Vincent Nemuritorul


scris de în

16 comentarii

,,-Eşti la fel de frumoasă.
  Gestul ei cunoscut, îşi trece mâna prin păr. S-a aşezat în faţa camerei video. Bluza albastră, colierul cu imitaţii de perle. Aluniţa  de pe gât. Zâmbeşte. Pare surprinsă. Parcă nu-i vine să creadă. Vincent spune mai departe:
  -Eşti la fel cum mi te aminteam. Amintirea  mea de ieri-dimineaţă.
  -Vocea ta sună la fel. Asta e chiar incredibil. Le-a reuşit transferul. Şi au reuşit să reproducă şi vocea! Ce mă bucur că funcţionează!
   Râde. Vinny se uită la buzele ei. Îşi aminteşte, şi de aici îşi aminteşte totul.
  -Eu mă bucur că te pot vedea, că te mai pot vedea încă o dată.
  -Ştii ceva? Mâine e înmormântarea ta.
Ea pufneşte în râs. O reacţie nervoasă. Vinny râde.
-Ştii ceva? Mi-ar plăcea să o văd.
Un moment de linişte. Parcă i-a îngheţat zâmbetul. Se gândeşte la altceva. Spune:
-O să-l rog pe Robert să ia cu el camera video... Ne conectăm în direct de la crematoriu.
-Sigur. Lucrurile naturale nu sunt ruşinoase. Să vadă şi copilul că tata nu se teme să privească.''( Vincent Nemuritorul, de Bogdan Suceavă, Editura Curtea Veche,  2008, p.84)

Vincent nemuritorul
Nu mă miră că lui Bogdan Suceavă îi reuşeşte un astfel de dialog teribil-amestec de umor negru, subtilitate şi tragic-, de un firesc ameţitor. Am o pasiune totală pentru proza sa care în fiecare nou roman sau nouă nuvelă schimbă tematica şi abordarea, deşi  rămâne mereu egală cu sine în privinţa calităţii stilistice deosebite.

De la Solaris, Vincent Nemuritorul este ultimul roman SF citit de mine pe o perioadă de mulţi (destui) ani. Şi totuşi, virtualitatea întâmplărilor din roman este atât de aproape să devină realitate, încât ,,roman SF'' mi se pare o sintagmă improprie, insuficientă. De fapt, cine cu cine vorbeşte în dialogul de mai sus? Practic, un bărbat mort  comunică în timp real cu propria-i soţie, prin intermediul unui program de computer. Din  text aflăm că încă ,,din 2029 s-a implementat'' un modul cibernetic, Spring After Winter(SAW) prin care  intelectul uman este separat de trup, la cerere sau în preajma morţii, şi se stochează pe un circuit. Astfel, moartea devine o anestezie asistată, o înjumătăţire a morţii, de fapt, o conectare la un aparat care-ţi extrage informaţia cerebrală şi astfel devii o  casetă pe un raft, inteligenţă pură, nemuritoare. Apoi, ,,carcasa'' se aruncă. Nu mai ai trup, dar poţi avea activităţi intelectuale şi vizuale. Devii un duh cibernetic, pur şi simplu. Aşadar, tema romanului este  chiar imortalitatea( visul omenirii etern), iar Bogdan Suceavă o rezolvă la un mod impecabil.

Dar merită să ai strict activitate intelectuală în afara bucuriilor trupeşti? Merită să fii un  ,,intelect'' invizibil plutind în eter, care n-are pofte şi nici dureri(,,unde nu este durere, nici īntristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfārşit'' ... după cum atestă textul ortodox vechi)?Într-adevăr, Vincent, mort de cancer la 39 de ani, a ales să devină un modul SAW şi poate astfel bântui prin ochii camerelor de luat vederi prin fosta casă familială, poate conversa cu fiul şi cu soţia, mai mult chiar, poate călători mental în toată lumea, inclusiv în spaţiul extraplanetar. În acelaşi timp, constată cum este să trăieşti fără proiecte şi fără emoţii, în stadiul de luciditate pură. Această ,,minte la rece'' îl împinge chiar la o crimă perfectă, evident fără nicio remuşcare. Căci, în formula imortalităţii individuale de tip SAW emoţiile nu se conservă, dar amintirile, da. Inclusiv amintirile frustrărilor şi urilor de altădată. Cu alte cuvinte, Răul persistă.

Astfel, romanul lui Bogdan Suceavă tranşează chestiunea visului himeric al imortalităţii, vechi de milenii, transpus într-un vis cibernetic, pasibil de a deveni realizabil în, cred eu, un timp nu foarte îndepărtat. Textul acesta compact şi inteligent, argumentat şi convingător, m-a provocat să mă întreb cum mi-aş gestiona eu însămi imortalitatea de-ar fi să fie. Se sugerează în carte, şi pe bună dreptate, că femeile se desprind mult mai greu de lumea ,,de carne şi sânge'', fiind mai telurice. Atunci, sunt sigură că mi-aş dori două sau trei tinereţi, aş ocoli bătrâneţea, iar nu aş râvni eternitatea.


16 comentarii

Tu ce crezi?