Archive for iulie 2014
scris de anca giura în demon, depresie
scris de anca giura în evadare, închisori comuniste, lup, Siberia
,,(…) se vorbeşte de 17 până la 20 de milioane de prizonieri care populau gulagurile la mijlocul secolului XX’’(p. 210), dar despre foarte puţini se ştie c-ar fi evadat. Nu există certitudini cu privire la numărul celor care au reușit asemenea evadări supraomenești din lagărele sovietice. Însă dorinţa de libertate și fascinația evadării ca soluție la totalitarism și la tortură nu trebuie să fie niciodată afectate de lipsa dovezilor, arată autorul francez. Literatura marilor evadări și a marilor evadați, de oricare fel ar fi ei, întreține speranța și progresul spiritual al omenirii, corectarea nedreptăţilor şi curajul.
Dacă Sylvain Tesson îşi pune întrebări asupra adevărului (relativizat!) aşternut pe hârtie de Rawicz, noi, în calitate de cititori ai săi, ne vom întreba: oare câtă dorinţă de necunoscut şi de risc şi-a asumat călătorul francez? Cu siguranţă nu puţină, mai ales că el caută un sens, nu doar adrenalină, în călătoria lui dublă: una kilometrică, exterioară, şi alta executată spre sine însuşi. Poate că existenţa fiecărui individ semnifică o Siberie cu dublu înţeles: “Siberia e deseori numită ,,pământ al deportării”, dar la aceasta ar trebui să mai adăugăm, fără să greşim, şi sintagma “pământ al libertăţii” în sensul în care aici totul, dar mai ales imposibilul, se poate întâmpla.’’(p.210)
Nu am fost niciodată cititoare de Jules Verne, deşi i-am recunoscut necondiţionat geniul acestui autor francez fascinant. Aşa că atunci când am aflat că un alt francez excentric s-a apucat să străbată Rusia, Tibetul şi China per pedes m-am gândit că jurnalul acestei aventuri poate deveni redundant. Se-nţelege că nici pe Sadoveanu nu l-am iubit, cu ale sale monumentale descrieri, atât de picturale. Invocam prin urmare motivul că o carte cu un singur personaj străbătând prin pustiu nu putea să fie decât monotonă, fiecare zi relatată semănând celei precedente. Plecam de la două ipoteze eronate ca după trei pagini să constat că, într-o excelentă traducere, mă întâlneam cu un jurnalist inteligent şi subtil, umblat la o temeinică şcoală de stilistică literară. Fraza lui Sylvain Tesson este puternică, masculină, emoţionantă şi ironică în doze perfect cumpănite, detaliu care m-a fermecat definitiv. Personaj al propriei cărţi, abia când expediţia se încheie, îşi permite să se simtă obosit, iar acest element nu este lipsit de conotaţie. ,,Simt cum mă cuprinde o mare sfârşeală. Pentru prima dată, îmi doresc să mă întorc acasă. Am ajuns la capătul drumului.’’(p. 205) Iată cum sensul unei mari călătorii rămâne tocmai închiderea unei bucle spre sine însuşi, întruchipând ,,întoarcerea acasă’’, această condiţie elementară a fericirii, atâta cât ne este cea din urmă accesibilă.
scris de anca giura
În atenția cântărețului Alex Velea: vă rog să protejați articolul enclitic în limba română, el fiind mai nou un animal pe cale de dispariție. Nu fiți ca restul, treceți testul! :)
scris de anca giura în franceză, mic dejun
El şi-a pus cafeaua
În ceaşcă
A adăugat lapte
În ceaşca de cafea
A pus zahăr
În cafeaua cu lapte
Cu linguriţa
A amestecat
A băut cafeaua cu lapte
A așezat la loc ceaşca
Fără să-mi vorbească
Și-a aprins o ţigară
A făcut nori
Din fum
A pus scrumul
În scrumieră
Fără să-mi vorbească
Fără să mă privească
S-a ridicat
Şi-a pus
Pălăria pe cap
Şi-a pus
Pardesiul de ploaie
Pentru că ploua
Şi a ieşit
În ploaie
Fără să-mi vorbească
Fără să mă privească
Iar eu mi-am rezemat
Capul în palme
Şi-am plâns.
scris de anca giura în Marea Moartă, opiacee, Ovidiu Nimigean, Peter Pan
Iată un poem care îmi taie respirația, închinat feminității, acea forță care lasă bărbații perplecși. De Ovidiu Nimigean. Nec plus ultra.
Peter Pan se întoarce
când apari
se deschid toate uşile
şi toate ferestrele
din oraşul fără ieşire la mare
miroase a iod
a alge
a femei pudrate de sare
îmi place la tine
că eşti inteligentă fără a spune un cuvânt
deşi sporovăi vrute şi nevrute
despre poţiuni de slăbit despre parfumuri
despre rochii la prima piruetă descusute
încerc să citesc
mut de uimire
hieroglifele ce ţi se citesc în privire
literele atât de ciudat
ce fulgeră când îţi dai părul pe spate
alfabetul dintr-o dată sonor
când scapi prin crăpătura fustei un picior
arămiu până sus la coapsa rotundă
apărată de bikinii cu fundă
amestecate-n transparenţa pielii
surate din Coran şi Evanghelii
desfid cu graţie şi graţii
ciocnirea de civilizaţii
arcanele lui Hohenheim
le descifrez şi le îngaim
în limba proaspătă şi veche
ce te-a atins după ureche
găsesc în nonşalanţa-ţi de codană
un rezumat la mistica renană
legănarea ta mă poartă
de la Marea Moartă
la Marea Artă
de la Qumram la Lull
o manuscrisul rochiei de tul
fîţîiala ta vie
cuprinde o doxologie
care mă-nvaţă spontan
cum să devin din taliban
uşor ca însuşi Peter Pan.