Cu o copertă expresivă şi având-o ca autoare pe Oana Orlea(alias Maria-Ioana Cantacuzino), nepoată prin alianţă a lui George Enescu şi descendentă a aristocraţiei româneşti, volumul ,,Întâlniri pe muchie de cuţit'' oferă o lectură estetă şi lejeră, rafinată şi inteligentă. Biografia autoarei-arestată politic la 16 ani-incumbă şi acestei scrieri drămuite în patruzeci şi opt de ,,momente'', iar cititorul caută detaliile dramatice ale unei vieţi care a suportat grele provocări socio-istorice. În maniera unor vise&coşmaruri transpuse textual, redate la prezentul unei aşezări pe canapeua psihanalizei, cele patruzeci şi opt de ,,întâlniri'' zugrăvesc pieziş-şi tocmai în aceasta constă frumuseţea lor- experienţele exilului, ale carcerei, tandreţile pierdute, morţile celor nepreţuiţi, iubirile furate. Oana Orlea nu alege exhibarea diaristică, ci metaforizarea fină a unor experienţe ce sunt când viaţă, când vis. Fineţea percepţiei sale de scriitoare dă viaţă unor personaje iubite, obiectelor dragi, dar şi călăilor săi, într-un inventar al memoriei. Ilustrez cu povestirea nr. douăzeci şi şase maniera subtilă şi tandră în care a fost scris volumul de faţă, un fel de prozo-poem în diapozitive. (În cele ce urmează autoarea se referă la casa sa franceză, cea care i-a fost martoră şi la bucurie, şi la întristare.),,Iar ea se împodobea cu ce avea mai frumos, pereţii cu geamlâcuri începeau să scânteieze cu mii de lumini, îşi culca umbra pe oglinda iazului, albul pereţilor ei dădea un aer misterios umbrei copacilor falnici şi învia verdele pajiştii. Seduşi de ea, iubiţii mei rămâneau o vreme, îmi vorbeau despre dragoste şi se ocupau de ea mai mult decât de mine. Ajungeam să mă supăr tot auzindu-i vorbind despre ea şi iar despre ea, de plafonul ei, de podeaua ei, de jgheaburile ei, de burlanele ei. Mă despărţeam de ei, ei se despărţeau de mine. Cum îmi era frică să rămân singură cu ea, plecam de îndată la vânătoare.
Toate acestea s-au terminat de multă vreme. Şi pe malul iazului, umbra mea se contopeşte cu a ei. Mă aplec să mă privesc mai bine. Femeie bătrână. Casă. Luciul apei freamătă, cele două imagini se tulbură, iazul nu mai este decât o mlaştină posomorâtă.''
