Născusem pe cale naturală şi trebuia să stau liniştită o oră două, întinsă. Era ora 11-12 noaptea şi a venit asistenta de gardă să mă ,,investigheze''. Era genul acela de femeie care are şi pricepere medicală, dar şi ,,şcoala vieţii''. Am întrebat-o cum e să fii ,,mamă pe viaţă'', avea o fiică de 14 ani. Mi-a zis că: ,,Foarte frumos, cel mai frumos'' Şi a adăugat(citat inexact):,,Uneori sunt copleşită de griji, de stres, dar trebuie să intru în tură. Atunci merg pe secţie şi pe primul bebeluş care plânge îl iau în braţe şi mi-l pun la piept, îl mângâi. Se linişteşte şi el, dar mai ales eu.'' Cred că aceasta este maternitatea extinsă. Să te responsabilizeze un copil ce plânge, chiar dacă nu-i al tău. Dar dacă e al tău!
Nu toate femeile suntem la fel, nu toate iubim ori dăruim în acelaşi grad. Unele debordează de maternitate, altele nu pot, altele nu vor, altele îşi extrag energia din alţii, altele se cenzurează. Sunt sigură că învăţăm să fim mame de la propriile noastre mame. Mama mi-a zis atât, atunci: ,,E uşor să creşti un copil. Atâta numai: să ai grijă de el ca de ochii din cap.''
În a doua zi de clasa întâi a fiului meu, am întârziat în trafic cinci minute.Toţi părinţii păreau să fie acolo la fix, numai eu, nu întocmai. Ţin să adaug că mereu am răspuns promptă nevoilor emoţionale ale fiului meu, pe principiul:,,întâi el, apoi eu''. Ştiam că fiind prima oară într-o nouă postură, minutele acelea i se vor părea cinci ore. Când m-a văzut în mulţime a alergat la mine plângând:,,Mamă, credeam că m-ai abandonat!''. Nici nu ştiu cum de a utilizat aşa pertinent cuvântul. I-am spus printre altele: ''Dar tu ţii minte când ţi-am spus că mama nu te va abandona niciodată?A fost doar un ambuteiaj.'' Între timp, o mamă dintre cele care-şi aşteptau propriii copii, l-a văzut pe fiul meu plângând şi i-a sărit în ajutor consolându-l, gata să mă sune, deşi nu mă cunoştea. Nu toate mamele, numai ea, fapt pentru care ţin să-i mulţumesc. Aceasta este încă o formă de maternitate extinsă.
Dar cum e să-ţi aştepţi mama nu cinci minute, ci cinci ore, cinci zile, cinci luni, cinci ani? Cam cum s-a întâmplat cu fetiţa moartă de dor şi de înfometare. Un medic psihiatru spunea ieri că mama nu e (prea) vinovată. Iar mama le-a transmis jurnaliştilor ceva în genul: ,,Iubirea vine după bani. Prima dată: banii.'' Alienant. Eu, o străină, mă simt vinovată de moartea acestei copile, eu ca parte a unei societăţi imunde, insensibile. Iar mama a spus: ,,Nu sunt vinovată, fata a murit de la lipsă de calciu.'' Fetiţa, în schimb, credea (greşind copilăreşte) că numai murind o poate face pe,,mamă''atentă.
Dar cum e să-ţi aştepţi mama nu cinci minute, ci cinci ore, cinci zile, cinci luni, cinci ani? Cam cum s-a întâmplat cu fetiţa moartă de dor şi de înfometare. Un medic psihiatru spunea ieri că mama nu e (prea) vinovată. Iar mama le-a transmis jurnaliştilor ceva în genul: ,,Iubirea vine după bani. Prima dată: banii.'' Alienant. Eu, o străină, mă simt vinovată de moartea acestei copile, eu ca parte a unei societăţi imunde, insensibile. Iar mama a spus: ,,Nu sunt vinovată, fata a murit de la lipsă de calciu.'' Fetiţa, în schimb, credea (greşind copilăreşte) că numai murind o poate face pe,,mamă''atentă.
Părinţii contemporani mânâncă agurida mediatică a materialismului şi copiilor noştri le strepezesc dinţii.
cred că meseria de mamă ar trebui altfel practicată, căci "meseria de tată" nu există! :)
Scorchfield, adică cum ar trebui practicată vocaţia(sau instinctul) de mamă? Care e modelul contemporan valabil?
eu scriu că lipsa orgoliului prin care femeia -în loc să ignore libertatea bărbatului, şi-o doreşte!
P.S. scriu sui-generis, fără a ataca sau a intenţiona prin asta vreun recurs la personalitatea celui care citeşte asta!
Eu am inceput "O pasare pe sarma" si mi s-a parut anosta si previzibila.N-am putut decat vreo 75 de pagini...
Scorchfield, voiam doar să aflu mai multe de la tine.:)
Mofturi, te înţeleg deplin. Chiar şi mie mi-a fost greu. Acuma, ,,Cerul..'' e altfel scrisă, în alt registru, dar dat fiind subiectul obstretic, zic că nici asta nu te-atinge.:) Literatură de gineceu, dacă vrei.
A propos, ai asistat la vreo naştere naturală?( nu, în roman nu sunt date detalii dure...) Te întreb de curioasă.
Nu. Imi place alta faza :))
@eva
Naşterea unui copil îşi are originea în conceperea lui. Acolo se află punctul lui sursă, acolo se află întreaga naştere, în germene. Aşa că, într-un fel, vrând-nevrând, fiecare bărbat asistă la naşterea copilului său, alături de femeie... :)
@scorchfield
Eu cred că există şi o meserie de tată, chiar dacă nu apare atât de evident ca cea de mamă. Totuşi, noi ne putem certa oricât pe tema asta, copilul însă are dreptate şi primul lui cuvânt exact problema asta o lămureşte... :)
exista o "meserie" de tata la fel de evidenta ca aceea de mama. Meseriile sunt complementare - ca sa mai zic o banalitate! :))
I-am spus odata fiicei mele ca, daca ii face cineva vreun rau major, am sa il ucid. A belit niste ochi la mine, intr-un soi de "cum poti sa gandesti/sa zici asa ceva?" si a adaugat: Măi, tată!
Am dat-o apoi in gluma, dar eu n-am glumit atunci.
Ei, l-am întrebat pe unul şi mi-au răspuns trei.:)
Mofturi, tot ce e natural e frumos. Deci nu e nimic de temut, e doar ceva irepetabil. Şi să ştii că după naştere femeile se fac mai frumoase, e dovedit ştiinţific.
Lotus, îmi place atâta responsabilitate.:)
Liviu, exact. Există taţi minunaţi. Nu subestimez iubirea de tată. Da, instinctul tău de ,,ucigaş'' e perfect normal. Şi eu aş face la fel. Deci ne iubim copiii în aceeaşi măsură: adică nemăsurat.
eva: Pentru că trebuie să existe un echilibru între plus şi minus iar în ziua de azi e nevoie de trei bărbaţi ca să egaleze o femeie... :))
Eva,
în corespondenţă cu cele afirmate mai sus, am scris despre domesticire!
Lotus,
rămân la ideea că cel ce devine tată, ratează minunat meseria de-a fi tată!
Scorchfield:
Citindu-ţi postarea subscriu.
Scorchfield, apprivoiser donc...:)
Lotus, sună(hm!:))..., sună f...latant, dar eu mă voi tempera, şi am să zic că 1 la 3 poate fi prea istovitor. Hihihi!