Patologia blogului


scris de în

14 comentarii

,,Mulţi psihologi consideră că doar narcisiştii îşi doresc mult să aibă blog, deci blogul este o arenă aproape inimaginabil de necesară narcisiştilor. Ei pot fi admiraţi de persoane complet străine, dar care capătă în mintea lor o importanţă deosebită, din cauza nevoii de admiraţie.(...)Freud susţinea că în cazul narcisiştilor avem de-a face cu o combinaţie între grandoare şi fragilitate. Nu sunt de acord cu el, pentru că tendinţa către grandoare este determinată de fragilitate. O persoană puternică nu-şi doreşte atât de mult să fie admirată, este sigură pe ea, nu are de ce să depindă de opinia altora, de admiraţia lor. Îşi ajunge sieşi.''(Aurora Liiceanu, Viaţa nu-i croită după calapod, Polirom, 2011, p.224)Aşadar, dragi bloggeri, cineva stă cu ochii pe noi! Să nu uităm că psihologii sunt invitaţi la tv, la masă cu jurnaliştii, şi prezentaţi ca judecători morali şi diagnosticieni infailibili. Aşa că opinii de tipul acesta, rostite unde trebuie, pot face valuri.  

Dar eu una aleg să iau afirmaţia Aurorei Liiceanu, o doamnă competentă şi distinsă de-altfel, cum grano salis. Sunt sigură că pot interveni nuanţări în acest citat. În fond, arta lumii de la începuturi şi până azi este  în sine un mega-act narcisiac, dacă privim din această perspectivă. Atunci, narcisismul este bun, nu-i aşa!? Îmi amintesc că aveam în facultate profesori care nu agreau anumite tipuri de critică literară cu influenţe psihanalitice. Voiau să sugereze că nu se poate reduce Emma Bovary sau Anna Karenina la un  ,,studiu de caz cu diagnostic''. Atunci, hai să ne ferim de diagnostice şi de morgă profesională excesivă. Sau morga asta nu-i, ea însăşi, un narcisism sublimat?

14 comentarii

Tu ce crezi?