Să fie literatura o marfă, atunci? Nu vă luaţi după copertă, cartea lui Dumitru Ţepeneag este un manifest literar în stare pură. Proaspăt, ironic, insolent, alegoric. Una dintre cele mai reconfortante proze ironice pe care le-am citit în ultima vreme.
Mi-a plăcut teribil sugestia de marfă şi de trafic pe care o propune Dumitru Ţepeneag a propos de literatura contemporană( românească, franceză, n' importe). Unde să se aplice mai bine acestea două decât în cazul propovăduitei literaturi electronice, interactive: ,,Ar trebui să existe posibilitatea ca cititorul să şteargă şi el ce nu-i place. Să-şi aleagă. Să-şi alcătuiască din frazele şi cuvintele scriitorului cartea care e pe gustul lui...Dar pentru asta cărţile ar trebui să circule pe internet. Dar nu în formă definitivă. Texte provizorii...Deschise...(...) cititorii să aibă şi ei un cuvânt de spus, să şteargă şi să adauge.’’ Ironia autorului ne provoacă să reflectăm la chestiunea lui cât de mult trebuie să se adapteze un autor la gustul publicului.
Apoi, se pune problema imposibilei inovaţii estetice. Ce subiecte noi poate să mai aducă un scriitor tânăr? În ce-l priveşte pe autorul-în-căutarea-unui-subiect din volumul lui Dumitru Ţepeneag, acesta declară că ar trebui să caute într-un dicţionar de opere literare pentru inspiraţie sau să se lase influenţat de ideea unui film, de ce nu? Ready-made.
Titlul cărţii este de fapt o alegorie subtilă. Camionagiul insinuat ca personaj posibil în romanul lui Dumitru Ţepeneag este în adevăr metafora cititorului cu gusturi pop, comune. Pentru cine trebuie să scrie un tânăr prozator, iată, pentru un estet filolog, sau pentru un public larg? Ce alegem: un public vast sau un public restrâns, aceasta-i întrebarea! Şi mi-ar plăcea să-mi răspundă editorii, desigur. Sugestia cărţii mi se pare foarte interesantă: asistăm la noi forme de cultură pop-ulară: literatura interactivă de pe internet va produce atunci ,,nenumărate variante dintr-un acelaşi text, cum se întâmplă în folclor, când o poveste sau o baladă trecea din gură în gură, nimeni nu mai ştia de unde vine, de la cine plecase şi se răspândea pe întreg teritoriul(...) creaţie colectivă, orală.’’
În rest, cultura camionagiilor, sugerată în roman, este o cultură vie, în mişcare. Este reponsabilitatea scriitorilor să ofere o literatură vie atunci, care să inspire, să formeze gusturi bune, fără a sfida cititorii prin experimentalism textual, poate. Să placă omului obişnuit( care nu mai trebuie subestimat in corpore şi care iese perplex din galeriile de artă contemporană), dar nici să nu se lase seduşi de gustul comun, de gustul kitsch.
Eu nu cred ca trebuie scris pentru masele largi. Este o cale sigura de scadere a calitatii scrisului. De altfel, camionagii prefera oralul ! Pe de alta parte, nu se poate ajunge ca un cititor sa modifice texte ale unor scriitori. O carte este o opera finita si intangibila. Daca ar fi altfel, cititorii ar fi scriitori.
1.Postmodernismul zice că arta trebuie să aibă funcţie socială. Funcţie socială a artei este şi aceea de a forma gustul publicului.
2. Samuel Beckett se zice că-şi verifica prima oară piesele montându-le în puşcării. Dacă nu plăceau deţinuţilor, nu le dădea drumul în lume. Ce înţelegem de aici? Eu una cunosc intelectuali cu zece diplome care mă plictisesc de mor şi care n-au mai citit un roman de muuult şi camionagii( şoferi de tir) care au un umor nebun( semn de inteligenţă mare) şi care sunt dispuşi să citească romane recomandate. Cunosc şi intelectuali rasaţi, minunaţi,şi evident accept că există şi camionagii cu gusturi brute. Bref, nu diploma face omul receptiv la artă. Prezintă artă bună şi academicianului şi omului-inteligent-dar- neşcolit şi ambii se vor bucura. Astfel ne uneşte arta, vlădică şi opincă, în catharsis.
3. Nu discutăm aici de meseria de camionagiu, totul e alegorie, şi la Ţepeneag, şi la mine. Nu desfid nicio meserie(sau poate pe aceea de politician ori de jurnalist-fără-...ie).
Postmodernismul este doar o modalitate de a scrie in afara canonului. Arta nu are ca scop vreo functie sociala. Nu este purtatoare de misiune. Numai comunismul a folosit-o ca propaganda. Arta trebuie sa emotioneze, nu sa impuna mesaje ideologice. N-am spus ca exista camionagii sau tractoristi sau taximetristi care nu pot pricepe lucrari importante. Dar daca scriitorii se iau dupa gustul publicului vor scrie ca Dan Brown.
Ai dreptate cu postmodernismul, dar totul devine canon când se învecheşte. Postmodernismul s-a clasicizat deja.
Nu e vorba de ,,social'' ca ideologie, chit că în anii '60-'70 postmodernismul în Vest avea şi funcţie de revoltă politică( la noi, cuvântul nici nu se folosea). Înţeleg prin ,,social'' că toţi trebuie să aibă acces la artă, în pofida preceptului modernist,,artă pentru artă'' prin care ea devenea accesibilă doar elitelor intelectuale.
Corect, arta trebuie să emoţioneze, aceasta este măsura ei. Totuşi când poartă un mesaj de revoltă faţă de societatea de consum îmi place.
Nu e vorba că tu ai fi zis nu ştiu ce despre cutare categorie profesională, ştiu că n-ai făcut-o. Era numai o sugestie în plus pentru cei grăbiţi care mai trec pe aici şi care ne pot crede din vreun,,sindicat'',hihihi...
Ma bag si eu putin, doar putin! :) Arta trebuie, prin emotie sau intelect (ambele sau separat) sa le duca (pe ambele sau separat) mai departe. Deci nu e obligatoriu ca masele sa inteleaga imediat pasii pe care ii propun creatiile artistice la momentul lansarii lor.
Atat! Buna seara!
P.S. Am pus cartea pe lista de asteptare. Multumesc de sugestie!
Liviu, foarte bine că te bagi, uite ce frumos creşte nivelul conceptual al discuţiei noastre în trei. Parcă am face un talk-show de elită( de ce să fim modeşti?)Da, arta trebuie să ne ducă mai departe,clar.
Nu vorbesc de mase, Liviu, vorbesc de indivizi separaţi luaţi din toate mediile sociale. Nu toţi, doar unii: când un artist are un public divers în acest sens( al originii sociale), dar inteligent şi receptiv, atunci e BUN. Când îl preferă doar universitarii, atunci, nu e destul de bun.
Nu spun că artistul trebuie să fie facil, repede-vărsătoriu-de-artă, ca să parafrazăm un pic, ba, trebuie să fie pălmaş, migălos, elaborat, muncit.
Atunci ce recomand unui prozator debutant azi? Să zică aşa: am să scriu o proză atâta de bună căt să îmi placă şi mie să o citesc. Nu e puţin lucru să te citeşti, să te reciteşti, şi să zici: n-aş schimba nimic! Ştiu că există artişti care privesc înapoi şi zic asta aş ,,modifica-o''. Hmmm, păi opera de artă nu-i un produs definitiv finit?
Se spune ca dupa ce Michelangelo a terminat statuia lui Moise a zis: « Si acum, vorbeste ! » Cum ar fi fost sa intentioneze sa mai modifice ceva ? Moise era viu, o opera perfecta. Nici nasul nu putea fi lucrat altfel nici macar cu un milimetru !
Şi ce excitant e David( statuia), a propos de arta realistă(=copie fidelă a realităţii în ce are ea mai frumos, adică). Ai dreptate, mofturi, atât de implicat trebuie să fie un artist, exact aşa de implicat!
Pe de alta parte “realism” in arta nu-mi suna bine. Goethe spunea ca a picta un caine exact asa cum este el in realitate nu are nici un rost si ca preferabil este chiar cainele. Arta inseamna o exagerare a unor caracteristici reale. Eu nu cred ca a existat vreun barbat de proportii asa perfecte cum avea David. Daca statuia ar prinde viata si s-ar misca printre oameni, Davidul lui Michelangelo ar fi considerat un zeu.
eva:
in acest caz sunt de acord. Cu cat e mai mare "plaja de adresabilitate" (cidata sintagma asta!), cu atat inoata mai multi in apa mesajului artistic, cu atat sunt mai multe sanse ca, odata decodificate, energiile din opera sa miste lumea mai departe.
Catharsisul cere efort (ca tot il aminteai): am mers cu un sofer de taxi care se chinuia sa citeasca dintr-o carte la fiecare oprire de semafor. M-am ofticat rau ca au fost putin semafoare si nu am vazut ce carte il chinuia. :)
In privinta produsului finit: asa e, in teorie. In practica, perfectionismul (uneori rau, alteori dimpotriva) unor creatori ii roade de fiecare data cand isi privesc opera. Eu cred ca un artist adevarat isi traieste creatia dincolo de lansarea ei in lume ca produs finit. Asta este si motivul pentru care unii continua subiectul in serii, iar altii rescriu, revizuiesc pana la moarte.
Hai ca m-am cam intins :))
P.S.
Intamplator, citesc acum "Literatura luciferică" a lui Radu Cernătescu, carte fascinanta in intentia ei, dar nu pot spune, nefiind initiat, si daca in toate demonstratiile ei. Cartea incearca sa lumineze stratul esoteric, masonic, al catorva scriitori romani (Budai-Deleanu, Eminescu, Cosbuc, Bacovia, Mateiu Caragiale etc). Ei bine, stratul asta, spune el, este cel fundamental in multe cazuri. Indivizii de rand, pana acum sa zicem, nu se puteau nicicum racorda la sensurile rozicruciene. Va recomand cartea cu insistenta! :)
Mofturi:
Sunt curios ce ar fi zis Michelangelo despre perfectiunea lui Moise: este consemnat pe undeva ca a fost total multumit?
Eu zic ca nici un artist real nu e multumit de ce a iesit. Mereu mai cere ceva de la creatia lui. Adevarat este ca atunci cand ceri prea mult ajungi sa distrugi.
Gata! :)
Ce ziceam? :))))
Spunea Einstein că ai înţeles cu adevărat un lucru atunci când eşti capabil să i-l explici bunicii tale.
Cred că arta, datorită faptului că foloseşte simboluri şi se adresează sufletului, poate să impresioneze mult mai mulţi oameni decât ai sconta iniţial, fără să facă rabat de la calitate. După cum cred că anumite categorii cum ar fi teatrul, filmul, chiar cărţile, pot să transmită ceva pe mai multe planuri sau niveluri de înţelegere. Şi fiecare va lua cât poate.
Asta neînsemnând în nici un caz că ar trebui ca, urmărind să scrii pentru un public, să faci concesii artei sau sublimului. E adevărat, pe de altă parte unele lucruri (de exemplu o pictură dar chiar şi un film sau o carte) vor lăsa reci foarte multe priviri. Pur şi simplu vor fi inaccesibile majorităţii.
Aşa că personal consider că subiectul este mai complex decât pare.
Liviu Drugă:
Da, Michelangelo a fost multumit de cum l-a creat pe Moise.
Dar au fost si autori care au lucrat la opera lor pana in ultima clipa, ca Balzac care făcea modificări şi în tipografie. Dar sa ne gandim la Brancusi: ce se mai putea modifica la Coloana infinita, o idee in piatra ?
@Liviu Drugă: stratul masonic al lui Eminescu? Să fim serioşi, totuşi. Nu l-am citit pe Radu Cernătescu dar din ce zici este încă o încercre de a face un talmeş-balmeş pe tema.
E adevărat că masoneria are un strat ezoteric. Nu e adevărat că poţi pune egalitate între artă sau ezoterism şi masonerie. E adevărat că mulţi scriitori sau oameni remarcabili au fost invitaţi în masonerie, ca membri de onoare (deşi Eminescu... nu cred). Dar mai degrabă caută-i în politică. Cu tot cu latura lor ezoterică.
Ce mai desfăşurare de forţe intelectuale masculine pe aici!:)
Liviu, şi eu agreez mereu ce scrii, gândeşti. Mi-a plăcut faza din taxi, şi eu am mania asta să aflu cu orice preţ ce citeşte x, mooor dacă nu văd coperta, iar dacă cartea îmi place sunt în stare să negociez(.... mofturi, abţine-te, te rog!). În rest, scrie cât îţi cade bine pe aici, noi te citim, să ştii. Merci şi de recomandarea cu lit. luciferică, ţi-am mai urmat recomandările şi am ieşit bine. Eu tocmai am parcurs Bogdan Creţu, Utopia negativă...tot pe acolo, nu? ( voi reveni cu o postare într-o zi).
Lotus, tot mă străduiesc să aflu ce studii ai( tehnice, intuiesc), nu de alta dar ne dai ceaţă chiar şi filologilor, adesea.
Butada lui Einstein e per-fec-tă! Aşa e, când poţi explica şi la Academie şi la grădiniţă ce e cutare teorie atunci abia eşti taaare! E cheia pedagogiei şi a progresului, puţini o deţin.
Legat de asta, Jean -Francois Lyotard a scris,, ,,Postmodernismul explicat copiilor'' iar Saint-Ex ,,Micul Prinţ''. Îmi plac şi ăştia doi...mult.
Şi eu cred că o operă poate să te mulţumească ca autor. Aici poate că depinde de cum priveşti actul creaţiei. Dacă crezi că este creaţia ta, exemplu ai băut 3 cafele şi două energizante şi ai reuşit să te focalizezi şi să scoţi ceva bun din tine, atunci probabil niciodată nu vei fi mulţumit. Dacă în schimb ai fost inspirat de ceva şi apoi doar ai transpus în imagini, versuri, proză etc ceea ce ai simţit atunci, probabil că vei fi destul de mulţumit de rezultat. Eventualele nemulţumiri s-ar putea să apară din insuficienţa cuvintelor în a reda cu acurateţe ceea ce doreşti tu.
Cu alte cuvinte cred că există două categorii de artişti: primii care vor să facă ceva din nimic şi elaborează pe parcurs şi alţii care au o idee destul de clară despre ceea ce vor să spună când se apucă de lucru. Idei pot să îţi vină pe parcurs dar - vorba lui mofturi - la o sculptură cum e coloana lui Brâncuşi, ce să mai schimbi? Este pur şi simplu infinitul. Eventual poţi încerca să îl reprezinţi şi în alt mod.
Lotus,
Cartea de care vorbesc este una care merita citita din multe puncte de vedere: semiologie, istorie literara, istorie a ideilor, istorie a romanilor etc. Poti sa crezi sau nu in ce spune autorul, dar sigur ramai cu ceva din acel spectacol urias al conceptelor. Nu am spus ca Eminescu a fost sau nu mason, ci doar ca Cernatescu incearca sa puna niste grile peste creatia lui Eminescu, pe care nici nu esti obligat sa le crezi, dar esti obligat, daca te intereseaza subiectul, sa le notezi in schema istoriei literare romanesti. Cat despre masonii din politica romaneasca, sa ma ierti, am niste ruperi fastuoase! :)
Mai vorbim dupa ce citesti propunerile lui Cernatescu, sunt curios ce opinie vei avea dupa!
@Eva: Mulţumesc pentru aprecieri, dar lasă-mi orgoliul în pace. :) Sunt un om obişnuit.
@Liviu Drugă: A, nu numai românească. Uite, la americani de exemplu e un fel de tradiţie ca toţi preşedinţii să fie de sorginte masonică, chiar se laudă cu asta. Sunt de acord că în multe opere se simt influenţe masonice. Egalitatea dintre masonic şi ezoteric (artistic) era însă ceea ce m-a zgâriat la ureche. Poate că acum am fost puţin mai clar. În rest, nu atac sau contest ce zici tu despre carte, am şi zis că vorbesc pe necitite, de pe margine. :)
Lotus, ba ,,lasă-mi tu mie(intuiţia în pace)'',hihihi. Eu zic că nu eşti un ,,om obişnuit'' în sensul,,banal''cum sunt prea destui. Dar numai tu ştii cum vrei să te vezi sau să te faci văzut de alţii. Dar de-acuma ştim, totuşi, că eşti un tip discret, frumoasă calitate.:)
5 aprilie 2011, 13:00
Eva: nu este aşa, sunt chiar un om obişnuit. Prin asta neînţelegând că ascult manele pentru că majoritatea ascultă, sau că înjur pe stadion pentru că aşa este trend-ul, ci că pur şi simplu sunt un om ca oricare altul. Obişnuit nu înseamnă banal. Fiecare om este un univers în miniatură. Doar că trecem pe lângă el fără să ne dăm seama.
Să zicem că am ceva strict semantic cu sintagma,,om obişnuit''. Nu-mi place pur şi simplu. În ce te priveşte, te asimilez cu,,om cu o existenţă discretă'', aşa prefer.
Revenind la sintagma mai sus pomenită, vreau să spun că la modul foarte subiectiv asociez ca şi,,calitate'' a ,,omului obişnuit'' o indolenţă care-l face să meargă cu turma, care nu se opune, care se lasă moale în voia Istoriei, etc. Unui om obişnuit nu-i pasă, e defetist. El,,nu se bagă''. De aceea zic că ţie din ce scrii, îţi pasă de lucrurile importante şi astfel prefer să te numesc altfel. Sper că nu par prea autoritară astfel, nu mi-ar plăcea, sincer.
@eva
cand am ajuns la partea din text care vorbeste despre deschiderea operei in sensul contributiei publice(eventual pe internet, m-am si imaginat cu o bidinea in mana stanga si un spaclu in mana dreapta improspatandu-i Monalisei fondul de ten cu niste ioni de argint lavabili si muult "kauciuc" :)))
zulu, te referi implicit şi la plastic surgery în binevenita ta ironie?
@eva: nu m-am gandit punctual la chirurgia plastica, doar la "ingerinta nefiltrata" permisa de initiatorul operei unor terti necunoscuti initiatorului si la urmarea acesteia:o "opera" cu trasaturi profund comerciale.folclorul nostru si al altora e un produs "la comun" care are contributori necunoscuti, dar pe vremea aia contributorii nu erau "din plastic si cauciuc", nici la minte si nici la trup, iar "consumerismul" nu era dictat/incurajat de corporatisti si multinationale.
apropo de chirurgia estetica(aia cu silicoane si co.),de la persoane de "plastic si cauciuc" la "opere" asemanatoare nu e decat un pas.
daca initiatorul unui asemenea proiect permite/isi doreste contributia nefiltrata a "maselor", se poate trezi fara sa vrea cu un "produs" numai bun de vandut pe dandiaconescutv.
"chirurgia plastica" in procesul creatiei(cenzura/corectare/modificari)unei opere ar trebui(parerea mea)sa apartina exclusiv initiatorului/creatorului. evident, nimeni nu interzice nimanui sa se joace de-a "folclorul de plastic".:))
zulu,
Aha, de ăsta îmi eşti,... cu păreri clare despre mimesis!:) Fain, păi ştii cum e, frumosul estetic îl include pe ,,eternul frumos feminin''...dar de la Monalisa şi până azi multe s-au schimbat la capitolul estetică. Din disciplină teoretică, estetica deveni salon de înfrumuseţare.
,, Estetician'' înseamnă azi un frizer sau un doctor mai mult decât un teoretician al frumosulu artistic.
În rest, desigur că şi eu cred că opera de artă nu suportă retuşări, adăugiri, azi ca şi acum o mie de ani, ea trebuie să rămână un nec plus ultra.