Sau de la diegeză la diet-etică (pronunţat ,,daiăt-etică''). Sau ,,Exerciţii de dietă intelectuală''.
Purtând un titlu fermecător de autoironic, eseul ,,Mica Dietetică'' al regretatului Alex. Leo Şerban, publicat post mortem, este un colaj de micro-texte( ah, ce nu-mi place termenul!) legate toate între ele prin postura de privitor inteligent al spectacolului lumii contemporane în care s-a exersat a.l.ş., ca jurnalist cultural, ca şi critic de film sau ca persoană, pur şi simplu. Dacă ar fi să schimb, ireverenţioasă, motto-ul din Andre Gide al volumului, aş aşeza în loc, fără tăgadă, o frântură din Glossa lui Eminescu:
,,Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor arta
Ce e rău şi ce e bine.''
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor arta
Ce e rău şi ce e bine.''
(Puteţi înlocui ,, la teatru'' cu ,,la ecran'', de-acum, în primul vers. )Înşirate ca nişte postmoderne mătănii, aşadar cinice şi iconoclaste, pe un fir narativ discret, micile impresii şi didascalii ale lui a.l.ş. sunt perfect asimilabile cititorilor actuali, prin intimitatea adresării. Tratând temele zilnice ale vieţii contemporane: impactul mediatic, problema excesului de informaţii, masculinizarea comportamentului feminin, educaţia copiilor, afluxul televizual nevrotic, consumul, agresivitatea blogurilor, micile hedonisme, micile eşecuri, extincţia planetară şamd., eseul acesta atipic ne priveşte pe toţi şi pe fiecare în parte. Amintind pe alocuri de stilistica, reciclată postmodern, a moraliştilor francezi de secol XVIII, volumul este un manual de trai dietetic, fără îndoială. Rezolvând, fără pretenţii de exhaustivitate, câteva ecuaţii ale consumerismului, a.l.ş. împărtăşeşte o viziune de conservare a justei şi intelectualei măsuri, în vertijul care este viaţa omului în secolul XXI.
Fragmentul meu preferat este cel consacrat temei singurătăţii. A.l.ş. relatează că s-a ocupat de un număr al Dilemei Vechi dedicat singurătăţii ca şi caracteristică umană. Cu acel prilej, redacţia revistei a constat un interes teribil al publicului faţă de chestiunea singurătăţii. Desigur, s-a întâmplat aşa pentru că toţi se tem de singurătate ca de un morb al morţii. Într-un secol al individualismului proclamat, omul se înfricoşează, iată, cel mai tare de singurătate. Acesta este passwordul suprem, inclusiv în comunicarea virtuală, o recentă parte a vălului Mayei. Atunci, a.l.ş. disecă simbolul singurătăţii semnalând că singurătatea este de două feluri: bună şi rea. De cea dintâi se învrednicesc doar firile artistice, creatoare, care ştiu să transforme solitudinea în act introspectiv. Închei cu definiţia: ,,Singurătatea bună: aia în care te gândeşti pufos şi molcom la ale tale. În care îţi mângâi reveriile. În care te regăseşti.'' Mi-l şi pot imagina pe autor huzurind cu un mic zâmbet cinic, caracteristic, şi mângâind ,,blana Singurătăţii'', uneori, preferând acest gest calin zgomotului şi furiei mulţimilor.
Într-adevăr, în viaţa de cuplu şi nu numai...ai nevoie de singurătate(nu multă!...)pentru a-ţi putea încărca bateriile...pentru a funcţiona mai bine....
Nu, fragmentul meu preferat este cel spre final la pag 223.
De ce? Pentru că într-o singurătate juvenilă, pe când cutreieram pe Ana Ipătescu (este ceea ce este Piaţa Victoriei cu Romană, adică spre A.S.E.) am păţit ceva asemănător. Atunci am aflat ce înseamnă BILA din vârful acoperişului ce desemna în înălţime (la vremea aceea) clădirile din jur, din jurul Pieţei Romane. :)
Anonim,
dezvoltă, e de învăţat :): şi când zici se impune un pic de singurătate în cuplu?
Scorchfield,
de-acord, iar eu am ales fragmentul ,,meu'' şi pentru un pic de impact...:)
..stresul.. al tau si al lui..zilnic ..pot sa te faca sa te inchizi din punct de vedere afectiv..reflectarea in singuratate si luarea unor masuri pot sa contribuie la mentinerea vitalitatii unei relatii...
A.l.ş.
a.l.ş.
sau
Alex. Leo Şerban? hotarati-va. altfel postarea dvs. nu m-a convins sa citesc cartea. pe care oricum vreau cu drag s-o citesc stiind cine a scris-o.lola.
De acord, blauelola! Și nu, nu Glossa, nu cu a.l.ș!
Alex. Leo Şerban este cel puţin o sintetică (!), analitica se află în dietetică!
P.S. Pertinentă părerea Lolei!
Anonim,
Sunt de acord că introspecţia este binevenită în acest sens...:)
@ restul opiniilor
Mi-e egal. Fac cum îmi place.:)
intr-un alt numar condus de el acum vreo 10 ani, alex leo serban l-a publicat pe dan petrescu (nu fotbalistul, celalalt) in dilema, intr-o saptamina cind dl plesu era probabil plecat in germania, altfel nu-mi explic. pentru aceasta mare calitate i se iarta felul sau chinuit de a scrie.
magda, şi câte licenţe gramaticale îşi permitea Alex. Leo Şerban! Era forma lui de libertate. De pildă, a fost criticat că folosea ,,&'' în loc de ..şi''...( dintotdeauna mi-a plăcut semnul acela grafic). Dar nu-i păsa.
Apoi, îi detesta pe ,,oamenii-tanc''( cu expresia lui), aceia care nu ştiu numai,,una şi bună'', nemaleabili. Îi prefera pe cei nuanţaţi.
În altă ordine de idei, de vreo zece ori în cartea sa acuză spaţiul virtual de agresivitate, afirmând că nu vrea blog. Cu toate acestea, paradoxal, se exersa pe nişte bloguri. Chestie de nuanţă. În acest paradox al său, mă regăsesc la rândul meu.
De ce scria Alex Leo Şerban pe nişte bloguri, dacă fenomenul îl întrista? Simplu: pentru ca să arate că se poate comenta şi nuanţat nu numai pe răcnite, injurios! Ca să ofere o alternativă de comportament virtual.
eva, nu in ortografia lui alex leo serban m-am impotmolit eu, cu toate ca devenea obositoare la un moment dat. prima oara l-am citit cu ani in urma in dilema unde scria cit se poate de standard si conventional. l-am citit si a doua oara, cred ca si a treia. dar i-am terminat textele la fel cum le-am inceput. fara impresie.
mie textul despre singuratate imi pare dulceag, pe alocuri incoerent ('Dar nu cred ca, in materie de clisee, sexul are vreo relevanta, ceea ce inseamna ca, de fapt (si oricit ar parea de „politic-incorect”), ele sint adevarate...') si kitsch
('cunosc femei parasite care nu-si reteaza legaturile cu Cel Care Le-A Parasit mingiind, la nesfirsit, blana Singuratatii') - majusculele fiind cireasa de pe tort.
pe net, inainte de a se nuanta pe bloguri, a.l.s s-a cam nenuantat pe forumul cinemagiei. acolo conflictele s-au intins pe ani si atacurile au fost personale. arhiva trebuie sa mai existe.
(dar l-a publicat pe dan petrescu in dilema. si avea la televizor un sarm al lui).
magda,
e clar că ai venit cu argumente juste!:)
Fii atentă la ,,subtilitatea'' mea: am ales să fiu parţială în sensul că postam despre un intelectual mort. Sigur, fiinţele noastre, fie ele şi culturale, eterice,
(nimeni nu face excepţie)sunt făcute din lumini şi umbre. Eu am ales luminile şi chiar şi aşa mi s-a spus că am fost,,rea'', ,,crudă''...(nu că mi-ar fi frică de astea toate...).
Corolar: am ales să nu încarc memoria celui dispărut cu încă o polemică de blog şi apoi cu încă una, şi cu încă una. Un mort are dreptul la linişte, zic eu.
Azi-mâine, apare un text mai amplu al meu despre carte în alt spaţiu virtual, acolo aduc elemente în plus.:)