Relatare despre moartea mea

Relatare despre moartea mea este un roman cu meandre inteligente, cu sertare imprevizibile şi cu mult suspans. Cu toate acestea rămâne un proiect epic inegal, prima jumătate promiţând multe, a doua fiind expeditivă, grăbită. Toate energiile epice converg spre Anne Wellington, o frumoasă emigrantă româncă naturalizată în Canada. Aşa cum sugerează titlul, cartea în discuţie este o carte despre ratare şi putem observa acest aspect la cele două personaje importante : Anne şi Adam.

Adam Wellington este  un canadian rafinat şi foarte bogat care se căsătoreşte cu Ana Cristina, tânăra emigrantă, la vârsta lui de şaizeci şi nouă de ani. Fiind un individ foarte inteligent, experimentat şi lucid, el îşi consumă o  plăcere secretă de colecţionar cu această  tânără femeie. Pare devorat de o pasiune matură pentru Anne, când de fapt el o priveşte doar ca pe o posesiune pe care o merită. ,,Sunt obsedat şi  dependent de diversele forme  de expresivitate supremă. De pildă ţin enorm la o pânză de Dali, pe care o păstrez chiar în casa asta, şi la alta de Van Gogh, care se află în locuinţa din Toronto(...) La fel mă bucur de un manuscris în limba coptă procurat din Egipt şi de o statuetă grecească a Hestiei. Am colecţia mea de expresivităţi şi  exclusivităţi. Printre ele o înscriu şi pe Anne. Ea le întrecepe toate celelalte, în comparaţie cu ele, Anne are avantajul că este vie. De cum am zărit-o dezbrăcată, în toată splendoarea ei, mi-a încolţit în minte gândul că trebuie să-i descopăr acestui corp o imperfecţiune.’’ Acestea le mărturiseşte Adam în jurnalul său, alături de o confesiune reprezentând suprema trădare a trupului în cazul unui bărbat. Deşi a dus o viaţă împlinită de vacanţe exorbitante, călătorii de lux, afaceri de succes şi nenumărate posedări de femei frumoase, Adam se recunoaşte trist caum la sfârşitul bărbăţiei sale, semnificând sfârşitul vieţii. Afirmă că virilitatea sa slăbită îl face să  realizeze cu Anne mai mult fantezii şi jocuri sexuale decât  acuplări de durată. ,,...se măreşte insuportabil diferenţa dintre acea stare a mea dinăuntru, dintre sentimentele mele şi posibilităţile mele: casa aceasta a mea trupească, urnă ce găzduieşte  flacăra pâlpâitoare, dă semne de mare oboseală, nu mai ştiu cum s-o pun de acord  cu mintea şi cu simţămintele mele, tertipurile prin care cu graţie înşelam timpul nu prea mai ţin.’’ Adam Wellington, bărbatul  puternic şi împlinit, se simte împresurat de cavaleria bătrâneţii, îşi ia revanşa pentru toate victoriile repurtate de Adam cel tânăr în trecut. Surprinzând cu maximă inteligenţă setea hedonistă de  putere şi sex a bărbatului contemporan,Gabriel Chifu sesizează cu mare fineţe moartea insidioasă a acestui bărbat care a avut lumea la picioare.

Frumoasa Anne Wellington  nu intuieşte  adevărata raportare a lui Adam la ea. Ea nu presimte că este o jucărie în mâinile lui şi se lasă vampirizată de bătrânul soţ, avid de sânge tânăr. Se crede iubită  şi se adăposteşte în afecţiunea lui tandră ca în culcuşul unei  iubiri paterne de care n-a avut parte. Deşi prin soţul ei dobândeşte o libertate financiară nonşalantă, permitându-şi orice lux, Anne poartă cu ea trei traume nerezolvate. Prima datează  din prima copilărie când a fost crescută de bunici şi abandonată de tată.  Infantila ei sete de iubire o  face o adolescentă rebelă care se va iubi cu profesorul său ca să acopere o lipsă. Studiază literatura engleză la Bucureşti, are veleităţi de scriitoare şi când termină facultatea fuge din ţară. A doua traumă  de nesuportat este violul la care este supusă de către un ofiţer la graniţă, la Moraviţa. Trei zile şi trei nopţi acesta o va supune la suplicii sexuale şi apoi o va elibera. Episodul va avea ample reverberaţii  în roman. A treia suferinţă interioară este perpetua senzaţie de dezrădăcinare. Oricâte plăceri scumpe şi-ar permite oricât de naturalizată ar fi prin căsătoria cu Adam, Anne este  tot Ana Cristina, fata săracă, umilă, frumoasă şi hăituită din Est.  Anne va sfârşi tragic atunci când îşi pierde total reperele şi când după o întoarcere în România constată că nu-şi poate rezolva trecutul.

Structura epică a cărţii este complexă, presărată cu inserţii de eseu, de jurnal epistolar, de manuscris secret găsit, de călătorii diverse şi de urmăriri detectiviste. Personajele poartă măşti, romanul fiind plin de sugestii ale comunicării virtuale neautentice în care trăieşte tot mai însinguratul individ contemporan.  O bună parte din carte Anna este  hărţuită de un misterios bărbat român care–i trimite o poveste stranie pe mail. Imposibila iubire, imposibila relaţionare, şi prestigiul Răului fac din romanul lui Gabriel Chifu un mesaj  în sine. Ana Cristina  este copleşită de Răul care în ţara ei de baştină proliferează în forme noi. Trecutul ei traumatic de fată din Est este imposibil a fi mântuit. Trecând de la sărăcie la lux financiar ea, emigranta etern stigmatizată, nu-şi poate ostoi setea inimii de iubire şi de sens.