Ştiţi mica plăcere perversă de a vedea un film dulceag, dar nu chiar de tot prost, la ora 9 a.m., în solitudine, în timp ce alţii muncesc? Mda, e un mic hedonism. Am dat şi eu astfel, intempestiv, peste o bucată din filmul (vechi&mediocru, de altfel) cu Barbra Streisand (The Mirror Has Two Faces) în care s-a măritat târzior şi doarme în pat separat de soţul ei, pentru întreţinerea suspansului în privitori. Mai tot filmul este despre cum evită ei doi (intelectuali sadea) sexul, cultivându-şi mai mult subconştient excitaţia aşteptării, dar neconsumării, contactului fizic. Este vorba de vechiul şi nemuritorul motiv literar al fructului sexual oprit, vezi Tristan şi Isolda, sau Cântecul Nibelungilor în care o sabie simbolică sau ...metalică... desparte cele două sexe. De vizitat şi excelentul eseu al lui Denis de Rougemont, Iubirea şi Occidentul. Cu reţetă, şi totuşi are o mică filozofie pelicula: de ce ne este frică mereu că tot ce atingem pângărim? Adaug că n-am mai văzut-o pe Barbra Streisand de ani de zile pe ecran. Dar mi-am amintit acuma că-mi plac mult vocea ei de actriţă (ca şi cântăreaţă are un repertoriu prea sweet, dar nu i se poate reproşa glasul special) ca şi gestul ei caracteristic de-a-şi da ochii peste cap. Are ceva inimitabil, e clar. Revenind la film, închei cu cele două sugestii de bază ale sale: interdicţia în eros are un ascendent cultural prestigios şi excitant pe care insul postmodern ar trebui să-l redescopere. Şi în fine: erosul nu trebuie să rămână doar carnalitate pură, ci şi meditaţie asupra acestei carnalităţi. Sau: în secolul permisivităţii sexuale absolute, ce nu mai e intezis trebuie reinventat, pentru a evita o sexualizare fadă, de plastic, între oameni de plastic. Şi, da, omul postmodern nu poate uita că exista o vreme în care erosul era o aventură, o plonjare într-un necunoscut cu cât mai mare, cu atât mai adrenalinic. De aceea zic, filmuleţul denotă un scenarist cu lecturi bune.
Unii utilizeaza o femeie gonflabila; inseamna ca si femeia de plastic se foloseste de un barbat viu ? :)
mofturi, am pretenţia că bărbaţii au pretenţii mai mari.:)
Ba să ştii că românul nu e pretenţios: mănâncă orice, bea orice… etc. =))
mofturi, mă tem că exigenţa nu-i o calitate naţională, aşa cum zici...:)
De ce nu mai exista romantism si aventura azi? - asta e tema postarii tale, nu? :) Oferta este mare zilele astea, de cand internetul si sistemul mondial-informational iti poate crea iluzia ca totul poate fi al tau. De unde spirit de aventura la niste oameni care cred ca totul se poate castiga fara lupta? Chiar tu spui "plonjare in necunoscut". Azi totul este cunoscut - macar ca iluzie.
Da, ştim prea multe dinainte, lipseşte misterul care induce aventura, Liviu...Fără mister viaţa e fadă, au! ce truism am emis!:)