Dincolo
de a fi vreun titlu de afiş răvăşitor, substantivul ,,Felii’’ te-ar putea duce
cu gândul la un text dramatic scris în mod subtil anume pentru o actriţă cu
nume rezonant…Ofelia Popii. Sau poate să fie vorba de ,,felii’’ ca sinonim
pentru ciopârţirea vieţii urbane? În orice caz, deşi ştiam că este un spectacol
foarte premiat, inclusiv cu Premiul Uniter pentru cea mai bună actriţă în rol
principal, am decis totuşi ca ,,La pomul lăudat să nu merg(i) cu sacul.’’ şi să
nu citesc cronicile care i–au fost consacrate.
Aşa
că m-am aşezat în sală aproape sceptică sau, în orice caz, liniştită. Ştiam că
Ofelia Popii este o actriţă extrem de talentată, dar nu cunoşteam atmosfera în
care ea se va produce. Spectacolul avea să înceapă calm şi lucid, fără
artificii, însă pe măsură ce replicile se acumulau, Ofelia aduna tot mai multă
energie ca într-un soi de Bolero al lui Ravel. Atenţia publicului din captivă
devenea feroce… de concentrată. De fapt ce se întâmpla acolo pe scenă? Nici mai
mult nici mai puţin decât că nişte femei îşi disputau trupul unui bărbat. Acum
că era mort, adevărul putea ieşi la iveală. În timpul vieţii satelizaseră în
jurul lui şi niciuna nu-l putuse avea în integralitate. Mama Edith îl ţinuse
aproape de ea doar copil, soţia Ela doar cât fusese frumoasă şi integră, între
timp a suport extirparea unui sân, fiica Clea, doar cât a fost mică apoi ea s-a
îndepărtat voit, Margareta doar cât i-a fost amantă, Bella doar cât i-a făcut
diverse servicii.
Fascinant
este cum prin jocul unei singure actriţe, toate aceste personaje feminine
capătă o identitate extrem de vie. Dar aş spune că scopul Liei Bugnar nu a fost
acela de oferi un text ,,despre femei pentru femei’’. În absenţă, bărbatul
dispărut ne face conştienţi de cât de puţine lucruri ştim despre oamenii de
lângă noi. Cei cu care trăim nişte ani buni, dacă nu decenii. Doar moartea pare
a ne face vreme de trei zile lucizi, ca după aceea să aruncăm tot ce nu ne
convine în coşul uitării. Dac-ar fi să simplificăm misterul fiinţei individuale, am spune că
insul este structurat ca o portocală din care numai unele felii ne devin
accesibile, chiar şi nouă celor din familie, ca să zicem aşa. Însă intriga este
mai complexă de atât, când Clea ajunge ea însăşi într-o situaţie foarte
contemporană şi foarte… tragică.
Scris
și regizat de Lia Bugnar, de ale cărei texte inteligente nu ne putem îndoi, ,,Felii’’
este un spectacol în care actriţa distribuită s-a implicat -se spune- inclusiv
în prelungirea sau detalierea unor replici. Iată ce se întâmplă când două femei
deosebite colaborează empatic, iată de ce asistăm la un mesaj puternic şi la un
text de scenariu pur și simplu bun. Însă fără ingredientul Ofelia Popii puteam viziona
doar un spectacol ,,bun şi atât’’. Prin inspirata alegere a distribuţiei însă,
regizoarea şi autoarea a sporit exponenţial energia cuvintelor şi ne-a făcut
extrem la atenţi la ceea ce găsim ,,dincolo de ambalaj’’(căci trupul, alias
,,ambalajul’’ e cuvântul-simbol din construcție). Revedeţi acest spectacol,
când veţi mai avea prilejul, pentru că el nu vă va oferi felii de emoţii, ci
profunzimi emoţionale, constituindu-se într-un act artistic rotund, inteligent,
integral.