Invidia de proză ( postare strict interzisă bărbaţilor)

Încă o dată vă avertizez:: dacă sunteţi bărbat, faceţi cale-ntoarsă. :)

,,El umblă gol prin casă, se mişcă nepăsător ca o jivină perfectă, inocentă de propria ei goliciune. Îşi mişcă muşchii lungi ai coapselor cu agilitatea şi neruşinarea unei sălbăticiuni, sau a primului om, acolo, în pădurea virgină(...). Îi privesc nodul atârnând moale şi delicat între coapse. Mă uimeşte de fiecare dată rădăcina aceea contorsionată ca a unei plante lemnoase ce şi-a lăsat în afară începutul spasmodic ca să izbucnească cu frunzele şi inflorescenţa undeva înăuntru. E ceva frumos şi oribil în el. Ceva atât de moale-organic şi totuşi absurd, aberant, ca o invenţie nu prea fericită a cuiva care n-a ştiut cum să încheie armonios partea de jos  a pântecelui. Pare adăugat-un ciorchine de strugure, o punguţă de catifea sau o grenadă perfidă-pare lipit mai târziu de alcătuirea în rest perfectă a trupului. Mă uimesc întotdeauna când îi zăresc nodul moale şi mătăsos. Vederea lui mă surprinde, rămân perplexă şi fascinată, încerc să înţeleg. Imaginaţia mea e  blocată de un fel de uluire uşor înspăimântată. Ca de fiecare dată când văd ceva care, asemenea lumii acesteia, este frumos şi oribil totdeodată, este animalic şi sfânt, e mădular trupesc şi e instrument al exaltării brusc văzătoare, care percepe în sfârşit că ceea ce e creat şi creează este deopotrivă şi bucată brută de carne, este enigmă şi ieşire şi cale.''( Magda Cârneci, FEM)

Psihanaliştii ar putea-o numi transcrierea unei invidii de penis. Dar ar greşi amarnic. Noi o asimilăm ca pe o pagină de proză perfectă,  ca pe descrierea unui obiect al adoraţiei. Din când în când femeile trăiesc astfel de  clipe de adoraţie, de luare în posesie şi de mirare.  În acest secol pixelic, probabil că am pierdut ceva esenţial din minunata şi răvăşitoarea perplexitate pe care ne-o induce vederea unui trup viguros şi gol. În ce le priveşte pe femei, mai ales atunci când văd prima oară un trup masculin dezvelit, au o atenţie concentrată pe ceea ce face diferenţa cu trupul lor, cel bine ştiut.

Epistolarul imaginar din care se constituie FEM-ul Magdei Cârneci, volum numit impropriu roman, consider eu, este o carte de referinţă a anului editorial  2011 şi nu numai. Scris pe parcursul a un deceniu, FEM este un text de neuitat, profund, insolit, vizionar, erotic-ezoteric. Fără a epuiza misterul feminităţii ca  dat natural şi ca percepţie asupra lumii, Magda Cârneci se ia în posesie ca femeie şi ca femeie-scriitor într-un mod care mă face invidioasă. Or, autoarea devine capabilă să dea un nume -şi ce frumos nume- unor emoţii, mistere şi trăiri feminine pe care înseşi purtătoarele lor nu le-ar pune denota. Astfel că FEM nu dezvirginează eternul mister feminin, ci-l potenţează printr-o proză perfectă ce va intra definitiv în istoria literaturii de azi ca un nec plus ultra .