,,atâtea lucruri care mi se întâmplă găsesc a
doua zi că şi altora li se întâmplă şi câte
lucruri care unora li se întâmplă mie nu mi s-au
întâmplat
uite că trece frumuseţea prin faţa mea cum aş face
din drum s-o abat.''
(poem intitulat : ***, din volumul ,,Lectura de apoi'', Petru M. Haş, Ed. Brumar, Timişoara, 2009)
Atât de nepăsătoare trec uneori prin lume că mi se face chiar ruşine. În consecinţă, mi se întâmplă, iată, că nu l-am descoperit pe poetul Petru M. Haş decât târziu. Adică, recent. L-am întâlnit pe străzile vechi ale oraşului uneori, dar am trecut mai departe cu indolenţa femeilor ocupate, pe tocuri. Urâtă indolenţă, admit. Când am început să citesc poemele din volumul la care fac referire astăzi, am simţit din primele versuri că am descoperit un poet inconfundabil. Dacă nu mă credeţi pe mine, faceţi bine şi-l credeţi pe Caius Dobrescu care l-a înţeles deplin pe poetul Petru M. Haş şi l-a taxat excelent de o fină ,,seninătate stoică''. L-a şi numit, perfect justificat, ,,poet de prima ligă''.
,,l-am întrebat ce mai scrie
-haiku-uri. câteva
pe urmă mi-a spus
unul dintre ele(cum i-a
căzut o frunză la picioare
şi s-a-ntrebat dacă e
cumva pentru el sau poate
e pentru ligia)
pentru că-făcând eu iar întrebare-pe frunză nu scria pentru cine?
-Frunză albă.
-Dar pe sub care copaci vă plimbaţi în ziua aceea?
-Pe sub copaci anonimi.
-Bine, bine, dar unde?
-În Lhasa, în Tibet.
-Şi ce mai beau ăia prin Lhasa?
-Toată ziua o mantră.''
(fragment din poemul Lhasa)
Pe lângă seninătatea înţeleaptă, inedită şi ironică a metaforelor, aş face referire şi la modestia proverbială a omului Petru M. Haş. În auto-prefaţa volumului am descoperit următoarea concepţie, la care subscriu entuziastă, despre sensul facerii de literatură: ,,Una dintre marile probe sau urme ale umanităţii este poezia sau literatura, această tentaţie foarte molipsitoare de a lăsa urme. Chiar melcii şi alte vieţuitoare lasă urme. Unii sunt dispuşi să considere asta o formă de iubire. Adică Eros. Şi multe altele. Chestiunea ar fi atunci cum este lumea: mare, mică?Cât de mare poate fi ea, cât de mică? Să vedem la ce ne-am putea aştepta, unde conduc sau cum se şterg urmele. Pentru că, din moment ce are proprietatea de a lăsa urme, toată fiinţa, fie ea chiar bipedă, este teribil de importantă.'' O mostră de minunată filozofie şi de teoria literaturii limpezită, doi în unu, cum nu mi-a fost dat să citesc de mult.
