Edgar Papu şi barocul ( Amor intellectualis, ep. 2)

Mi-am amintit că n-am ajuns să parcurg decât pe sărite cartea despre baroc a lui Edgar Papu, în anul II la UBB, odinioară. Eram  sedusă de ,,stările baroce'' , ba le şi experimentam uneori şi prin urmare am amânat câteva teorii, să fie pentru mai târziu.

Ion Vianu mă trimite înapoi la această lectură infidelă când vorbeşte cu enormă preţuire despre studiul despre baroc al lui Edgar Papu, publicat în 1977.  Ştiu prea bine cât l-am iubit pe Jean Rousset

 cu al său ,,Circe et le paon'', ori pe Starobinski, asupra cărora voi reveni în mod particular. La fel de bine ştiu că mă voi întoarce la Edgar Papu, fără mânie, cu înţelegere şi cu  entuziasm. I-am înţeles de-acum, mai bine, imensa dramă umană care l-a împins în inchisoare şi care l-a determinat să semneze pactul nefast cu protocronismul. Altfel, rămâne un admirabil comparatist al culturii româneşti. Cât depre baroc, din parte-mi veţi mai auzi multe...