Unora li se va părea mizerabilistă aserţiunea, altora existenţialistă. Ca o degustătoare de Albert Camus, bifez a doua variantă. Am făcut o pasiune mare pentru Gluma lui Milan Kundera, o ştiţi deja, acest roman politic ce poate fi pagină cu pagină citit ca un roman de dragoste, de prietenie, de mântuire, de camaraderie şi de răzbunare. Să scriu o recenzie de blog ar fi prea puţin pentru această carte rotundă, cu personaje de neuitat şi cu intensităţi de mare artă epică. Mă voi referi aici şi acum doar la percepţia lui Jahn Ludvik asupra dragostei. Proaspăt ieşit din război, tânărul bărbat al anilor cincizeci este condiţionat să iubească pe fugă în condiţii improprii o femeie fragilizată de traumele trecutului, tipul feminin de dinaintea Revoluţiei Sexuale. Fenomenul de idealizare fantasmatică este excelent dezvoltat în Gluma punându-l în relaţie pe neiubitul şi ostracizatul recrut Jahn cu Lucia Sebestkova, o tânără femeie timidă şi modestă care devine un ideal feminin. Cum este posibil să investim în celălalt ca obiect al dorinţei atâta speranţă şi irealitate până el devine obsesie carnală&compulsie ideală? Este întocmai aşa pentru că atunci când contextul crizei de identitate ne-o cere, când traumele ne răvăşesc, avem nevoie de un firicel de speranţă, iar dacă el nu există ni-l inventăm. Bărbatul x şi femeia y nu sunt predestinaţi unul altuia, dar se pot întâlni în condiţii aparte pentru a forma un cuplu mitic care apoi poate eşua sau nu. Radiografia eului merge la Kundera până acolo încât nu se face un secret din ingredientul ,,egoism'', masculin în speţă, care ajunge să genereze o dorinţă devastantă.
,,Îmi spuneam că Lucia, oricât de mult aş fi iubit-o, oricât de unică ar fi fost, era absolut inseparabilă de situaţia în care ne-am întâlnit şi ne-am îndrăgit. Mi se părea o eroare de raţionament să desprinzi fiinţa iubită dintr-un ansamblu al împrejurărilor în care ai cunoscut-o şi în care trăieşte şi, să te străduieşti, cu o înverşunată concentrare lăuntrică s-o absolvi de ceea ce ea însăşi nu e şi deci, şi de povestea trăită împreună, care de fapt alcătuieşte conţinutul dragostei lor. În definitiv, nu iubesc la femeie ceea ce semnifică şi este ea în sine, ci ( o iubesc n.n.) prin ceea ce îmi adresează şi reprezintă ea pentru mine’’. ( Milan Kundera)
( Secvenţe din filmul Zboară cocorii, filmul celor care s-au iubit sub teroare în anii '50, inclusiv bunicii mei.)
Putin cinic acest titlu. Mai ales ca vorbeai de acel firicel de speranta. Ceea ce ai analizat este perfect valabil pentru povestile de dragoste si nu pentru sentiment in sine. Dragostea ar trebui sa fie transcedentala iar faptul ca aceasta se intampla din ce in ce mai rar ("conditii improprii", deh) nu trebuie sa ne induca in eroare. :)
Kundera e maestrul cinismului, adică al ,,spusului lucrurilor pe nume''. Textele lui au un lirism mântuit prin cinism, paradoxal.
Mie-mi plac cinicii fini, cinicii cu tact, cei care nu se ascund după deget şi subscriu total, din nou, la ce am scris mai sus. Nu mă dezic de el, de titlu. Noi, cei care considerăm că dragostea e un context, nu suntem nici o clipă superficiali sau lipsiţi de pasiune. Suntem doar lucizi. După ce ne desprindem din ,,îmbrăţişări'' redevenim lucizi.
"Mi se părea o eroare de raţionament să desprinzi fiinţa iubită dintr-un ansamblu al împrejurărilor în care ai cunoscut-o şi în care trăieşte"...
si atunci, de ce si cum de s-au indragostit unii pe net ?
"Mie-mi plac cinicii fini, cinicii cu tact, cei care nu se ascund după deget şi subscriu total, din nou, la ce am scris mai sus."
Sigur, nu aveam pretentia de a-ti schimba opinia. Asta in cazul in care, in fraza citata mai sus si care este putin neclara, esti tu cea care subscrii... :))
... si mai este intertextuala (ea, dragostea) :)
mesmeea, adevăr grăit-aţi. Şi încă foarte ,,inter'' e dragostea, cel mai ,,inter''... dintre toate relaţionările :)
SOmeONE, voiam să zic că felul în care ne manifestăm cinismele contează. Una e să fii un scriitor cinic, alta ,,un cinic în viaţă''. Ăştia din urmă sunt de două feluri( brutali şi fini) după cum îşi ambalează opiniile în cuvinte. Un cinism brutal poate răni cumplit. Sunt pentru cinisme fine.:)
Mofturi, facem un exerciţiu, da? Ziceam că eu aş fi o femeie liberă şi singură, ok? Sincer, nu mă văd îndrăgostindu-mă pe internet , mi se pare infantil.
Bărbaţii sunt ca pantofii( ce ne atrag pantofii!). Se iau pe încercate. Îi vezi, îi ,,adulmeci'' îi atingi, îi probezi şi faci o pasiune( mare) sau nu. Dacă nu, ieşi urgent din magazin. Nu-mi cumpăr pantofi de pe internet în veci, hihihi. Şi nici pantofi care nu-mi vin bine. Dar cu ăia care-mi vin bine, aş fi în stare să nu-i descalţ nici noaptea.
Iată femeia cinică! Hihihi...
Stai putin! Ce voiam sa spun? A, da. Adica nu. Pai nu asa era...ma rog...mai bine lasa...
Dragostea, nu inseamna decat o boala care te face veriga slaba .( Razvan, mass)
...sau poate e veriga aceea a lui ,,cât oferi, atâta primeşti''...