Dragostea este contextuală


scris de în

11 comentarii

Unora li se va părea mizerabilistă aserţiunea, altora existenţialistă. Ca o degustătoare de Albert Camus, bifez a doua  variantă. Am făcut o pasiune mare pentru Gluma lui Milan Kundera, o ştiţi deja, acest roman politic ce poate fi pagină cu pagină citit ca un roman de dragoste, de prietenie,  de  mântuire, de camaraderie şi  de răzbunare. Să scriu o recenzie de blog ar fi prea puţin pentru această carte rotundă, cu personaje de neuitat şi cu intensităţi de mare artă epică. Mă voi referi aici şi acum doar la percepţia lui Jahn Ludvik asupra dragostei. Proaspăt ieşit din război, tânărul bărbat al anilor cincizeci este condiţionat să iubească pe fugă în condiţii improprii o femeie fragilizată de traumele trecutului, tipul feminin de dinaintea Revoluţiei Sexuale. Fenomenul de idealizare fantasmatică este excelent dezvoltat în Gluma punându-l în relaţie pe neiubitul şi ostracizatul recrut Jahn cu Lucia Sebestkova, o tânără femeie timidă şi modestă care devine un ideal feminin. Cum este posibil să investim în celălalt ca obiect al dorinţei atâta speranţă şi irealitate până el devine obsesie carnală&compulsie ideală? Este întocmai aşa pentru că atunci când contextul  crizei de identitate ne-o cere, când traumele ne răvăşesc, avem nevoie de un firicel de speranţă, iar dacă el nu există ni-l inventăm. Bărbatul x şi femeia y nu sunt predestinaţi unul altuia, dar se pot întâlni în condiţii aparte pentru a forma un cuplu mitic care apoi poate eşua sau nu. Radiografia eului merge la Kundera până acolo încât nu se face un secret din ingredientul  ,,egoism'', masculin în speţă, care ajunge să genereze o dorinţă devastantă.
,,Îmi spuneam că Lucia, oricât de mult aş fi iubit-o, oricât de unică ar fi fost, era absolut inseparabilă de situaţia în care ne-am întâlnit şi ne-am îndrăgit. Mi se părea o eroare de raţionament să desprinzi fiinţa iubită dintr-un ansamblu al împrejurărilor în care ai cunoscut-o  şi în care trăieşte şi, să te străduieşti, cu o înverşunată concentrare lăuntrică s-o absolvi de ceea ce  ea însăşi nu e şi deci, şi de povestea trăită împreună, care de fapt alcătuieşte conţinutul dragostei lor. În definitiv, nu iubesc la femeie ceea ce semnifică şi este ea în sine, ci ( o iubesc n.n.) prin ceea ce îmi adresează şi reprezintă ea pentru mine’’. ( Milan  Kundera)
( Secvenţe din filmul Zboară cocorii, filmul celor care s-au iubit sub teroare în anii '50, inclusiv bunicii mei.)

11 comentarii

  1. Anonim

Tu ce crezi?