Saramago, marele intuitiv

Jose Saramago(1922-2010) a fost un autodidact fără  un dram de studii universitare. Dintr-un avid cititor al bibliotecii municipale din Lisabona s-a transformat într-un mare scriitor, printr-un proces metamorfotic în care intuiţia livrescă şi inteligenţa nativă s-au dovedit elementele de bază. Purtând un nume care, privit dinspre limbile străine,  pare să poarte cu sine germenii gloriei, Saramago afirmă în ,,Fărîme de memorii'' că numele personal nu i-a fost confortabil.  Adevărul este că atunci când tatăl viitorului scriitor merge să-l înregistreze la Starea Civilă ca nou-născut pe micul Jose dă acolo peste un funcţionar beat care le cunoştea familia, dar şi porecla răspândită în sat: ,, Saramago''.  Turmentatul consemnează nonşalant în acte porecla, iară nu numele real: Sousa, în ciuda înjurăturilor tatălui. Cum ,,Saramago'' înseamnă în portugheză ,,hrean'', lui Jose îi va lua mult să se reconcilieze cu eroarea din acte, devenită inexpugnabilă.

În limpezitul şi firescul ,,Fărâme de memorii'', un jurnal  neconvenţional dictat de fluxul memoriei octogenare, Jose Saramago scrie despre satul său sărac, despre frumoasa sa mamă, despre livezile de măslini şi nu în ultimul rând depre palmele Tatălui. E ca şi cum un bunic  ia de mână un băieţel de patru ani şi încearcă să-l înţeleagă pe acesta din urmă, cu precizarea că un singur actor interpretează ambele roluri. Emoţia intensă a cărţii este evidentă şi în micul fragment ce-l furnizez mai jos:

,,Fără ca nimeni să-şi dea seama de asta, copilul îşi întindea cîrcei şi rădăcini, sămânţa fragilă care eram pe atunci avusese timp să calce, cu picioarele ei minuscule şi nesigure, lutul solului, ca să primească de la el, pentru totdeauna, marca originală a pământului, acest fund mişcător al imensului ocean al aerului, acest mîl, cînd uscat, cînd umed, compus din resturi vegetale şi animale, din rămăşiţe din tot şi de toate''(p.9, conform ediţiei Polirom din  2009)