltuitor, bogat sau sărac, tânăr sau bătrân, născut într-o zonă toridă sau aproape de pol, orice om poate călători ca mine.''( p.8, Editura ALL)
La peste două secole distanţă de cugetările acestui ,,călător de cameră'', nu pot să-mi reprim pornirea mentală de a stabili o asemănare între scriitorul acelor timpuri şi bloggerul intelectual al vremii noastre. După ce-am străpuns glazura de fină ironie în care se îmbracă textul de mai sus, mi se pare de-acum că şi bloggingul este tot o călătorie şi o căutare de sine, chiar dacă una mai profană.
Vrei sa ne pui gandirea la mari eforturi la inceput de week-end. Si nu stiu unde-ai lipsit pana acuma, dar evident e treaba ta. Eu auzisem de unu’ de Maistre, dar se pare ca nu e tipul asta de care vorbesti tu. Au fost mai multi ? Ca n-ar fi exclus. Bloggerul intelectual ? Exista si din astia ? Si acum despre ideea de fond a postarii tale : ca un ganditor este fericit sa se invarta ca un caine infometat prin camera sa. Aha ! Si ? Eu am o mare nedumerire : daca era incuiat in incapere cum de calatorea in jurul camerei sale ? Sa nu-mi spui ca avea fantezii. Precis ca avea, dar precis ca erau sexuale. Ce literatura ? Tu creazi ca noi, cititorii tai, nu suntem oameni ?
A, ţi-am lipsit(intelectualiceşte vorbind), se pare...:) Ideea centrală a postării mele este despre activitatea creativă( carte, blog) devenită o călătorie interioară. Am să fac mofturi şi n-am să divaghez azi înspre ce ţi-ai dori tu...:)
"Sunt sigur că orice om cu minte la cap va adopta sistemul meu, [...] orice om poate călători ca mine."
Hmm. Şi cât a durat călătoria lui? Atât timp cât a fost închis? Adică cât a fost nevoit să îşi găsească o ocupaţie pentru minte? Dacă a fost atât de minunat, de ce nu a extins călătoria şi după ce a ieşit din închisoare?
Ok, nu am citi eseurile. Poate, având timp mai mult, a creat ceva frumos. Poate că mulţi dintre noi dacă ne-am deconecta de la fluxul nebunesc al vieţii contemporane, am fi mai creativi.
Dar un artist nu devine artist în captivitate. Un artist va găsi timp să îşi potolească imboldul creator chiar şi în agitaţia cotidiană. Sunt curios, dă-ne şi un eseu de al domniei sale! :P
Lotus, acest scritor a creat foarte puţin, rămâne un autor minor.Dar metafora centrală a acestei mici opere a fost foarte originală în epocă.
A nu se înţelege că fac vreo apologie a artistului-claustrat. Dar se spune că anumite tipuri d eizolări fac mintea să producă creaţii excepţionale. Cică în anii'70, '80 autorii din Vest îi invidiau pe cei din ,,lagărul comunist'' afirmând că ,,noi n-avem condiţii ca ei''. În Iluminism, Romantism etc. se tot făcea caz că huzurul moleşeşte mintea.
Pe scurt, un oarecare sentiment al izolării stârneşte artistul din anumiţi oameni. Vezi că uneori, chiar şi eu( care nu scriu, hm,hm) simt lumea ca pe o închisoare a spiritului meu. Ştiu, m-aş fi asorta cu Byron, Puşkin ori ci expresioniştii germani... hihihi.
A fi claustrat nu este condiţia de a deveni artist, dar un oarecare tip de claustrare sporeşte artistul din noi.
Hmm. Ai ceva dreptate în ce zici. Izolarea înseamnă ruperea legăturilor cu lumea şi întoarcerea la ceea ce contează. Din acest punct de vedere lumea asta te face să uiţi, te îmbată... Trebuie să fii foarte lucid ca să nu te pierzi în ea.
De fapt, cred că fiecare dintre noi, în mijlocul oricărei aglomeraţii am fi, suntem singuri. Oricâţi prieteni am avea (dintre care oricum numai 2-3 sunt autentici) suntem singuri. Doar că eşuăm în a realiza acest lucru. Şi poate că tocmai frica de a fi fată în faţă cu noi, fără nimeni altcineva, ne face să ne aruncăm în această aglomeraţie nebunească...
Lotus, sunt de-acord cu ce spui.
E un curaj atunci să fii singur cu tine însuţi, să te confrunţi cu tine, ca un gladiator cu leul în arenă. Îmi propun să fiu şi mai... curajoasă pe viitor în acest sens. Să nu mă amăgesc prea tare, să mă accept pe de-antregul.