:,,Nu poţi evalua ce eşti fără să-ţi închipui ce ai fi putut fi. Impulsul creator, dar şi simpla continuare a vieţii nu sunt posibile fără această confruntare leală în care mulţumirea de–a exista şi de a face se confruntă cu regretul de-a nu fi dat curs posibilităţilor care te-ar fi putut duce mai departe pe alte cărări’’.(p.53, Ion Vianu, Amor intellectualis, 2010, Polirom)
Am convingerea că acest tip de problematizare ne atinge abia de la treizeci de ani încolo. Depinde de la om la om în ce grad ne afectează. Dacă ajunge obsesivă devine toxică, iar de lipseşte cu desăvârşire suntem de compătimit. O doză medie cred că e constructivă. Ne întrebăm aşadar de la un moment dat: ce-ar fi fost dacă:
...mă făceam pianist
...alegeam alt oraş, alt continent
...mă iubeam cu x
...schimbam facultatea
...jefuiam o bancă
...învăţam limba rusă
...făceam un curs de aviatori
...deveneam balerină etc. Sau altceva şi mai şi, Alcibiade?
Articolul m-a pus pe gânduri. Uite ce cred eu.
Există două tipuri de "drumuri". Opţionale şi obligatorii.
Nu cred că dacă ai fi făcut o altă facultate (în sensul că ţi-au plăcut două dar a trebuit să alegi una) ai fi diferită la modul esenţial. Ar fi diferite doar circumstanţele, colegii, experienţele exterioare. Suprafaţa.
Mai poţi însă să te întrebi ceva. Cum ar fi fost dacă aş fi reuşit să termin facultatea? Sau dacă, în loc să mă fac medic cum a vrut tata, m-aş fi făcut pictor şi aş locui în chirie dar aş picta?
Dacă viaţa este o şcoală atunci nu contează foarte mult materiile pe care ţi le alegi, adică nu la modul esenţial, însă contează enorm ca în momentele critice să treci examenele cu bine...
...lista mea e aletorie şi mult incompletă. Cel mai tare va fi, dacă va fi, ca un cititor sau altul să arate ce comparaţie pe tema enunţată a făcut în propria-i viaţă.
Păi sunt sigur că întrebarea "Cum ar fi fost dacă m-aş fi iubit/căsătorit cu X"... şi-o pune toată lumea, în timp ce restul întrebărilor mai răruţ sau deloc, deoarece nu prea ne mai gândim la noi. Muncim 26 de ore pe zi, nu avem bani... Aşa e lumea asta. Te transformă într-ul fel de robot. De exemplu ţie îţi plac cărţile, dar câtă lume mai citeşte în ziua de azi? Mai ales dintre tineri să zicem?
@ Lotus
Nu-mi pun problema câţi citesc, nu-i ademenesc( deşi uneori mi se întâmplă, pot fi convingătoare). M-aş plictisi să fim prea mulţi pasionaţi de artă, de literatură. Respect oamenii pasionaţi chiar dacă ei au alte pasiuni decât mine... Cei care n-au niciun ,,viciu devorator'' mă plictisesc.
Vrei să zici ca te-ai plictisi dacă totul ar fi uniform?
Eu nu m-aş plictisi ca toţi oamenii să asculte muzică bună în loc de manele. Sau ca toţi să fie inteligenţi sau pasionaţi de artă (prin artă înţelegîndu-se artă, nu ceea ce înţeleg unii azi).
Eu acuz lipsa de calitate, nu de diversitate. Diversitatea nu o poţi distruge. Au încercat comuniştii şi încearca acum ăştialalţi. Nu ai cum, e fundamentul acestui univers...
@ Lotus
Ai înţeles exact: m-aş plictisi. Îmi place diversitatea calitativă, non multa sed multum. Eu suht pasionată de artă& cultură, dar îmi place să-i ascult pe cei care,,cred în altceva''. Îmi plac oamenii inteligenţi, nu obligatoriu şi culţi. Dacă sunt şi culţi şi inteligenţi e perfect, dar numai ,,inteligenţi şi inimoşi'' mi-e ca şi destul
Ba, comuniştii au uniformizat enorm oamenii, hrana, hainele, atitudinile lor.
În rest, da, globalizarea ne cam nivelează...