1 Mai, petrecere câmpenească la Crama Știrbey

Drag din drag se face raiul. Sau despre cum vinificația a intrat în categoria artelor performative în care oamenii cu har devin mesageri ai unor tradiții și sentimente parcă uitate. Există alcooluri care te fac să-ţi pierzi reperele şi există vinuri care te ajută să-ţi regăseşti cărările spiritului, nobleţea culturală, împăcarea de sine. Despre acestea din urmă am de gând să vă povestesc.


Cine-a pus nume Drăgăşanilor parcă m-a întrebat pe mine, de vreme ce relaţia mea cu această regiune a Olteniei a fost una de îndrăgostire subită şi subtilă. Prin urmare, Drăgăşanii sunt meniţi a deveni ...dragi inimii călătorului. Fie el şi unul asemenea mie, obosit(ă) niţel de drumul lung de cam şapte ore.

După un popas de seară la simpatica Via Sandu şi după o noapte odihnitoare la hotelul KilometrulZero din Drăgăşani, înainte de prânz, când lumina de dimineaţă târzie înfloreşte aşa cum numai ea ştie în cea dintâi zi a lunii mai, ni s-a deschis privirii la capătul unui bucolic drumeag şerpuitor prin vie Domeniul Ştirbey. Douăzeci de hectare respirând o genealogie glorioasă, plaiuri blânde, licoroase şi binevoitoare, o podgorie familială legendară încă din secolul al XVIII-lea.

Am fost primiţi de gazda noastră, baroana Ileana Kripp, încă mai fermecătoare decât mi s-a povestit că este. Privirea ei directă şi misterioasă deopotrivă, moştenită de la prinţesa Maria Ştirbey, ne-a adunat pe toţi împreună când din frumosul cerdac al conacului baronul Jakob Kripp ne-a urat bun-venit şi petrecere frumoasă. Şi aşa s-a întâmplat, am petrecut până pe înserate într-o atmosferă de elegantă relaxare, rupţi de realităţile urbane, într-un locus amoenus pe care trebuie că l-au apreciat şi romanii, dar şi dacii de dinaintea lor, cei care au sădit aici telurica Crâmpoşie.

Şi tot cu gândul la viguroşii strămoşi romani, în mintea mea am înlocuit sintagma hedonistă Pax Romana cu o momentană Pax Drăgăşana, o senzaţie de secretă beatitudine că ai fost primit cu tot dragul şi cu toată disponibilitatea într-un loc al facerii şi al prefacerii vinului, iar toate aceste ovidiene metamorfoze s-au consumat în taman Miercurea din Săptămâna Mare. În ciuda aparenţei de hedonism, am avut senzaţia unei excelente comunicări cu semenii şi împlinirea acelui vis ecumenic de-a fi împreună.

A servi frugale şi autentice gustări româneşti reci cu farfuria aşezată pe baricuri devenite mese de simpatic bistrot, în răcoarea autentică a unui beci domnesc, cu un pahar de Sauvignon Blanc Ştirbey în mână, cu ochii pe interlocutorii joviali şi spirituali. A  aprecia cu desfătare câteva gustări preparate de însăşi baroana Ileana Kripp în spiritul celui mai mare respect faţă de tradiţia culinară a familiei sale multiseculare. A degusta vinuri rare din colecţia casei pe o terasă parcă toscană, în spectaculara prezentare  a oenologului Oliver Bauer, un maestru  de ceremonii atipic, de un umor inteligent şi spontan. A face conversaţie cu tonica Raluca Bauer, neobosită să anticipeze toate dorinţele oaspeţilor, iată nişte exerciţii pentru suflet de care ne-am dori să avem parte de câteva ori pe an măcar.

Mărturisesc că am fost cucerită irecuperabil de minunata salată de icre pregătită în vase de lut de Horezu, de brânzeturile fine şi de combinațiile colorate obținute din savuroase legume ale locului pe care baroana le alege ea însăşi de la bătrânele şi înţeleptele ţărănci ale Olteniei. Mi s-au părut exact experiențele culinare de care aveam nevoie, în bătaia vântului cald din podgorie și în compania minunatei Crâmpoșii frapate.

În preajma unor dragi comeseni şi prieteni, am urmărit albastrul blurat al Oltului, cel care ne păcălea de la distanţă cu calmul său amăgitor, am acompaniat cu privirea fluturii crem care sosesc proverbial în fiecare 1 Mai la Ştirbey şi nu am putut rata imortalizarea glicinei lila, precum şi a guşterului-vedetă de la  conac. Personal m-am dus cu gândul la pacificatorul şi artistul împărat Hadrian care şi-a nemurit în piatră, la Vila Adriana de la Tivoli, crocodilul.

În imaginarul meu infuzat de o moderată cultură literară, nu puteam să operez o sinestezie de alt tip decât cu gândul la strămoşi. Dată în memoria multiubitei prințese Maria, petrecerea anuală de la Crama Ştirbei este un tribut adus tradiţiei, iubirii familiale, renaşterii, perpetuării. Despre toate acestea ne-a vorbit cu patos Oliver Bauer, omul care cunoaşte cel mai bine ritmul acestei podgorii unice. German căsătorit cu o româncă, Oliver este spiritul viu şi dinamic al viei, cel care ne-a mărturisit că este recunoscător Olteniei că l-a adoptat ca oenolog. Pentru el, colinele străjuind Oltul semnifică ,,Lumea Nouă'' pe care a venit s-o asiste şi s-o îngrijească, niciodată să o stăpânească. Căci conform principiilor lui Oliver, omul trebuie să aducă un omagiu pământului, iar nu viceversa, şi să planteze vie bună şi curată pentru urmaşii săi...