Japoniei din noi


scris de în

15 comentarii

...îi dedică  Florina Ilis romanul său din 2006, Cinci nori coloraţi pe cerul de răsărit.  Vrea să ne sugereze că în fiecare dintre cititorii cărţii sale există o dualitate de tip pokemon versus samurai. Pentru că este o carte atât de expresivă şi de bine povestită, mă voi ocupa de ea mâine, pe îndelete. Până atunci, mărturisesc că mi-am amintit  citind Cinci nori coloraţi pe cerul de răsărit cât de aproape am fost de doamna Rodica  Frenţiu în universitatea clujeană, cum mi-a revelat dânsa cultura japoneză de care eu n-am reuşit să mă apropii decât livresc. Am renunţat după câteva luni la cursul de japoneză iniţiat de d-na Frenţiu. Înţelesesem cu frivolitatea celor douăzeci şi unu de ani că învătarea japonezei este o asceză la care  nu eram dispusă, încă. Romanul superb al Florinei Ilis mi-a mai amintit şi de  fermecătoarea Imperiul Semnelor a lui Roland Barthes. Este vorba acolo, la semioticianul francez, despre relaţia intensă dintre tradiţie şi tehnologie  în cultura niponă de azi şi această tensiune captivantă am descoperit-o extrem de judicios restituită şi de către romanul Florinei Ilis.(sursa imaginilor:http://www.amenajari-interioare.eu/articole-amenajari-gradini/gradina-zen

15 comentarii

Tu ce crezi?