Archive for iunie 2013

Deşertul pentru totdeauna


scris de în

comentează primul

„Deşertul pentru totdeauna”
de Octavian Paler
Polirom, 2012


Se spune că atunci când vor să ne pedepsească, zeii ne dăruiesc o me­morie bună. În cazuri mai puţin acute, ne-am dori ca propria memorie să fie nu o cameră gata mobilată, ci una goală pe care s-o putem decora înşine doar cu amintiri fie suportabile, fie agreabile. Poate că la asta medităm şi noi, precum Octavian Paler, atunci când ne aflăm la câte o răspântie a vieţii: accident, infarct, operație, bătrâneţe, despărţire, plecare etc.

,,Lisa nu mai e ,,satul meu”. E doar satul în care ,,m-am născut”. Lisa îmi confirmă din păcate ideea că progresul exterior e însoţit uneori de regres interior. Satul nu mai e o lume. Are parcă orizonturile sparte. Mica sa eternitate s-a prelins şi a rămas pe aceleaşi temelii, o haltă oarecare din istorie.” După ce a suferit pe nesimţite un infarct, la şaptezeci şi patru de ani, Octavian Paler se găseşte în situaţia de a arunca o privire înapoi. Ce a lăsat în urmă-i, o biografie sau un destin? Şi unde începe acesta? Evident, în primii ani de copilărie petrecuţi în satul braşovean Lisa. Astfel că ,,Deşertul pentru totdeauna” devine un eseu de tip solilocviu prilejuit de confruntarea cu insidiosul morţii, cea care îşi face apariţia sub forma nedureroasă a unei disfuncţii coronariene, ereditare altminteri.

Doi sunt polii temporali ai construcţiei memorialistice – prezentul şi copilăria. Prea puţin sunt detaliate tinereţea ori maturitatea. Pe firul ere­dităţii, putem remarca fenomenul de închidere a buclei: precum un şarpe uroboric, bătrânul îşi întoarce prietenos faţa către copilul care a fost. Pe fundalul copilăriei se proiectează familia precum o fotografie ţărănească de pe peretele din tindă: tatăl admirat şi devotat, mama extrem de introvertită, sora discretă. Şi peisajul Lisei, satul-matcă. Deşi Octavian Paler nu este mereu de acord cu ideile lui Emil Cioran, eu una am remarcat similitutini în ce priveşte viziunea asupra lumii la cei doi eseişti. N-am putut face abstracţie că ambii au copilărit într-un sud transilvănean şi c-au aparţinut unei specii aparte: ,,omul cu sentimente”. Această tipologie umană, prin excelenţă hără­zită artistic, vădeşte o incredibilă sensibilitate şi interiorizare. Pentru ambii scriitori, satul natal -Răşinarii sau Lisa- reprezintă o vale a plângerii unde nu se mai întorc pentru că părinţii au murit, locurile s-au prefăcut, iar cei cunoscuţi s-au schimbat. De asemenea, ambii autori cochetează cu ideea sinuciderii niciodată comise după ce au avut revelaţia vieţii şi a morţii într-un cimitir ţărănesc încă din copilărie. Stilistic însă, Emil Cioran rămâne un acrobat al cuvintelor, timp în care Octavian Paler devine un stoic rătăcit printre noi.


Cu stoicism, cu exigenţă de sine şi cu asumarea unei inexorabile singurătăţi a omului în faţa destinului, Octavian Paler vrea să ne lase mărturie că fiecare dintre noi deținem o copi­lărie care se încheie brusc într-o dimineaţă, de pildă aceea a plecării la vreun liceu. Ani lungi vom căuta ecoul râsului acelui copil care am fost, dar el nu va mai fi de găsit.
Anca Giura ( în ,,Glasul Aradului'')

Facebook-ul în opt definiţii


scris de

5 comentarii


Opt artişti, profesori, scriitori au răspuns jocului meu serios. Vă rog participaţi şi voi dacă nu v-au mulţumit definiţiile noastre. Sau votaţi-o pe cea mai pertinentă.


Aşadar: ,,Ce i-aţi răspunde unui copil de cinci ani c-ar fi Facebook-ul?'' 


,,Dragă Anca, unui copil de 5 ani i-aș spune asa - FCB este o bulă de săpun, o sufli si gata, s-a dus!’’

 


,,E ca un oraș în care se află în același timp toate persoanele pe care le-ai întâlnit vreodată. E ca o seară în care răsfoiești un album cu fotografii de când erai mai tânăr.’’

 


,,Un loc unde oamenii si animalele se intalnesc la un loc si experimentează supravietuirea impreună pentru o lume viitoare.’’




,,Facebook-ul este cuvântul străin pentru o intersecție virtuală. Dacă o treci cinstit și inventiv, întâlnești alți oameni cinstiți și inventivi. Dacă ești neatent la traversare, poți fi accidentat, fiindcă e mare aglomerație și uneori chiar vacarm.’’



,,Unui copil de 5 ani i-aş spune că Facebookul e ca un loc unde te poti intâlni cu alţii copii ca să schimbi surprize, aşa cum sunt abţibildurile din revistele cu dinozauri, fotbalişti sau Scooby Doo. Şi surprizele astea sunt poze, filme, muzică şi cuvinte. Cele mai valoroase surprize din colecţiile astea sunt făcute din cuvinte, pe care fiecare copil sau om mare le construieşte după capul lui - deci copilul trebuie să ştie bine să scrie şi să citească, altfel se face de râs în faţa celorlalţi şi nu o să înţeleagă nimic din lumea FB. Să fie atent că unele elemente de colecţie sunt false, iar unii copiii care vin să se joace aici cu ele sunt răi şi mincinoşi, puşi pe harţă şi nu au învăţat bine la şcoală niciodată. Aşa i-aş spune eu unui copil de 5 ani că e Facebookul.’’



,,Eu sunt mai practică. Voi folosi exemplu real de când i-am descris nepoţelei mele ce e Facebook. "Uite aici, apeşi butonul ăsta albastru pe tabletă si poţi vedea unde sunt şi ce fac şi putem vorbi aici. Se deschide ceva şi povestim, ca si cum aş fi aici lângă tine. Ca să ştii că totdeauna sunt lânga tine, oriunde sunt în lume."



,,Prietenii, atât cât putem vedea din ei pe calculator.’’


Miki Vieru:
,,Facebook e un fel de Iceage pentru oameni mari.''


Anca Giura

,,Dragul meu, să mângâiem un căţeluş pe FB nu e la fel cu a mângâia un căţeluş în viaţa reală, dar poate fi simpatic dacă facem asta numai atâta cât îşi termină maşina de spălat programul. Că de-aia au oamenii timp de Fb, fiindcă spală maşina hainele în locul lor, ştii?''