N-am jucat poker cu Bogdan Coşa,

deşi mi s-a oferit prilejul mai în toamnă, când l-am cunoscut pe viu. Se întâmplă astfel că am întâlnit omul înaintea cărţii, în ciuda faptului că eu aş fi preferat, deontologic vorbind, să fie altminteri. Pot spune atunci că Bogdan Coşa este un tânăr intelectual inteligent, un amestec de rezervă ironică şi de directeţe care nu devine niciodată tupeu, o prezenţă echilibrată, plăcută şi pozitivă. În unele momente, am întrevăzut în el o sensibilitate pe care o ţinea cu greu în frâu, datul unei firi artistice prin excelenţă,  dar nu vreau să divulg tot şarmul persoanei sale aici, ar fi impropriu şi neelegant. Şi peste toate, este braşovean, iar mie  însemi asta-mi place, căci îndrăgesc Braşovul şi pe oamenii săi.

Dar cum e autorul Bogdan Coşa?... mă aştept a fi întrebată. Să zicem că am ceva experienţă cu proza românească de azi, aşa că voi fi dură, inflexibilă. Afirm atunci că Bogdan Coşa este un prozator puternic, încă imberb, care a debutat prea repede. Desigur, e  bine ca la un pic peste douăzeci de ani să fii în atenţia editorilor, dar eu vreau să văd cum va folosi Bogdan faima asta incipientă. Or, Poker este o poveste foarte contemporană despre tinereţe, risc, prietenie, iubire şi bani. Are o structură epică bine gândită, coerentă şi antrenantă, ceea ce nu e de co(d)lea, la un prozator de 22 de ani. Însă dialogurile grăbite, superficialitatea prezentării unor personaje secunde m-au determinat să imaginez romanul de debut  al lui Bogdan Coşa ca dezvoltabil cu încă o sută de pagini, pentru aprofundare psihologică.

Mi-a plăcut-dar aş fi vrut mai mult- episodul erotic care îl împarte pe tânărul student pasionat de pokerul ca sursă de îmbogăţire între Ada ţi Andreea şi felul în care percepe el dragostea( nu  pe aceea din,,vremea holerei'', ci pe aceasta mai factice, mai contemporană). Dar cele două personaje feminine îmi par plate, refuzate unei aprofundări de care cititorii au, totuşi, nevoie. O anumită grabă a scriiturii, o oarecare sacadare stilistică fac din Poker un roman atrăgător pentru generaţia foarte tânără, dar uşor aerat pentru cititorii  înveteraţi. Astfel că n-am să-i cer lui Bogdan Coşa să se lase de scris proză aşa  după cum am procedat cu alţii. Ar fi nedrept şi n-aş fi corectă cu mine însămi. Dimpotrivă, îl încurajez să scrie, să scrie, să scrie. Prevăd că următorul său roman va fi mult mai aprofundat, mult mai ,,psihologizat'' ,  în virtutea unei exigenţe de sine scriitoriceşti  ce-şi va da obolul.

Una peste alta, Bogdan Coşa este un autor ce se pretează la a deveni remarcabil, dacă nu va păcătui prin pactizare cu scenaristica.