Am avut câţiva profesori de excepţie, nu vorbesc azi despre doamnele profesor, la Universitatea din Cluj. Să-i enumăr numai pe Liviu Petrescu, Corin Braga, Ion Pop, Jean Baciu, Marian Papahagi, Matei Călinescu şi ar fi incomplet. Dar am avut şi-un vis himeric: să-l am profesor pe Umberto Eco.
Umberto Eco este filologul ale cărui scrieri m-au făcut să ajung irecuperabila iubitoare de cărţi care sunt. Am admirat mereu la el infinita erudiţie, spiritul inovator, vocaţia de colecţionar pătimaş (posedă treizeci din cele mai valoroase incunabule ale lumii), discursul fermecător. Ultima carte pe care i-o citesc este evident ,,Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi''. Adorabilă. La fiecare pagină mai descopăr ceva nou, cum ar fi de pildă o sugestie despre cea mai frumoasă carte din lume: ,,Colecţionarii caută lucrările lui Kircher( Athanasius, iezuitul german n.m.) pentru fabuloasa lor frumuseţe. Cred că suntem amândoi admiratori ai lui Kircher, sau cel puţin ai cărţilor sale editate în condiţii somptuoase. Nu-mi mai lipseşte decât o lucrare a lui, din păcate una dintre cele mai importante, Oedipus aegyptiacus considerată una dintre cele mai frumoase cărţi din lume.''
Desigur că inaugurez indirect aici şi acum o discuţie amplă despre cărţile vechi, de colecţie, ce va să vină.