Avem un explorator în familie (secondat de tatăl lui). S-a autodeclarat aşa de pe la patru ani, iar la şase ani şi jumătate are şi rezultate. În ciuda lacrimilor mele primite cu accese macho de tipul: ,,Vai, fetele astea!...'', timp de două veri, vânătoarea de fluturi nu s-a încheiat. Mi s-a spus ,,doar când e plin insectarul!'' Iată-l. Scriind acestea de mai sus am senzaţia subită că am înţeles: păi, poate că toţi ucidem ce iubim. Şi mai ales am mai priceput şi că, la rândul meu, mi-am făcut un insectar din blogul ăsta în care bag în ace, colecţionând, senzaţii, idei şi imagini zburând o clipă pe lângă mine, prin mine. Apoi, concentrată la capturi noi, uit de emoţia celor mai vechi.
... va ajunge, oare, sa scrie orbitor-remix?!
:)
mesmeea,
uite un lucru la care nu m-am gândit, dar care începe să mă bântuie. Grozav de vizionară sunteţi! Că bine ziceţi: mă-sa ,,literată'', taică-su medic, păi, ce să iasă?:) Metafora fluturelui( cărtărescian) pe materia cenuşie,la fix.:)