Întotdeauna am considerat ironia ca fiind o importantă calitate umană. Mărturisesc o plăcere deosebită şi în cazurile când o întâlnesc la nivel stlilistic, în literatura. Visez să fac odată o listă doar a mea cu scriitorii esenţialmente ironici pe care i-am savurat de-a lungul vremii.
În proza românească recentă, ironia ca mecanism epic nu este la îndemâna oricui, pare-mi-se. Îmi amintesc că am mai întâlnit-o relativ de curând la Petru Cimpoieşu în ,,Simion Liftnicul...'' ori la Bogdan Suceavă. M-am bucurat s-o redescopăr ironică şi pe Ruxandra Cesereanu. Căci încă din primele pagini ale noului său roman, Angelus, perspectiva naratorială este deopotrivă şăgalnică pe cât de lucidă. Aşa mi se înfăţişează ironia în esenţa sa, de fapt, ca o luciditate glazurată de un umor plin de spirit.
În Metropola Ruxandrei Cesereanu aşadar, aterizează trei îngeri cu aspect de rockeri (angelici). Până la pagina 50, întoarsă de către mine astăzi, nu aflăm cu ce scop au coborât cei trei frumoşi muţi pe pământ, dar nu încetăm să murim de curiozitate. Apoi ne delectăm din plin cu o atmosferă epică abil contruită cu scopul de a ne restitui perplexitatea pierdută a ultimelor aterizări de duhuri pe Pământ.(... să tot fie două milenii de-atunci). Şi pentru că trăim în plină societate de consum, aflăm din roman că primul lucru care s-ar petrece de-ar coborî de-a binelea îngeri în oraşele noastre ar fi că firmele de publicitate şi-ar calcula din primele clipe logotipurile şi sloganele pentru o campanie îngerească( vezi p.37-39):
,,Scoate petele chiar şi de pe îngeri''
,,Cea mai scurtă cale de la mătreaţă la un păr de înger''
,,Mai mulţi îngeri, mai multă energie''
,,Mobilă la cel mai pufos preţ pentru îngeri''
,,Un Mercedes încăpător cât pentru îngerii din cer''
,,Credit doar dacă garantează îngerii''
(va urma)
scris de anca giura în pretenţii culturale
"pretentii"...bine zis.
Aici pe blog, nu fac exegeze, dau doar sugestii, de aceea rubrica-i ,,fără pretenţii''( dar poate e atractivă)...