Proza de disculpare ,,estetică'' a lui Costi Rogozanu

 

O senzaţie de părăsire am avut după ce am închis volumul Fuckthecoolspune-miopoveste. O dată în plus, o parte a prozei contemporane îmi dovedeşte că-i pasă doar de sine. Eu ca  umilă cititoare, unde mai puneţi că şi de bună-credinţă, nu contez. Pur şi simplu, nu contez pentru mulţi dintre ego-prozatori. Cui îi mai pasă de bietul Cititor, a propos? De ce simte şi ce gândeşte el după ce parcurge această proză scrisă parcă pe chat, pe telefonul mobil, la plezneală.

Trei ar fi temele celor zece sinopsisuri pe care dl. Rogozanu mi le-a servit cu o grăbire flegmatică. Prima: cuplul contemporan şi raporturile dintre un adam plictisit de bombardamente iconic-tabloidice şi o evă oportunistă, just another material girl. A doua: mitologica Femeie din Showbiz( vezi personajul Viola). Aici aş avea de reproşat indulgenţa. Deşi Viola este o fiinţă goală pe dinăuntru, obsedată de imagine pentru care este în stare de orice pact cu diavolul, portretul îi este prea schematic. Stelian Tănase a fost mai îndrăzneţ  şi mai necruţător în Maestro când a construit-o pe Tina, fata de pe sticlă! A treia temă este una metaliterară, surprinsă de ultimul sinopsis şi se referă la rostul literaturii. Proza actuală îi apare aceluiaşi autor ca fiind ,,multă de duzină, multă patetică, cu adevărat comică, cu adevărat scârboasă, uneori un soi de pungă de vomă după o criză de rău de înălţime.’’  Apoi, ca autoironia să atingă culmea deriziunii, prozatorul din textul lui Costi Rogozanu ne arată din ce ,,bube’’ se naşte literatura  de azi. Personajul-prozator îşi declină dificultăţile şi condiţiile improprii în care şi-a produs noua proză,, în excitările inutile, în erecţiile stupide în mijlocul unei case întoarse pe dos, cu lucrurile  aruncate alandala, efect firesc al autobaricadării. Mi-e scârbă de acest fel de naştere a literaturii. Dar altfel nu ştiu s-o fac. Trebuia probabil să o fac ca pe un job, să-mi pun deadline-uri.’’  p. 211 ,,Nu pot  să mai secret   decât un fel de proză iconică, de instantanee   needucate, cu un vag aer literar. Sufăr de laconism contemporan, de încredere în sloganuri şi în imagini atotcuprinzătoare.’’ p213

Deşi revendicat, în opinia mea de la o poetică fracturistă, romanul acesta, cât o nuvelă, îmi induce ca şi în cazul altor(unora, adică) autori de proză recentă ideea defetismului cultural. E ca şi cum am spune: realitatea e nasoală, n-avem  nici un elan să propunem prin literatură altceva. Aş întreba: chiar nimănui nu-i pasă de sensibilităţile noastre de cititori? Suntem toţi o apă şi-un pământ  ca  dintr-o perspectivă televizuală, o masă informă de consumatori? Pe principiul, lasă-i, ei oricum consumă orice? Nu spun că proza contemporană trebuie să ne salveze,,prin idealizare'' din marasmul consumerist, dar măcar să propună o alternativă. Când văd cu ce lehamite se scriu aceste texte literare mă întreb la cu bun revolta prin limbaj a unei părţi a prozei de azi?  Este ea o revoltă reală? Nu mai bine nu mai scriem deloc dacă, oricum, actul scrierii de literatură este un act frustrant şi chinuit, după declaraţiile unor autori? Lăsăm  ideologia de consum să se înstăpânească şi mai deplin, apoi ,,închidem prăvălia'', spunând în continuare că alţii n-au avut curaj...