Vis macabru în grădina raiului

Purtând un titlu feng shui, dar cam din alt film, puţin intrinsec textului cărţii, al doilea roman al Ceciliei Ştefănescu, Intrarea Soarelui, din 2008, desfăşoară un subiect destul de provocator  despre carnalitate, eros şi suicid. Aflaţi la vârsta adolescenţei, a marilor întrebări metafizice, dar şi a primelor experienţe sexuale, Sal şi Emi se sprijină reciproc în traversarea pubertăţii. Îndrăgostit iremediabil, ca un Romeo, de o Emi  nevrotică şi depresivă, copilă şi ea, Sal, un fel de Mendebil cărtărescian, va fugi cu această fată şi se vor refugia o lună în grădina unui bătrân ciudat. Romanul ne propune să observăm că inocenţa nu mai este posibilă decât la vârsta copilăriei, apoi puritatea dragostei se va pierde ca iluzia unei grădini a raiului niciodată atinse, mereu visate. Cei doi mici fugari vor fi decoperiţi şi pedepsiţi de părinţi şi vor încerca să se regăsească peste douăzeci de ani, dar vor eşua  trist şi a doua oară. Presentimentul suicidului lui Emi care îl urmăreşte pe Sal încă din copilărie ca o viziune macabră face din cele două personaje nişte figuri tragice care probează faptul că iubirea totală este mereu sufocată de cutumele sociale, astăzi ca şi în trecut.

Vădind o apetenţă pentru tema carnalităţii intens hormonale, dar şi descompuse, Cecilia Ştefănescu are răbdare şi minuţie în construirea din descrieri concentrice a personajelor sale neliniştite, dar manifestă mai puţin apetenţă pentru construcţia epică în sine. Nu mereu faptele parsonajelor au o înlănţuire de tip cauză-efect sau o minimă verosimilitate. În ce priveşte gustul pentru situaţia–limită, pentru sadism ori morbiditate, acesta ni se pare un acroşaj al lectorului de azi, nu de puţine ori familiarizat cu o iconografie televizuală şi a filmelor de consum, sadică şi schizoidă. Estetica descompunerii, mai mult decât aceea a urâtului aşadar, reconstituie o Venus noir  moartă într-un subsol de  bloc.  Viziunea  şi presentimentul tragediei este  prezentată cu acurateţea unui fapt real când Sal, băiatul puber, ajunge în subsolul blocului atras de un miros dezgustător. Într-un întuneric infernal, străpuns doar de scăpărarea unor chibrituri, tânărul descoperă un cadavru de femeie tânără şi se îndrăgosteşte de acel corp. Este o altă formă, cam riscantă literar vorbind, de a încerca un răspuns asupra carnalităţii şi atracţiei:,,Iar doamna  de pe masă, cu sânii ei săltaţi în aer, cu unghiile roşii crescute şi cu pletele frumos pieptănate pe umeri, era de bună seamă, moartă sau pe cât de moată putea fi o femeie atât de frumoasă ca ea.(...)A privit-o din nou şi aproape fără sî-şi dea seama, s-a întins pe masă, de-alungul ei, şi-a pus braţele peste carnea ei moale, pestea pielea jilavă, şi-a aşezat pe umărul ei acoperit de plete negre-iar părul mirosea tot a plante-şi teama, durerea senzaţia de frig au dispărut’’. Încununarea acestei secvenţe este că Sal îi retează un deget cu inel moartei, pentru a dărui bijuteria  lui Emi, adolescenta sa iubită. Este vorba de un act simbolic, dat fiind că totul se întâmplă la nivelul minţii.

Îndrăgostit iremediabil, ca un Romeo, de o Emi  nevrotică şi depresivă, preadolecentă şi ea, Sal va fugi cu această fată şi se vor refugia o lună în grădina unui bătrân ciudat. Aici trăiesc o scurtă perioadă în afara timpului, într-o grădină plină de fructe şi de  ierburi, contrastând cu cenuşiul urban din care ei provin. Romanul ne propune să observăm că inocenţa nu mai este posibilă decât la vârsta copilăriei, apoi puritatea se  pierde ca şi iluzia inconştientă a unei grădini a raiului erotic. Cei doi mici fugari vor fi decoperiţi şi pedepsiţi de părinţi şi vor încerca să se regăsească peste douăzeci de ani, dar vor eşua  trist şi a doua oară. Presentimentul suicidului lui Emi care îl urmăreşte pe Sal încă din coplirărie, ca o viziune macabră,  probează faptul că iubirea totală este mereu sufocată de cutumele sociale, astăzi ca şi în trecut. În acelaşi timp, în roman este mereu prezentă sugestia pierderii iluziei dragostei perfect împărtăşite, ca mit literar, şi a edenului perechii originare, în cazul unor copii care, ca în Împăratul Muştelor al lui W. Golding, vor să experimenteze o lume în afara convenienţelor instituite de adulţi şi o iubire mai intensă decât simulacrul practicat de părinţii lor. ( Notă: am evitat imaginea de copertă aleasă de editori, accentuat nevrotică, în favoarea unei sugestii de inocenţă şi  de tentaţie.)