Încă o dată vă avertizez:: dacă sunteţi bărbat, faceţi cale-ntoarsă. :)
,,El umblă gol prin casă, se mişcă nepăsător ca o jivină perfectă, inocentă de propria ei goliciune. Îşi mişcă muşchii lungi ai coapselor cu agilitatea şi neruşinarea unei sălbăticiuni, sau a primului om, acolo, în pădurea virgină(...). Îi privesc nodul atârnând moale şi delicat între coapse. Mă uimeşte de fiecare dată rădăcina aceea contorsionată ca a unei plante lemnoase ce şi-a lăsat în afară începutul spasmodic ca să izbucnească cu frunzele şi inflorescenţa undeva înăuntru. E ceva frumos şi oribil în el. Ceva atât de moale-organic şi totuşi absurd, aberant, ca o invenţie nu prea fericită a cuiva care n-a ştiut cum să încheie armonios partea de jos a pântecelui. Pare adăugat-un ciorchine de strugure, o punguţă de catifea sau o grenadă perfidă-pare lipit mai târziu de alcătuirea în rest perfectă a trupului. Mă uimesc întotdeauna când îi zăresc nodul moale şi mătăsos. Vederea lui mă surprinde, rămân perplexă şi fascinată, încerc să înţeleg. Imaginaţia mea e blocată de un fel de uluire uşor înspăimântată. Ca de fiecare dată când văd ceva care, asemenea lumii acesteia, este frumos şi oribil totdeodată, este animalic şi sfânt, e mădular trupesc şi e instrument al exaltării brusc văzătoare, care percepe în sfârşit că ceea ce e creat şi creează este deopotrivă şi bucată brută de carne, este enigmă şi ieşire şi cale.''( Magda Cârneci, FEM)
Psihanaliştii ar putea-o numi transcrierea unei invidii de penis. Dar ar greşi amarnic. Noi o asimilăm ca pe o pagină de proză perfectă, ca pe descrierea unui obiect al adoraţiei. Din când în când femeile trăiesc astfel de clipe de adoraţie, de luare în posesie şi de mirare. În acest secol pixelic, probabil că am pierdut ceva esenţial din minunata şi răvăşitoarea perplexitate pe care ne-o induce vederea unui trup viguros şi gol. În ce le priveşte pe femei, mai ales atunci când văd prima oară un trup masculin dezvelit, au o atenţie concentrată pe ceea ce face diferenţa cu trupul lor, cel bine ştiut.
Epistolarul imaginar din care se constituie FEM-ul Magdei Cârneci, volum numit impropriu roman, consider eu, este o carte de referinţă a anului editorial 2011 şi nu numai. Scris pe parcursul a un deceniu, FEM este un text de neuitat, profund, insolit, vizionar, erotic-ezoteric. Fără a epuiza misterul feminităţii ca dat natural şi ca percepţie asupra lumii, Magda Cârneci se ia în posesie ca femeie şi ca femeie-scriitor într-un mod care mă face invidioasă. Or, autoarea devine capabilă să dea un nume -şi ce frumos nume- unor emoţii, mistere şi trăiri feminine pe care înseşi purtătoarele lor nu le-ar pune denota. Astfel că FEM nu dezvirginează eternul mister feminin, ci-l potenţează printr-o proză perfectă ce va intra definitiv în istoria literaturii de azi ca un nec plus ultra .
Mă gândeam că FED era un titlu mai bun, că duce la reserve, ceea ce noi bărbații dorim să avem tot timpul!
:)
constat nu pentru prima oara ca ori nu sint femeie, ori nu am imaginatie. recunosc ca nu m-au strabatut vreodata trairile in fata barbatului gol descrise de magda carneci, desi o magda sint si eu. bine, asa o admiratie am mai simtit, dar totodata si o amuzare infantila, poate fiindca omul gol e in momentul acela cel mai vulnerabil. in acelasi ton, m-ar enerva cumplit sa vad un barbat holbindu-se extaziat la goliciunea mea. probabil l-as pocni.
Scorchfield, aşadar mă sfidezi!:) Nu respecţi interdicţia! :)Ia să mă gândesc eu la o pedeapsă, atunci. Însă cu rezerva ai dreptate.
Magda, fii mai tandră, nu-l pocni.:) Îţi sugerez să-l muşti sugestiv, cel mult. Nu crezi că e mai de efect!?:)
(Ok, sunt pentru îmblânzirea bărbaţilor, a acelora care merită.) Eu m-am regăsit în descrierea Magdei C. Am apreciat şi eu de căteva ori o asemenea anatomie masculină şi nu mi-a dăunat.:) Cocktailul acela de mirare, frică, dorinţă, curiozitate...
FEM nu se poate numi decat asa. E o carte puternica pentru femei si barbati. Pe El s-ar putea sa-l sperie, iar Ei s-ar putea sa-i starneasca revelatii si complexe. Nu e tocmai usor sa te descoperi in cuvintele alteia.
Aşa e cum spui, Lia. Da, e rar să te descoperi în ,,cuvintele alteia''.