Impresii puternice la vizionarea spectacolului ,,Flori de mină'' de Aba Sebestyén

Frumoasele păduri carpatine oferă crengi robuste de care te poţi spânzura? Spectacol în şapte personaje, dintre care unul invizibil (tatăl muribund şi bolnav, aflat în camera învecinată), montarea teatrală ,,Flori de mină’’ este una de excepţie. Construită după un excelent scenariu bazat pe replici de un umor negru memorabil, tratând o temă rurală veritabilă, piesa ,,Flori de mină’’ înfăţişează nişte realităţi naţionale şi sociale extrem de crude.

Jocul implicat al actorilor, în buna manieră a şcolii clasice de teatru, face cinste caracterelor personajelor: Ivan, burlacul tomnatic, aşteptând cam hienic moştenirea paternă; Ilonka, sora vitregă, cauză a unui întreg complex psihanalitic; Doctorul, străinul care a venit de tânăr în comunitatea secuiască prezentată aici şi care îşi constată iremediabila ratare. În loc el să-şi lase amprenta asupra satului, satul îşi lasă amprenta asupra lui, transformându-l într-un irecuperabil alcoolic. Prins într-o căsătorie banală, el nu va realiza că Ilonka putea să-l salveze, smulgându-l din mocirla existenţială. Al patrulea personaj memorabil este reprezentat de Irma, nevastă din vecini, cea care se îndrăgosteşte de Ivan care altminteri nu o apreciază. Iar episodic, în scenă intră Illes, un fel de bufon cinic al dramei, ins incert şi ipocrit, singurul din sat care nu bea şi care mai poate…râde.

Un laitmotiv al piesei devine referinţa la cântecul folcloric local ,,Hai cu mine pe Harghita’’. Când cele două femei trădate în aşteptările lor faţă de bărbaţi părăsesc vatra satului, vând averile moştenite şi se stabilesc  la oraş, devine clar pentru spectatori  că versul vechi nu mai are valabilitate. Ar trebuie reformulat într-un posibil ,,Hai cu mine să plecăm din Harghita’’. Marele merit al textului pe care se bazează spectacolul este unul tematic: autodizolvarea în alcool şi disperare nu este doar o realitate a satelor secuieşti, ci a sute de alte sate din România, de identificat în toate cele patru puncte cardinale ale patriei. Ca un deus ex machina, în  mica comunitate soseşte regulat Televiziunea de la Budapesta. De data asta nu pare interesată de tradiţiile secuieşti locale, ci de un documentar pe tema celei mai ridicate rate a sinuciderilor din ţară. De fapt, singurul lucru care mai adună sătenii împreună este ceremonia înmormântărilor, prilejuite de sinucigaşi mai cu seamă. Aici şi alcoolul, pălinca -opiul bărbaţilor din zonele miniere- curge din belşug. A cui e vina că oamenii se autosuprimă, că tradiţiile comunităţii se pervertesc, că iubirea de tată se transformă în ură familială? Că sufletul lui Ivan e comparabil cu o mină dezafectată în care se găsesc doar întunericul şi neantul? Când Irma îi spune că în minele bătrâne zac superbe flori minerale, neştiute, Ivan nu rezonează, el şi-a amputat optimismul de mult, s-a dezumanizat cu intenţie. Afectate de fantomele comunismului industrializat, ameninţate de lipsa perspectivei turistice care le-ar salva instantaneu, rupte de trecut prin schimbarea intereselor de viaţă dinspre rural spre urban într-un secol consumerist, micile sate secuieşti îşi trăiesc marile drame neştiute. Prin forţa emoţională a faptelor prezentate, acest spectacol minunat regizat de Aba Sebestyén ajunge să fie o paradigmă pentru realităţile rurale ale acestei ţări în care pădurile şi pălinca au creat noi realităţi folclorice, dificil de gestionat.

Teatrul Național Tîrgu Mureș, Compania „Tompa Miklos“/ Studio Yorick

Flori de mină de Csaba Székely

Regia: Aba Sebestyén
Decoruri și costume: Ildikó Lukácsy
Cu: Gábor Viola, Kelemen Barna Bányai, Dorottya Nagy, Botond Kovács, Zsuzsanna Gulács