Un manual desăvârşit, pentru bărbaţi îndrăgostiţi

Frederic Moreau c'est moi, ar fi un posibil citat apocrif la fel de valid ca şi Emma Bovary c'est moi. Căci Madame Arnoux din L'Education sentimentale este transpunerea mimetică a  Elisei Schlesinger, iubita ,,din vis'' a lui Gustave Flaubert însuşi.  

Vorbim de un roman-cult cu un titlu fermecător despre care nu-mi propun o improprie exegeză de blog. Vreau doar să vi-l readuc în atenţie, pentru că este cu adevărat o bijuterie literară şi o mărturie explicită a mentalităţii erotice  a unui secol.

Paris, anii 1840, grădini înflorite, răsturnări politice, umbrele dantelate, bărbaţi pedanţi şi galanţi, erotism problematic. Educaţia sentimental-erotică  a bărbatului francez, sau de aiurea, ce şi-a consumat nubilitatea acum mai bine de un secol şi jumătate,  era mult diferită de aceea a bărbatului contemporan. Problema majoră a acestui prototip masculin era duplicitatea, ba triplicitatea, erotismului său. De regulă, aşa cum se arată explicit în roman, un bărbat parizian care se respecta avea în epocă trei ipostaze erotice simultane: un erotism  casnic cu ,,ma pauvre femme''( biata mea nevastă n.n.) de regulă o moştenitoare bogată, bigotă şi fadă, un al doilea scenariu, de bal mascat, la bordel, unde ţinea o metresă recunoscută şi, în fine, o iubire platonică pentru o frumoasă femeie măritată pe care o putea iubi şi un deceniu că ea tot nu-şi ridica poalele-n cap, pardon, nu i se arăta lui în jupon. Deh,  educată la maici. Ei, multe s-au schimbat de atunci. Educaţia sentimentală a bărbatului de azi are de-a face cu neveste emancipate care ştiu să poarte şi dantele şi să facă afaceri. Greu şi atunci, greu şi acum, să conchidem.

Dar să nu prozaizăm prea mult, căci romanul celebru de care vorbim, pe care mulţi nu l-au citit din câţi se laudă, pe onoarea mea vă zic, este un manual de psihologie erotică fermecător. Degustaţi, vă rog : ,,Clipele cele mai plăcute ale zilei erau dimineaţa pe terasă. Într-o bluză de batist şi cu picioarele goale, ea( amanta n.n.) se învârtea în jurul lui, curăţa colivia canarilor, primenea apa peştişorilor roşii şi făcea grădinărie cu o lopăţică de jăratic într-o lădiţă de  pământ, din care se înălţa pe zid un spalier de călţunaşi. Apoi rezemaţi în coate pe marginea balconului priveau împreună trăsurile, trecătorii şi se încălzeau la soare, făceau planuri pentru seară. El pleca pentru cel mult două ore, după aceea se duceau la  un teatru oarecare, în avanscenă. Şi Rosanette cu un buchet mare de flori în mână asculta orchestra în timp ce Frederic îi povestea la ureche anecdote şi poveşti galante. Alteori luau o birjă ca să-i ducă la Bois de Boulogne. Se plimbau până târziu chiar până la miezul nopţii. În sfârşit, se întorceau pe la Arcul de Triumf şi pe bulevardul cel mare, adulmecând aerul cu stelele deasupra  capului şi cu toate becurile de gaz aliniate ca un dublu şirag de perle luminoase până în fundul perspectivei''. Voila, ut pictura poesis!...şi iată de ce mă omor după frivola literatură franceză, ca şi după parfumurile lor...

( în imagine: un Pierre-Georges Jeanniot( 1848-1934))