Am avut mereu o febleţe pentru eseu. Cel mai recent eseist român citit de mine, nu că nu mi-ar plăcea enorm Patapievici, este Livius Ciocârlie. De găsit cu două volume publicate în 2010. Astăzi mă refer la volumul mai puţin citat decât Cartea cu fleacuri, anume la Cu faţa la perete. Iată o impresie extrasă de mine dintr-un text al meu mai lung care va apărea în alte părţi, integral:
,,Pornind chiar de la titlu, intuim că ne aflăm în faţa unei scrieri recluzate, claustrofobice. Livius Coicârlie, aflat în plină senectute, îşi face o autoscopie cum numai un intelectual dubitativ de sine ar putea să o mai comită. Vizitat de spectrul morţii, priveşte înapoi orfeic să-şi decripteze drumul cultural parcurs. Departe de se situa într-o linişte dată de înţelepciunea vârstei, eseistul dovedeşte o nelinişte contaminantă. Limanul Morţii nu este de natură să-l atragă, iar noi, cititorii săi, o înţelegem prea bine. Camarazi de drum introspectiv şi-i alege pe Pessoa şi pe Cioran. De fapt, în interpretarea mea, eseul,,Cu faţa la perete'' este un poseudodialog între Livius Ciocârlie şi Bernardo Soares, alteregoul lui Pessoa din Cartea neliniştirii. Ei se întâlnesc în spaţiul aerat al unei lehamite intelectuale de viaţă în care se manifestă dispreţul faţă de o exagerată mediocritate pe care şi-o atribuie lor. Cât despre Moarte:
Mediocritatea nu moartea ar fi trebuit să fie tema mea. De moarte nu m-am îmbolnăvit încă, de mediocritate nu m-am vindecat. p 138.
sau
B.S. Fiecare dintre noi este visul despre el însuşi. Eu nu sunt nici măcar atât. p. 235
Privind în urmă spre cel care a fost, Livius Ciocârlie nu vede un traseu ordonat ca trasat pe o hartă mentală, ci un haos de imagini. Cărţile proprii îi par lipsite de profunzime, se declară a suta oară un mediocru, cât despre bucurii, extaze ori dureri nu-şi mai aminteşte nimic precis. Din paginile sale ne contaminăm de o amărăciune solemnă şi demnă. Avem onoarea să asistăm la un proces de conştiinţă intelectuală onest şi curajos.
Apoi, ne întoarcem fiecare cu faţa spre peretele nostru şi...parcă n-am mai fi niciunul atât de singuri. Probabil, din motiv că literatura te poate însoţi până la capătul vieţii şi apoi chiar dincolo de ea, când e capabilă, asemeni Morţii, ea şi numai ea, să te transforme într-un personaj. Ca şi Religia, Literatura rămâne o formă de gestionare a Morţii atunci când nici medicina n-o mai poate face.''
ce-mi place ca scrieti'pretentii'...pentru ca dumnealui asa mi se pare: nice, but dull. banal. constiinta frivola la moda, dati-mi voie sa casc. cartile grele s-au prafuit...
@lolablau
zic ,,pretenţii'' în sensul autoironizării mele, fiindcă aici mă pronunţ pe scurt despre scriitori etc, sunt mai colocvială. Ciocârlie scrie despre Moarte şi despre Mediocritate culturală, asta mi se pare că nu este la modă.
,,Cărţile grele s-au prăfuit'', zici tu şi mă interesează foarte tare. Ce numeşti tu cărţi grele, exemplifică.
Eu sunt pasionată de teoriile artei. Nu am acces la tot ce apare în Europa, USA despre asta. Pentru mine acele cărţi, deşi par grele, sunt minunate.