Intimism şi intimitate pe blog


scris de în

24 comentarii


Tableau Nu au Plateau de Sculpteur par Picasso, à LondresLectura mea un pic profi din Regăsirea intimităţii mi-o înfăţişează  pe Simona Sora ca pe o...soră bună a exerciţiului eseistic cultivat şi inteligent. Cum n-am să operez o blog-exegeză la o altă exegeză, cum ar veni, vă rog să luaţi cele de mai jos ca pe o prezentare sumară. Pe scurt, Simona Sora, în eseul ei, pune în discuţie termeni ca intimism, intimitate personală, intimitate literară, corporalitate. Face o inteligentă comparaţie între emergenţa corpului( implicit sexual) în romanul interbelic şi apoi în romanele de după 1989. Expresie în ambele cazuri a unei realităţi sociologice care a stimulat interesul erotic şi estetic asupra corpului, în interbelic corpul ca temă a romanului s-a dezvoltat armonios, timp în care în deceniul zece ce a urmat cenzurii comuniste avem de-a face cu un ,,corp'' vulgarizat, asociat unei orgii textuale. Exprimarea verde din proza românească este încă foarte prezentă şi redundantă. Dar pentru că nu voi face un comentariu amplu aici, după cum spuneam, îmi îndrept atenţia spre o altă sintagmă operativă în eseul pomenit: intimitatea de lectură.  Simona Sora îl citează pe Maurice Blanchot care observa în Spaţiul literar că ,,opera este operă numai când devine intimitate''. Se referea desigur la acea empatie agreabilă prin care cititorul şi autorul se întâlnesc în înţelegere reciprocă la jumătatea drumului.Comparaţi o lectură bună cu sufletul la gură cu una laxă, complicată, problematică, pentru a depista mai în detaliu ce înseamnă empatie şi intimitate de lectură.

Dar câtă intimitate poate oferi lectura unui blog bun, m-am întrebat eu, în prelungirea eseului Simonei Sora? Câtă înţelegere, venire în întâmpinare, empatie, inspiraţie? La urma urmei, toţi ştim care blogguri ne plac şi care nu, la care rezonăm şi la care defel, niciodată. Un soi de intimitate de modă nouă se naşte  în comunitatea de idei a celor care frecventează un blog şi care formează un grup vrând-nevrând.

În peste o sută de zile de blogărit, pot face un bilanţ al intimităţii de lectură a blogului de faţă. Mai mult decât am sperat( nu că mi-aş fi bătut eu capul cu speranţele de blogging), am avut cititori empatici, argumentativi, interesanţi şi îndestulători ca număr. N-am cenzurat niciun comentariu şi m-am bucurat ponderat când am văzut că pot pune oamenii în mod agreabil, sper, ,, pe gânduri'' şi ,,pe lectură''. Este plăcut să observi că, fără a-i servi artificii, o comunitate progresistă este atentă la tine, dar nu mă ia vertijul. Am înţeles despre mine, totodată, foarte curând, că mă simt mai confortabil eludând intimismul pe blog( care mi-ar aduce mai mult trafic) şi alegând intimitatea de idei şi de lectură, împărtăşirea de senzaţii culturale şi de atitudini intelectuale curajoase. Nu mi le-am propus, au venit de la sine, intuitiv. Mi-ar plăcea să cred că blogul poate vorbi despre calitatea umană a fiecăruia, autor sau comentator.
( în imagine un nud de Picasso ca expresie a intimităţii artistice)

24 comentarii

Tu ce crezi?