Archive for aprilie 2015

Apropo, care e diferenţa dintre un Pinot Noir şi un film noir?


scris de

comentează primul

Sunt doar câţiva cei care ar reuşi să mă scoată din rutina fandoselilor mele de lectură... Cu toate acestea, unul dintre puţinii care îşi permit să mă vulnerabilizeze şi care îmi dă de citit cărti cu care la o primă vedere m-aş vedea incompatibilă este V. Leac. Da, poetul V. Leac. El a adulmecat foarte bine viciul meu de nemărturisit, asa că ori de câte ori mă depistează prin bibliotecă, îmi confiscă alegerea cutărui volum şi mă tentează cu altceva la care nicio clipă nu m-aş fi gândit. Ca un dealer care îşi cunoaste clienţii după semne numai de el ştiute, V. Leac îmi livrează exact marfa de care nu păream conştientă că mi-o doresc.

Aşa am ajuns să citesc ,,Beat criţă’’ de Rex Pickett bunăoară,  căci  numai poetul îşi putea permite să mă extragă din snobismele de degustătoare amatoare de vin. Mult mai haioasă decât filmul al cărui trailer nu-mi spune nimic, volumul mi-a prilejuit o călătorie imaginativă prin podgoriile din Santa Ynez Valley, California. Da, exact acea destinaţie exclusivistă la care se pretează ţinutele Stetson.

Ce m-a interesat pe mine la acest roman în care doi bărbaţi au chef de o aventură oenologico-senzuală vreme de o săptămână a fost o altă perspectivă din care poti privi o degustare de vinuri. Miles, un scriitor nevrotic pe cale să se rateze şi Jack, un actor fermecător, se dedulcesc la toate felurile de Pinot din jurul Los Angelesului şi se combină sezonier cu Terra şi cu Maya. Hm, ce va ieşi, nu lasă loc de imaginaţie irosită!



Cu un titlu prost ales, scris în ritmul alert al sedinţelor de creative writing, Beat criţă montat ca film de un regizor european (mai degrabă) ar fi dat ceva savuros. Alert şi lipsit de ruşine, acest roman de mâna a treia nu este lipsit  de mesaje interesante, totuşi, centrate pe o temă gen: ce anume aduce oamenii la o degustare sofisticată de vinuri? Care e legătura dintre viciu, dependenţă şi glamourul marilor cuvee-uri? Cu alte cuvinte, în umbra celebrelor pivniţe branduite, se adună deopotrivă inşi sofisticaţi, ahtiaţi după plăceri complexe, culturale, alţii pasionaţi adevăraţi de cultura vinului, dar şi hedonişti fără scrupule, impostori bine mascaţi sub diverse gesturi snoabe sau disperate. Voi în care tabără v-aţi situa, câtă vreme vinul poate fi şi o experienţă care potenţează adevarata noastră personalitate? Or, la capătul drumului prin podgorie, uneori nu vom fi mândri de revelarea adevăratului nostru eu, de la caz la caz.

Definind prietenia ca acum o mie de ani


scris de în ,

un comentariu

Cea mai frumoasă definiţie a celuilalt ca pereche eternă: ,,un prieten devotat din fire, blând în rostire, ascultat oricând, totul bine făcând, amănunţit şi profund, desăvârşit în elocvenţă, cu limba ascutită, cu-nţelepciune atinsă, cu stiinţă întinsă, puţin contrăzicător, să vină în ajutor, răbdând întreruperea, plăcându-i să se-nţeleagă, credincios în prietenie, cu frumoasă-armonie, cu fire aleasă, nedreptate nu lasă, mereu gata a fi de folos, niciodată morocănos, neştiind ce e ura adâncă, ştiind ce mai vrea prietenul încă, cu moravuri bune, darnic aşa cum spune, foarte discret, netrădând vreun secret, înţelept spre a sfătui, pe el să te poţi bizui, gata de-a te fi apărat, credincios ţie şi moderat, cu spiritul tare, de sfaturi bune în stare, prietenia ta o păstrează, binevoitor, sincer, cu minte trează, gata să aducă împăcare, lumea să-i dea crezare, înclinând spre răbdare, iubind sinceritatea şi nevoind a se-ndepărta, îngăduindu-i prietenului să caute în el, citindu-i gândul, secretul discutându-l, prietenul împăcându-l.’’ (p. 111, Ibn Hazm al-Andalusi, Colierul porumbiţei, Tratat despre dragoste şi îndrăgostiţi, Humanitas, 2012)

Ibn Hazm al-Andalusi (7 noiembrie 994- 15 august 1064) unul dintre cei mai importanţi teologi, moralişti, istorici şi jurişti ai lumii arabe. A scris peste patru sute de lucrări din care s-au păstrat, din păcate, doar patruzeci.