Salată de castraveţi evazionişti

Acuma să ştiţi că nu m-a făcut mama prinţesă de blog să nu ştiu să pun pe masă,,la bărbat'' o friptură şi o salată de crudităţi. Când nu scriu, mai fac şi salate, se-nţelege. În acest context, am intrat zilele trecute pentru a doua oară în acelaşi ,,magazin de fructe  şi legume''. În treacăt fie spus, cumpăr de la piaţă, de la ţărani, de obicei, dar arareori, o mai fac şi din magazine specializate. Ăştia chiar aveau nişte castraveţi foarte-foarte proaspeţi. Prima oară nu mi s-a dat bon, eram pe fugă şi n-am zis nimic. A doua oară, cu nonşalanţă, mi s-a întins plasa cu legume şi mi s-a spus suma de plătit la care eu cu un zâmbet am solicitat:,,şi bonul, vă rog''. Vânzătoarele au făcut feţe, m-or fi crezut agenta fiscului sub acoperire. Sau pur şi simplu solicitarea mea părea prea pretenţioasă, vezi Doamne. Nu am comentat mai multe pentru că eu sunt, nu-i aşa, transilvăneancă şi ,,nu-mi şade bine'' să ,,fac zarvă'', dar am meditat un pic la mica mare evaziune zilnică din ţara asta. În acel magazin, probabil un cumpărător din o sută  cere bon. Cât se adună pe ţară, în localităţile mici, mai ales, unde verificările sunt ,,la cerere''? Aaaa, şi mai am ceva de întrebat: voi primiţi bon de la stomatolog sau de la coafor, mă rog, salon de înfrumuseţare blablabla...? Şi eu care credeam că bacşişul ar fi suficientă evaziune, în  ultimul caz.