M-a aşteptat 15 ani. Fără ca intervalul de timp să-i altereze prospeţimea. Numai o carte sau un câine ar fi în stare de atâta devotament. Sunt una dintre acele femei care nu se uită niciodată înapoi ca să reaprindă vechile iubiri. Din acelaşi motiv, nu citesc de două ori aceeaşi carte. Fiindcă nu-mi va ajunge viaţa să epuizez marile cărţi de literatură ale lumii. Aşa s-a întâmplat şi în cazul de faţă. Ne-am întâlnit, ba chiar l-am atins şi l-am luat în posesie, în 1996, dar am spus: nu acum, pretind o amânare. Erau atâtea alte experienţe care nu se puteau lăsa pe mâine, doar eram o altă ,,fată în floare''.
Cu o fidelitate de câine, volumul Gluma, de la Ed. Univers, 1992, achiziţionat de mine dintr-o librărie obscură în 1996, m-a aşteptat. L-am descoperit sâmbătă în biblioteca părinţilor mei, într-o stare impecabilă, ca adus de la tipografie, nu exagerez. Nu l-am citit atunci şi mă felicit pentru amânare. Acum am altă experienţă de lectură şi de viaţă şi l-am putut degusta în amplitudinea taninilor săi de exemplar roman al secolului XX.
De două ori am constatat că acest roman ,,existenţialist'', monografic, martor, bildungsroman, de dragoste(contextuală), de disidenţă, de demascare a stalinismului, despre prietenie, acest roman de idei(căci este toate la un loc şi fiecare în parte) este o mare Carte a Estului. Românii au ocazia să afle o dată pentru totdeauna din Gluma că în Cehoslovacia regimul comunist a fost mai blând ca la noi. Ruşine să ne fie!Mă bazez pe două evidenţe. Prima, Gluma apare în spaţiul cultural ceh în 1967 ajungând la un tiraj de zeci de mii de exemplare. Spuneţi-mi ce cărţi de virulenţa Glumei au apărut în România lui 1967? Niciuna, toate erau cuminţi. Al doilea motiv să dovedesc că al lor comunism a fost mai soft decât al nostru, hardcore ,porneşte de la titlu. Care este subiectul cărţii, de fapt? Jahn Ludvik, tânăr comunist şi student la Praga, făcând parte din acea avântată generaţie de adolescenţi săraci şi trişti, ,,orfanii de război'', pe care stalinismul i-a orbit( căci păcătoasă şi naivă-i tinereţea, spune Kundera, iar stalinismul s-a instituit,,cu tineri'') face o glumă troţkistă nevinovată, scriind o ilustrată de vacanţă către o colegă studentă de care era îndrăgostit. Micul text e interceptat de organele vigilente. Ludvik este dat afară din partid, de la Universitate, şi trimis într-un batalion disciplinar, deci în armată. Întreb: ce-ar fi păţit un student român în 1949 pentru aceeaşi glumă? Certamente, era aruncat în bolgiile de la Sighet sau Aiud. De două ori, de zece ori, de o sută de ori, regimul comunist din România fost mai dur decât al lor( cehoslovaci, polonezi, unguri, sârbi, germani).
Volumul te-a asteptat 15 ani fara sa-l bagi in seama. Si era Kundera ! In timpul asta tu te-ai imbracat si dezbracat de sute de ori in fata lui, ti-ai dus viata ta, si el si-a desfasurat viata lui. Poate ca te-a privit si te-a admirat. Dar tu, nimic. Intr-o zi ti-a atras atentia. Si s-a produs intalnirea dintre voi. Frumoasa poveste !
Absolut reală poveste. Şi era Kundera, frumos ai reacţionat, mofturi...S-ar zice că ştiu să produc aşteptări pentru intensităţi viitoare. Dragostea este mai bună la treizeci( acum e exegeză), decât în adolescenţă( atunci era abecedar). Kundera spune că un bărbat preatânăr şi neexperimentat vede femeia ca pe un violoncel( nu ştie cum să o atingă pentru că nu ştie partitura.) Improvizaţiile vin mereu după ce e învăţată partitura, atunci tracul e revolut. Atunci începe creaţia sau procreaţia, luaţi-o cum vreţi.
Fascinantă luciditatea acestui autor.( M-am gândit dacă nu-mi fac un deserviciu spunând public că am citit Gluma atât de târziu. Nu, nicio clipă. Decât un act ratat, mai bine un act desăvârşit, amânat vreme îndelungată. hihihi)
mi-ai consolidat părerea că o carte se cere citită atunci când e momentul potrivit. nici eu nu citesc (de regulă) cărţile de două ori, din acelaşi motiv ca şi tine. iar în privinţa regimului comunist mai blând de dincolo, sunt multe alte exemple care susţin ideea, din păcate pentru noi.
puideblog, există vârste ale lecturii, vârste ale scrierii, vârste ale dragostei şi tot aşa.
(Ecleziastul...):)
Dar pentru o simplă felicitare trimisă, tânărul bărbat a fost "acuzat" şi dat pe mâna celor datori cu corecţia...? Pare interesantă lectura!
si numai titlul cronicii si face o zi deplina!
mesmeea,
atunci şi eu sunt deplină blogerină în zilele când mă complimentaţi aşa...:)
mishu88,
cartea asta ţi se adresează.:)
După calculele mele ai vreo 23 de ani. În anii 50 bărbaţii tineri ca tine ajungeau în lagăre, mine, închisori fie şi pentru o glumă. Un an, doi,trei,patru fără să faci dragoste, fără să te simţi iubit??!! Despre asta e vorba în prima jumătate a cărţii, în cea de-a doua despre răzbunare. Şi mereu e problematizată realaţia bărbat -femeie şi Istoria nedreaptă. Te-am convins?:)
Pe Kundera l-am întâlnit expus ca piesă de teatru în vitrină cu lucrarea "Autostopul", aşa că îmi oferă încredere, la fel şi argumentele tale. E trist, e tare trist ce se întâmpla înainte... De citit şi de apreciat condiţiile actuale.
Şi cine ne garantează că ,,pacea'' va dura?
Un lucru e sigur, dragostea pe timp de pace e altfel decât aceea pe vreme de război( fie el şi Războiul Rece). Se zice că o criză intensifică realaţiile sentimentale, vezi şi în Dr. Jivago. Nu doar că trebuie să ne bucurăm de o democraţie în echilibru instabil, dar trebuie să putem fi vizionari, să adulmecăm din timp Răul şi să îl evităm.