Lumea asta-i o sfârlează, apud Florin Lăzărescu

Ursoaica Lili şi Balena Goliat, Cârtiţa, Lumea interlopă a brusturelui, Amintirile mele din al doilea război mondial, Poveste de Crăciun, Paişpe ţigări, Lampa cu căciulă, Nea Mihai şi tovarăşul Dumnezeu, Titanicul, Maimuţa. Acestea sunt povestirile care alcătuiesc volumul de povestiri Lampa cu căciulă al lui Florin Lăzărescu. Fiind un scenarist  mult premiat pentru filmul omonim, i-am deschis cartea cu maximă reţinere. Mă aşteptam să descopăr schematisme epice, dialoguri dinamice lipsite  de complexităţi, numai bune  de pus în scene filmate, evitarea emoţiilor în schimbul proclamării acţiunii. Nimic din toate acestea însă. Şi totul în favoarea scriitorului Florin Lăzărescu, un autor care merge la sigur când trebuie să surprindă exact esenţialul întâmplărilor banale din viaţă. De fapt, esenţa tare a acestor instantanee epice este sugestia că în marele  ocean al banalităţii în care înotăm haotic, fiecare are mica sa epopee. Prototipul personajelor lui Florin Lăzărescu este insul în formare. Mai exact un ,,boţ de humă'' care face ochi aflat fiind pe falia subţire dintre copilărie şi adolescenţă. Acest preadolescent generic prezent în toate textele lui Florin Lăzărescu vrea să înţeleagă lumea. Pentru aceasta, nutreşte visul de a călători la Oraş. Căci insul de care pomenim  provine dintr-un mediu rural românesc precar unde este mereu abandonat să se descurce singur. Cei mari nu au niciodată timp să se ocupe de el, prinşi cu altele mai importante, de pildă cu subzistenţa.. Toate personajele centrale din povestirile lui Florin Lăzărescu sunt nişte mici Ulise moldoveni porniţi să vadă luminile şi bâlciurile Oraşului şi pentru aceasta parcurg un traseu  iniţiatic, pornind pe jos pe firul drumului desfundat de ploi, prin lanuri de păpuşoi şi prin harbuzării. La Oraş, unde nu bănuiau ce aveau să găsească lumea e pestriţă, păcălitoare şi nervoasă, iar senzaţia este că lumea este un bâlci sau o sfârlează enormă. Inocenţa acestui personaj în faţa lumii celor mari, nervoşi şi indolenţi  rezultă şi din următoarea secvenţă. Hotărât lucru, Florin Lăzărescu scrie poveşti adevărate, cu o naturaleţe şi cu o tehnică epică specifice marilor povestitori moldoveni.

,,      Acasă, am mâncat la repezeală şi am întrebat-o pe mama unde-i hîrleţul. 

-Vezi că l-a pus taică-tu prin grădină, că a scos cu el nişte hrean. 

       Adevărul este că ne binecuvântase Dumnezeu cu hrean cât cuprinde. În fiecare an tata îl scotea din grădină şi îl arunca la marginea cărării. Eu aşteptam să se usuce, ca să fie mai uşor, îl încărcam într-un cărucior cu rulmenţi şi îl aruncam la gîrlă. La răstimp de o lună, hreanul răsărea şi mai viguros, ca semănat cu mâna. 

       Asta e! Nu mi-e greu să mi-l închipui pe Sisif  cărând hrean.''(p.52, Polirom, 2009)