Când pregătesc, prea rar din nefericire, salata de sfeclă roşie, una dintre cele trei bunici ale mele odihnite de-acum în ţărână reînvie un pic. Parc-o văd cum mă asistă şi-mi zice:,, vezi, ţi-am spus eu cât e de bună''. Mă uit în bolul din poala mea, în roşul intens pe care-l conţine, şi mă pierd în gustul unui timp evanescent. Despre legumele colorate puternic, nutriţioniştii spun că sunt extrem antioxidante, că ele devin elixire contra marilor boli. Bunica mea nu le ştia pe toate acestea, dar îmi pregătea salata aceea intensă precum culoarea vieţii înseşi ca,, să cresc mare şi frumoasă, să fii roşie-n obraji''. Ce frumoasă înţelepciune atavică...
Ca să fii roşie-n obraji. Ce corelaţie frumoasă între noi şi natură prin intermediul hranei. Proprietăţile legumelor asimilate se transferă în noi. Hrana vie te menţine viu. Şi evident că era o legătură cu natura, pentru că aţi auzit pe cineva zicând: bea acest suc carbo-cazos de grapefruit pentru a prinde roşu-n obraji? :)
hrana vie, asta explica saturarea pietii cu filme despre vampiri :)
Spune-mi ce mănânci ca să-ţi spun cine ţi-au fost înaintaşii...sau fiecare dintre noi avem anumite gusturi alimentare care ne leagă de,,piramida'' noastră de strămoşi. Sau,,groapa ne-o săpăm cu dinţii''. Cât despre roşul care se transmite din aliment celui care îl consumă este vorba de o relaţie magică, de la începutul lumii. Transferul este baza magiei care este strămoaşa ştiinţelor relaţionării, ale psihologiilor, ale chimiei etc. Bunica o ştia de la bunica ei, bunica aceea de la altă bunică...şi ajungem în negura timpului.
Am obiceiul, de la o vreme, să leg anumite alimente de relaţiile cu alţi oameni. În cazul legăturilor de sânge cu cei plecaţi, o resimt cel mai mult.