Diegetica şi dietetica

Sau de la diegeză la diet-etică (pronunţat ,,daiăt-etică''). Sau ,,Exerciţii de dietă intelectuală''.

Purtând un titlu fermecător de autoironic, eseul ,,Mica Dietetică'' al regretatului  Alex. Leo Şerban, publicat post mortem, este un colaj de micro-texte( ah, ce nu-mi place termenul!) legate toate între ele prin postura de privitor inteligent al spectacolului lumii contemporane în care s-a exersat a.l.ş., ca jurnalist cultural, ca şi critic de film sau ca persoană, pur şi simplu. Dacă ar fi să schimb, ireverenţioasă, motto-ul din Andre Gide al volumului, aş aşeza în loc, fără tăgadă, o frântură  din Glossa lui Eminescu:

,,Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor arta
Ce e rău şi ce e bine.''

(Puteţi înlocui ,, la teatru'' cu ,,la ecran'', de-acum, în primul vers. )Înşirate ca nişte postmoderne mătănii, aşadar cinice şi iconoclaste, pe un fir narativ discret, micile impresii şi didascalii ale lui a.l.ş. sunt perfect asimilabile cititorilor actuali, prin intimitatea adresării. Tratând temele zilnice ale vieţii contemporane: impactul mediatic, problema excesului de informaţii, masculinizarea comportamentului feminin, educaţia copiilor, afluxul televizual nevrotic, consumul, agresivitatea blogurilor, micile hedonisme, micile eşecuri, extincţia planetară şamd., eseul acesta atipic ne priveşte pe toţi şi pe fiecare în parte. Amintind pe alocuri de stilistica,  reciclată postmodern, a  moraliştilor francezi de secol XVIII, volumul este un manual de trai dietetic, fără îndoială. Rezolvând, fără pretenţii de exhaustivitate, câteva ecuaţii ale consumerismului, a.l.ş. împărtăşeşte o viziune de  conservare a justei şi intelectualei măsuri, în vertijul care este viaţa omului în secolul XXI. 

Fragmentul meu preferat este cel consacrat temei singurătăţii. A.l.ş. relatează că s-a ocupat de un număr al Dilemei Vechi dedicat singurătăţii ca şi caracteristică umană. Cu acel prilej, redacţia revistei a constat un interes teribil al publicului faţă de chestiunea singurătăţii. Desigur, s-a întâmplat aşa pentru  că toţi se tem de singurătate ca de un morb al morţii. Într-un secol al individualismului proclamat, omul se înfricoşează,  iată, cel mai tare de singurătate. Acesta este passwordul suprem, inclusiv în comunicarea virtuală, o recentă parte a vălului Mayei.  Atunci, a.l.ş. disecă simbolul singurătăţii semnalând că singurătatea este de două feluri: bună şi rea. De cea dintâi se învrednicesc doar firile artistice, creatoare, care ştiu să transforme solitudinea în act introspectiv. Închei cu definiţia: ,,Singurătatea bună: aia în care te gândeşti pufos şi molcom la ale tale. În care îţi mângâi reveriile. În care te regăseşti.'' Mi-l şi pot imagina pe autor huzurind cu un mic zâmbet cinic, caracteristic, şi mângâind ,,blana Singurătăţii'', uneori, preferând acest gest calin zgomotului şi furiei mulţimilor.