,,Mulţi psihologi consideră că doar narcisiştii îşi doresc mult să aibă blog, deci blogul este o arenă aproape inimaginabil de necesară narcisiştilor. Ei pot fi admiraţi de persoane complet străine, dar care capătă în mintea lor o importanţă deosebită, din cauza nevoii de admiraţie.(...)Freud susţinea că în cazul narcisiştilor avem de-a face cu o combinaţie între grandoare şi fragilitate. Nu sunt de acord cu el, pentru că tendinţa către grandoare este determinată de fragilitate. O persoană puternică nu-şi doreşte atât de mult să fie admirată, este sigură pe ea, nu are de ce să depindă de opinia altora, de admiraţia lor. Îşi ajunge sieşi.''(Aurora Liiceanu, Viaţa nu-i croită după calapod, Polirom, 2011, p.224)Aşadar, dragi bloggeri, cineva stă cu ochii pe noi! Să nu uităm că psihologii sunt invitaţi la tv, la masă cu jurnaliştii, şi prezentaţi ca judecători morali şi diagnosticieni infailibili. Aşa că opinii de tipul acesta, rostite unde trebuie, pot face valuri.
Dar eu una aleg să iau afirmaţia Aurorei Liiceanu, o doamnă competentă şi distinsă de-altfel, cum grano salis. Sunt sigură că pot interveni nuanţări în acest citat. În fond, arta lumii de la începuturi şi până azi este în sine un mega-act narcisiac, dacă privim din această perspectivă. Atunci, narcisismul este bun, nu-i aşa!? Îmi amintesc că aveam în facultate profesori care nu agreau anumite tipuri de critică literară cu influenţe psihanalitice. Voiau să sugereze că nu se poate reduce Emma Bovary sau Anna Karenina la un ,,studiu de caz cu diagnostic''. Atunci, hai să ne ferim de diagnostice şi de morgă profesională excesivă. Sau morga asta nu-i, ea însăşi, un narcisism sublimat?
1.In general, cred ca asa este. Cu narcisistii. Dar sunt si oameni care scriu pe blog pentru ca simt nevoia sa puna in discutie niste chestii.
2. Eu nu inteleg interesul unor bloggeri fata de persoana altor bloggeri si atentia diminuata pentru continut. Admiratia fata de cineva care scrie despre carti numai fiindca scrie despre carti. Situatiile absurde sunt create de oameni normali ?
*persoanele
sax!
:) vă arăt eu narcisism:
de hedonismul împărtăşirii nu a auzit nimeni?!
toată lumea creştină se bazează pe asta, ca să nu scriu că cei mai mulţi (cărora le place cuvântul "narcisism") bântuie aiurea în căutarea sensului adevărat al acestuia.
eu scriu că altundeva este problema blogului şi a acelora numiţi bloggeri!
:)
Scorchfield:
Si n-ai putea sa ne spui (ca sa nu mai stam incordati ? :) )
acu' scriu, patientia...
mofturi, in real life, unii ne vorbesc pe la colţuri( nu ştim adesea câţi şi cine ne trădează)...în blogging, vorbitul ăla devine vizibil.În comentarii,,anonimizate''.
Toţi avem duşmani, dintotdeauna. În lumea literelor, duşmăniile au fost întotdeauna atroce. Scriitorii sunt vestiţi pentru animozităţile lor, Marta Petreu spunea undeva că nu e breaslă mai virulentă ca aceia a oamenilor cuvântului. Bloggerii, ultimii veniţi, rudele sărace, cad şi ei sub incidenţa aceluiaşi trist protocol, zic eu.
Ne trebuie o anumită autoeducaţie în blogging şi o imunizare.
Că doar se ştie: un cuvânt greu poate durea mai rău ca o palmă, zic cei vechi. Iată ce forţă distructivă pot avea cuvintele! Mai bine ne-am axa doar să contruim cu ele, ...îmi urez şi îţi urez.:)
Scorchfield,
,,Hedonismul împărtăşirii'' este ceva ce gust din plin. Probabil chiar asta semnifică blogul pentru mine.:)
Am înţeles din plin ! :)
Doar ce indeajuns de puternici pot impartasi/imparti fara a fi suspectati de interese "oculte". Desi sunt de acord cu narcisismul pe scara larga de blog, ma tem ca doamnei psiholog i-a cam scapat niste nuante, fiind pe langa subiect. Dar nu-i bai, nimeni nu are cum sa le cunoasca pe toate, asa cum nimeni nu poate sa scrie despre toate.
P.S. In termenii doamnei Liiceanu, in ultimele luni am fost foarte puternic, lasandu-mi in paragina blogul :))
> O persoană puternică nu-şi doreşte atât de mult să fie admirată
ce cumintica si puritana e opinia asta. daca sigmund freud ar fi impartasit ideile doamnei liiceanu, psihanaliza ar fi disparut probabil odata cu el :)
Liviu, din ,,grupul nostru de conversaţie'', tu eşti mai normal atunci, hihihi!!!!!( după cum zice d-na specialist...)
K, bine-ai evadat pe aici!:)
Şi când te gândeşti că şi dl. Freud avea destule probleme nerezolvate, dacă-i citim biografia!
De cele mai multe ori, diagnosticul este o forma de marketing personal al celui care ajunge sa-l puna, un autocompliment adus propriei competente. Daca mai intervine si sansa, atunci toata lumea are de castigat, daca nu, atunci avem "pierderi colaterale".
Bine-ai venit, Virtualkid!:)
Poate că breasla psihologilor e prea plină de sine, se pare...