( ...jurnal IV) După ce alaltăieri m-am intoxicat cu fum în Flex cu prilejul vizionării ,,Jocului de-a adevărul'' a lui Ştefan Iordănescu, din aceeaşi pricină am renunţat să văd aseară pe la ora 23 ,,Călătoria urşilor panda....'' de Cătălina Buzoianu.
Dar am asistat în schimb la ,,Mai întâi te naşti''-ul lui Radu Afrim. Se ştie deja că sunt o fană a lui şi că îi iert orice. Pardon, unui regizor cu geniul şi cultura lui n-am ce să-i iert.
,,Există atâtea iubiri pe lume şi atât de puţină dreptate'' rosteşte farmacistul Victor, gheboşatul, diformul, bizarul şi dependentul de medicamente. În replică, personajul Pipi, favorita mea, se-ntreabă ,,de ce cad frunzele din copaci şi de ce se părăsesc oamenii?'' Maestru al ,,sfintei depresii'' specifice începutului de mileniu, mereu reiterată în montările lui, Radu Afrim tratează cu maximă tandreţe nebuniile noastre zilnice, de majoritatea acestora noi în fond nefiind conştienţi.
Pentru cei care n-au văzut o regie marca Afrim vreau să subliniez că primul lucru care cucereşte în cazul acestui regizor este acurateţea scenografică şi poezia textelor rostite de actori. Un efect de magie ce durează fie şi mai bine de două ore, urmărindu-te spectral la ieşirea din sala de spectacol, şi care provine implicit din rafinamentul cu care este gândit şi lucrat fiecare minut al montării. Secretul de fabricaţie al viziunii scenice la Radu Afrim îmi pare a fi capacitatea metaforică, perfecţionismul scenic, tensiunea lirică, expandarea potenţialului emoţional al fiecărui personaj. Intuiesc că orice actor distribuit ar opina că atunci când joci pentru Afrim toate rolurile sunt de primă mărime, fie şi o apariţie de un minut.
Apetitul pentru oniric, subconştient, tabu, compulsie şi evanescent, infuzia de tragic, umorul brici mă fascinează la acest regizor care este capabil să proiecteze în viitorul viitorului o artă atât de veche precum jocul cu măştile.
Sursa imaginii:
http://www.ringincentrulvechi.ro/timp-liber/teatru/iubire-si-singuratate-la-odeon-9761/attachment/descchidere-mai-intai-te-nasti-caseta
Ce cred eu?
Eu cred că ar trebui să-mi iei și mie 2 bilete data viitoare, căci tu ști cât este între cetățile noastre!
Scorchfield, par chiar aşa de convingătoare, încât atrag şi lumea din TM la teatru? :)